Știri Cultură
14 februarie 2019

Aron Pumnul, profesorul lui Mihai Eminescu – cărturar român care și-a legat viața de Cernăuți și Bucovina

Aron Pumnul, profesorul lui Mihai Eminescu – cărturar român care și-a legat viața de Cernăuți și Bucovina

Profesorul Aron Pumnul s-a născut pe data de 27 noiembrie 1818 în comuna Cuciulata, Făgăraş. Fiind ardelean, Aron Pumnul a trecut prin marile şcoli de la Blaj, Cluj şi Viena. S-a pronunţat vehement împotriva „buchiilor chirilice”, afirmând că limba română scrisă cu „buchiile chirilice nu se poate mişca, acestea ferecându-i sufletul”. El considera că buchiile chirilice nu sunt o haină potrivită pentru limba română. Aron Pumnul a activat în perioada de formare a normelor ortografice ale limbii române, a înlocuirii alfabetului chirilic cu cel latin.

Elevul şi continuatorul activităţii didactice şi ştiinţifice a lui Aron Pumnul, Ion Gh. Sbiera scria despre profesorul său: „Am fost unul dintre cei mai dintâiu, mai de aproape, mai intimi şi mai devotaţi învăţăcei ai nemuritoriului Aron Pumnul. Toate studiile mele gimnasiale le-am săvârşit sub povaţa lui; am stat în necontenit comarciu cu el. După finirea studiilor mele universitare, în anul 1861, l-am suplinit în profesoratul său; i-am succes chiar. Am locuit cu el împreună vreo trei, patru ani de zile; am avut ocasiune în timpul acesta a conversa şi a disputa cu el despre feliu şi feliu de lucrări bătătoare în sfera şi direcţiunea noastră învăţătorească; l-am cunoscut dară poate mai mult, dacă nu şi mai bine decât fiecare altul”. Autorul discursului, scris după moartea profesorului, a încercat să redea pentru prima dată gânduri „despre timpul şi direcţiunea activităţii eminentului profesor Aron Pumnul”. Desprindem din acest discurs principiile de alcătuire a unei istorii a literaturii române propuse de profesor. Deşi astăzi acestea sunt depăşite, ele au jucat un rol fundamental în cultivarea sentimentului național tinerilor români aflați sub dominația austro-ungară, lipsiți de posibilitatea de a avea un învățământ în limba maternă, de a cunoaște istoria și cultura poporului său.

 

Venind din Ardeal, Aron Pumnul şi-a legat soarta de Bucovina.

În 1843 a fost profesor de filozofie la Blaj, şi a fost trimis, chiar în acelaşi an, ca bursier la Colegiul teologic „Sfânta Barbara” din Viena, unde audiază cursuri de istorie, drept, lingvistică romanică. Aron Pumnul a avut o pregătire enciclopedică: îi citește pe Aristotel, Seneca, Spinoza, Voltaire, Rousseau, Kant. Traduce din filozofii Colson şi Baumeister. În I846 s-a reîntors la Blaj, şi îşi reia activitatea de profesor. Devine colaboratorul apropiat al lui Timotei Cipariu şi îl ajută la editarea ziarului „Organul luminării” şi mai târziu la „Învăţătorul poporului”. În timpul Revoluției de la I848 se află printre organizatorii primei adunări populare de la Blaj (18/30 aprilie 1848). El a redactat Proclamaţa, de la adunarea din 3/15, a fost ales în Comitetul Permanent de la Sibiu. Urmărit și prins de autorități, reușește să evadeze și, trecând Carpații, fuge în București unde este numit de guvernul provizoriu de acolo „comisar de propagandă”. În virtutea împrejurărilor nefaste nu mai poate rămâne în Țara Românească. Pașii îl poartă spre frontiera moldo-austriacă și pe la Mamornița trece în Bucovina, cu gândul de a se pune în legătură cu acei intelectuali, pe care îi cunoștea datorită colaborării lor la presa românească din Transilvania. Unul dintre aceștia era seminaristul Iraclie Porumbescu, care, surprins de ivirea lui Pumnul la Cernăuți, îl înfățișează fraților Hurmuzaki, cei mai de seamă intelectuali din Bucovina acelei vremi. Găzduit de către Hurmuzăkești, el a colaborat o perioadă de timp la ziarul „Bucovina”, apoi este recomandat ca profesor la prima catedră de limba si literatura română din cadrul Liceului german de stat, înființat în capitala Bucovinei încă în anul 1808. Fiind în contact permanent cu intelectualii români din Bucovina, Pumnul a sprijinit cu înflăcărare ideea lui Ion Gh. Sbiera, Oreste Reney, Leon Popescu, Nicolae Vasilco și Leon Ciupercovici cu privire la înființarea, în 1862, a „Reuniunii românești de leptură”, transformată ulterior în Societatea pentru Cultura și Literatura Română din Bucovina. Alături de Mihai Zotta, Alecu Hurmuzaki, Ion Calinciuc, Alexandru Costin și Leon Ciupercovici a făcut parte din primul comitet de conducere al acesteia.

