Știri Cultură
06 decembrie 2016

„Contextul european al relațiilor ucraineano-române” – conferință științifică la Universitatea din Cernăuți

„Contextul european al relațiilor ucraineano-române” – conferință științifică la Universitatea din Cernăuți

La Universitatea Națională din Cernăuți s-a desfășurat o conferință științifică studențească, sub genericul „Contextul european al relațiilor ucraineano-române” (ediția II), la care au participat studenți de la Facultatea de Istorie, Politologie și Relații Internaționale din cadrul Universității Naționale „Iurii Fedcovyci” și delegați din România – scrie portalul de știri BucPress din Cernăuți.

Acțiunea științifică este o inițiativă a Centrului de Studii Românești, care funcționează pe lângă universitatea cernăuțeană. Conferința a avut loc cu sprijinul Institutului pentru Democratizare și Dezvoltare,  Asociației Convergențe Europene și Eurocentrica. Potrivit unui comentariu al președintelui Asociației Convergențe Europene, Sergiu Dan, aceste demersuri ale asociațiilor și oamenilor de știință din Cernăuți „consolidează și mai mult relațiile dintre România și Ucraina”.

Directorul Centrului de Studii Românești din Cernăuți, Liubov Melniciuc, a comunicat că participanții la conferință constată o încălzire a relațiilor bilaterale dintre Ucraina și România, adăugând că este nevoie de o aprofundare a relațiilor transfrontaliere.

La deschiderea conferinței a fost prezentă și doamna Consul General al României la Cernăuți, dr. Eleonora Moldovan, care a pus în discuție câteva proiecte reușite pe relația bilaterală și cele în curs de implementare, „ceea ce reflectă nivelul și calitatea demersurilor comune, care vin în sprijinul cetățenilor români și ucraineni” – potrivit unui postări pa pagina de Facebook.

Domnul prof. univ. dr. George Poede, de la Universitatea „A. I. Cuza” din Iași, care este prezent din ce în ce mai des la acțiunile științifice organizate la Cernăuți și și-a extins relațiile de colaborare nu numai cu Catedra de Științe Politice și Administrare Publică, dar și cu Catedra de Relații Internaționale și Centrul de Studii Românești, a adus informații de noutate la Cernăuți – date despre posibila implicare a cercetătorilor cernăuțeni la programele educaționale finanțate de UE, subliniind și necesitatea diversificării colaborării la nivelul interuniversitar.

BucPress reamintește  că  Centrul de Studii Româneşti are ca scop promovarea unui dialog ştiinţific româno-ucrainean şi realizarea de studii referitoare la societatea şi statul românesc. Centrul de Studii Româneşti a fost lansat în luna mai 2015.

Marin GHERMAN pentru BucPress.eu

Ultimile știri Cultură
Distribuie:
Vizualizări: 746

radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2019 BucPress - Toate drepturile rezervate