Personalitate complexă, Aron Pumnul a trezit în sufletele tineretului studios interesul pentru limba și literatura română. El le-a deșteptat elevilor săi conștiința națională și s-a îngrijit ca această conștiință să rămână vie din generație în generație. A întemeiat în una din cele două case ale sale, Biblioteca învățăceilor români gimnaziști din Cernăuți, a fost primul istoric al Fondului Bisericesc din Bucovina, a avut o sănătoasă concepție pedagogică, și-a adus din plin contribuția la formarea unei tinere generații de intelectuali români în provincia aservită de habsburgi, a fost cel mai iubit profesor al lui Mihai Eminescu.

Aron Pumnul, „ilustrul şi neuitatul prim profesor de la prima catedră de limba şi literatura românească în Bucovina”, a fost înmormântat „cu o deosebită pompă şi cu un public neobicinuit de numeros”. În capitolul Chemarea unui profesor din cartea Familia Sbiera. Amintiri din viața autorului (Cernăuți, 1899), elevul său, I. G. Sbiera, scrie despre Aron Pumnul ca despre „un perfect model” pe care a căutat să-l imite, să comunice cu el, şi să caute să continue opera începută de acesta. „După un an de zile, scria Sbiera, mă strămutaiu chiar la el cu costul şi cortelul, deşi locuia foarte departe şi într-o stradă glodoasă, numai ca să ni putem împărtăşi unul altuia vederile mai cu înlesnire, să ne putem în conţelegere, şi eu să mă lămuresc mai tare asupra multor cestiuni, precum de învăţământ, aşa şi de metodă. Discutam deci foarte adeseori împreună despre toate lucrurile ce ne interesau” (pag. 168). Prin lucrările sale, consacrate istoriei şi istoriei literaturii Ion G. Sbiera a continuat activitatea didactică şi cea de autor de manuale a lui Aron Pumnul. A fost un discipol perfect al profesorului său. Toate prelegerile au fost susţinute în limba română. În capitolul următor, Cărţi didactice pentru şcoli secundare, Sbiera face o prezentare a Lepturarelor lui Aron Pumnul, pe care le consideră că au fost concepute „cu multă iscusinţă şi cu mare pricepere; el avea în vedere nu numai lărgirea cunoştinţelor tinerimii şcolare, dar şi creşterea ei religioasă, morală, patriotică şi naţională. Aceste cărţi erau pe atunci, unicul op în care tânărul putea afla cunoştinţi istorice şi literare; în ele găsia, în esinţă pe toţi scriitorii mai însemnaţi...” (pag. 171).

 

Activitatea lui Aron Pumnul la Cernăuţi

Activitatea lui Aron Pumnul a fost discutată încă în timpul vieţii şi imediat după moartea sa, însă opera lui dedicată cultivării sentimentului românesc în Bucovina s-a uitat destul de repede. „Trebuie să constatăm, scria istoricul literar Constantin Loghin în cartea sa Aron Pumnul – Mihai Eminescu, că memoria lui Aron Pumnul a fost salvată de completă uitare de către elevul său Mihai Eminescu, că marele dascăl bucovinean a continuat să trăiască prin marele său elev. Se poate spune că, dacă n-ar fi fost Eminescu elevul lui Aron Pumnul, n-ar fi fost azi cel din urmă decât un simplu nume fără nici o rezonanţă”.

 

La moartea lui Aron Pumnul (24 ianuarie 1866)

Amintirea lui Aron Pumnul a fost permanent cinstită în Bucovina. La 24 ianuarie 1866, la moartea profesorului și marelui patriot a venit „o imensă mulțime de funcționari, preoți, mari proprietari, meseriași etc. în frunte cu însuși episcopul provinciei, Eugeniu Hacman”. În „Foaia Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina” au fost publicate cuvântările funebre ale lui Al. Hurmuzaki, M. Călinescu, Al. Pleșca și discursul istoricului Eudoxiu Hurmuzaki, rostit în Dieta Bucovinei în 29 februarie 1866. Ecouri la moartea lui Aron Pumnul au apărut și în alte gazete contmporane, însă cea mai valoroasă lucrare a fost publicată imediat după moartea sa de către elevul și colaboratorul său, Ioan al lui Gheorghe Sbiera, Aron Pumnul. Voci asupra vieții și însemnătății lui dimpreună cu documentele relative la înființarea catedrei de limba și literatura românească la gimnasiul superior din Cernăuți, precum și scrierile lui mărunte și fragmentare, carte de mult uitată, și din ce în ce mai puțin cercetată. Acest studiu cuprinde documente referitoare la scrierile lui Aron Pumnul și la evoluția concepției sale ortografice, scrieri rămase în manuscrise, inclusiv cele referitoare la originea limbii române, la principiile de alcătuire a istoriei literaturii române, versificație, alte noțiuni teoretico-literare.

Pioasă închinare profesorului o constitue broșura Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști din Cernăuți la moartea preaiubitului lor profesor Aron Pumnul (1866, cu tiparul lui Rudolff Eckhardt). Astăzi, amintirea lui Aron Pumnul, ca mare patriot, pedagog, lingvist, istoric, istoric literar, publicist și militant politic a fost ştearsă din memoria şcolarilor, puțini dintre intelectuali îi cunosc activitatea, elanul cu care marele cărturar a cultivat în inimile elevilor săi dragostea de neam, limbă și spiritualitate românească.

O amplă lucrare care valorifică personalitatea enciclopedică a lui Aron Pumnul, semnată de cercetătorul Ilie Rad, apare de abia în 2002 la Cluj. „La această situație, explică autorul ei, a contribuit, indiscutabil, realitatea istorică apărută în urma ultimatumului sovietic din 1940, când nordul Bucovinei a fost pentru a doua oară răpit de un imperiu hrăpăreț, cel sovietic de astă dată. După instaurarea regimului comunist în România, tot ceea ce se referea la Bucovina sau Basarbia devenise un domeniu tabu. Românii de aici nu puteau scrie despre viața unui om care aparținea și Bucovinei pierdute, iar cei de acolo nu puteau trata un subiect de naură să nască susceptibilități între state „frățești”. Așa se explică faptul că, de-a lungul unei jumătăți de veac, Aron Pumnul a fost evocat doar în calitatea, oarecum neutră din punct de vedere ideologic, de lingvist (câteodată și literat), fără a se insista asupra altor preocupări esențiale ale vieții și activității sale”.

 

Aron Pumnul despre originea limbii române

Aron Pumnul și-a spus cuvântul și în privința originii limbii române în Convorbire între un tată și între fiul lui asupra limbii și literelor românești. Este adept al scrierii cu litere latine „străbunești” („Literele corespunzătoare firei limbii româneşti”), pornind de la principiul de bază că româna este latina „originară” și nu „derivată”. El își elaborează sistemul său ortografic, care oscilează între un etimologism temperat și un fonetism inconsecvent.

 

Unificărea ortografiei limbii române şi contribuţia bucovinenilor la elaborarea ei

Reuniunea Română de Leptură, constituită la Cernăuţi (preşedinte Mihai Zotta, vicepreşedinte Alecu Hurmuzaki şi secretar I. G. Sbiera), folosea în activitatea sa numai alfabetul latin. Reuniunea a stabilit legături cu societăţile culturale, publicaţiile şi oamenii de cultură din Ţara Românească şi Transilvania, cu Asociaţiunea Transilvăneană pentru Literatura şi Cultura Poporului Român.

În anul 1865, societatea bucovineană, Reuniunea Română de Leptură îşi schimbă numele în Societatea pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina. Preşedinte a fost ales Gheorghe Hurmuzaki. Intelectualitatea bucovineană se integrează mişcării cultural-ştiinţifice româneşti, în primul rând, problemelor unificării ortografiei limbii române şi cercetării trecutului istoric, două obiective esenţiale pentru naţiunea română. Revista Societăţii, „Foaea Societăţii pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina” publică aproape în fiecare număr materiale dedicate ortografiei, expunându-şi opţiunea privitoare la unificarea ortografiei limbii române. „Foaea Soțietății pentru Literatura și Cultura Română în Bucovina” publică chiar în primul număr articolul profesorului Aron Pumnul Scurtă privire asupra gramticii. În aceeaşi revistă se anunţă apariţia primei părţi a gramaticii limbii române: „Spre sfârșitul anului trecut 1864 a ieșit de sub tipar la editura cărților de școală în Viena întâia parte a gramaticii limbei române de domnul profesor gimnazial Aron Pumnul în limba germană, întocmită pentru școalele de clasa mijlocie. Cu această carte nu numai a crescut și s-a mărit tezaurul literariu de mijloace spre cultivarea limbii române, ci s-a și înfrumusețat prin ea cu un ornament nou și de mare preț. Pe lângă o alcătuire foarte sistematică, cuprinzătoare trebui să atribuim autorului acestei gramatici și meritata laudă pentru tratarea cu totul științifică în partea introductivă despre adevărata numire a limbii, despre elemente, firea sunetelor, regulilor ortografice și despre tonul cuvintelor”.  Alexandru Philippide în lucrarea Întroducere în istoria limbei şi literatureai romîne afimă: „Faţă cu ortografia etimologică susţinută de scriitorii transilvani, bucovineanul Aron Pumnul a pus înainte ortografia fonetică caracterizată prin întrebuinţarea unui anumit semn în mod independent de sunetul originar din care provine cel românec (Binescriinţa limbei româneşti cu litere romane, adaos de Aron Pumnul, profesor...).

 

Ion Gh. Sbiera continuatorul lui Aron Pumnul şi studiile lui dedicate ortografiei limbii române

Sunt remarcabile articolele lui I. G. Sbiera, care continuă studiile profesorului său dedicate ortografiei limbii române: În cauza unificării ortografiilor române de I.G. Sbiera, Încă ceva în cauza unificării ortografiilor române, Ortografia limbii române în dezvoltarea ei istorică, publicate în „Foaea Socității…”

Studii despre ortografia limbii române publică şi G. Hurmuzaki, articolul Unificarea ortografiilor române. Soțietățile literare. El a propus spre dezbatere în paginile „Foii...” punctul de vedre al Direcţiunii Asociaţiei Naţionale din Arad pentru Cultura Poporului Român în legătură cu unificarea scrierii limbii române în baza principiului etimologic.

 

Polemica dintre bucovineni şi ardeleni

Punctul de vedere al bucovinenilor era însă diferit de cel al arădenilor. În studiul În cauza unificării ortografiei române, I. G. Sbiera combate punctul de vedre al etimologiştilor arădeni cu argumentele fonetismului promovat de Aron Pumnul. Intervenţia lui Vasile Bumbac Încă ceva în cauza unificării ortografiei române deasemeni se pronunţă împotriva concepţiei etimologiste. În luna iunie 1865 Societatea bucovinenilor propune convocarea unei conferinţe a reprezentanţilor tuturor societăţilor româneşti din Austro-Ungaria şi Ţara Românească pentru a discuta şi a stabili principiile scrierii româneşti.   

Astfel, prin Aron Pumnul, Ion G. Sbiera şi Gheorghe Hurmuzaki, problema unificării ortografiei limbii române a fost pentru prima dată discutată şi promovată în revista „Foaea Societăţii pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina”. A fost o concluzie logică care a reieşit din polemica celor două societăţi din Bucovina şi Transilvania, polemică care se încheie cu răspunsul oficial al Societăţii bucovinene, tipărit în nr. 11 al „Foii Societăţii pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina”, (p. 263): „Credem că nu se va afla român bun şi fiu  sincer al naţiunii, carele să cheme blăstemul ei asupra bărbaţilor care vor putea şi nu vor voi a contribui spre a se delătura dezbinarea ameninţătoare în sânul limbii române”.

Pornind de la iniţiativa societăţilor literare româneşti din Austria, la Bucureşti se organizează Societatea Literară Română. Referatul ministrului secretar de stat la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, C. A. Rosetti, şi Regulamentul pentru  înfiinţarea Societăţii Literare Române apare la 1 aprilie 1866. Aceste importante documente au fost publicate în „Foaea... societăţii...” cu o prefaţă scrisă de Gheorghe Hurmuzaki.

 

Alecu Hurmuzaki şi Ion Gh. Sbiera – membrii fondatori ai Academiei Române

La înfiinţarea Societăţii Literare Române au fost numiţi doi membri bucovineni ai societăţii, Alecu Hurmuzaki şi dr. A. Dimitroviţa, iar după refuzul acestuia din cauza bolii, este numit membru al Societăţii I. G. Sbiera. Din revista societăţii bucovinene reiese că fraţii Hurmuzaki şi colaboratorii lor „prin incitarea polemicii împotriva etimologiştilor ardeleni şi prin formularea propunerii de a se organiza o societate filologică cu caracter naţional, împuternicită să ia decizii cu privire la unificarea ortografiei, au jucat un rol însemnat, în pregătirea hotărârilor guvernului din Bucureşti de a înfiinţa Societatea Literară Română”. În numărul din iulie 1866 citim: „La încheierea Foaei ne-a venit la mână opul: Despre scrierea limbei române, de Titu Maiorescu, Iassi, 1866, despre care ştiam că se află sub tipariu. Deci cu privire la Adunarea literaţilor români din toate provinciile române spre unificarea scrierei limbei române din toate provinciile române ne ţinem datori de a înştiinţa în acest număr încă ieşirea acestui op însemnat”. Meritul incontestabil al societăţii bucovinene a constat în faptul că ei au reuşit să depăşească spiritul provincial şi să elaboreze concepţii şi opinii constructive pentru realizarea unificării ortografiei. Un rol important în acest sens îi revine lui I. G. Sbiera, care a atras atenţia şi asupra unor tendinţe locale, subiective care ar putea duce la „separatism lingvistic”.

 

Apariţiea unei şcoli filologice bucovinene

Astfel, începând cu anii 1848-1849, în Bucovina s-a configurat o perioadă istorică care favorizează apariţiei unei şcoli filologice bucovinene, susţinută de intelectuali formaţi la universităţile din Austro-Ungaria.   

 

Activitatea refugiaţilor moldoveni şi transilvăneni în Bucovina. Rolul lui Aron Pumnul

În această perioadă, Bucovina îi găzduieşte în casa ospitalieră a lui Doxaki Hurmuzaki pe revoluţionarii români din Transilvania, Moldova şi Ţara Românească, printre care şi Aron Pumnul. De fapt, atunci se începe „marea unire”. Istoricul bucovinean, Ilie Luceac, scria în acest sens: „Activitatea refugiaţilor moldoveni şi transilvăneni (...) a creat premise ideologice şi culturale pentru apariţia ziarului „Bucovina”. De altfel, „Bucovina” a avut colaboratori străluciţi, cum au fost Costache Conachi, Dimitrie Bolintineanu, Ion Heliade-Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Vasile Pogor, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Vasile Cârlova, dintre munteni şi moldoveni, Andrei Mureşianu, Aron Pumnul, Gheorghe Bariţ dintre ardeleni.

Constatăm că exista o legătură permanentă între românii din Imperiul Austro-Ungar, Moldova şi Ţara Românască. „Revoluţionarii transilvăneni refugiaţi la Cernăuţi, scria Cocuz V. Ioan în Presa românească în Bucovina (1809-1944), între care Timotei Cipriu, Iacob Bologa, Grigore Mihali, dar cu deosebire Aron Pumnul şi Gheorghe Bariţ, şi-au adus prin activitatea desfăşurată în cadrul redacţiei ziarului („Bucovina” n.n.) o importantă contribuţie la dezvoltarea legăturilor Bucovinei cu Transilvania.

Aron Pumnul insera în revista „Bucovina” articole şi note privitoare la viaţa politică şi culturală a românilor ardeleni, în timp ce Bariţ publica în „Gazeta de Transilvnia” şi „Foaia pentru minte, inimă şi literatură” articole referitoare la românii bucovineni” (Ilie Luceac, Familia Hurmuzki).

 

Primele articole ale lui Aron Pumnul publicate la Cernăuţi

Aron Pumnul semnează încă în paginile ziarului „Bucovina” un studiu dedicat limbii române: Neatârnarea limbei românesci cu dezvoltarea sa, şi modul de a o scrie (închinată junimei române). Adept al teoriilor filologice latiniste ale lui Timotei Cipariu, Aron Pumnul, stabilit la Cernăuţi, renunţă ulterior la normele ortografice susţinute în prima lucrare din 1845 şi concepe un sistem propriu de scriere. Acesta este sitematizat în lucrarea Convorbire între tată şi între fiul lui asupra limbei şi literelor româneşti şi în alte lucrări publicate postum de către I. Gh. Sbiera în volumul omagial Aron Pumnul. Voci asupra vieţei şiînsemnătăţii lui, precum şi scrierile lui mărunte şi fragmentare, apărută în 1889 la Cernăuţi. Ca şi contemporanii săi din Şcoala Ardeleană, Aron Pumnul „a fost victima unei utopii”.

Aron Pumnul – profesor la Gymnaziul german din Cernăuţi

Ca profesor, Aron Pumnul şi-a inaugurat cursurile de limba română la Cernăuţi la 28 februarie 1849, unde a predat 17 ani. Ion G. Sbiera îşi amintea despre profesorul său: „Chiar de la prima sa apariţie la catedră, Aron Pumnul a fărmecat inimile auzitorilor”.

Aron Pumnul a fost un strălucit dascăl, autor de manuale, promotor al unor concepţii lingvisice referitoare la ortografia şi evoluţia limbii române publicând importante studii dedicate literaturii române. Când gimnaziul din Cernăuţi s-a transformat într-un liceu cu 8 clase, Aron Pumnul a fost obligat să predee doar 5 ore pe săptămână. „El însă, scrie I.G.Sbiera, (...) a continuat să propună graiul românesc în toate clasele noului gimnaziu superior şi să extindă numărul orelor pe săptămână de la cinci obligatorii la 16”. Un exemplu demn de urmat și de profesorii de limba română, astăzi, când ni se propune de către autoritățile ucrainene reducerea orelor de limba română în școlile noastre. Ne referim aici, mai ales la numărul de ore de limba și literatura română de la Colegiul pedagogic din Cernăuți, un „fenomen” rușinos despre care tac toți, în primul rând societățile noastre pedagogice, trei a număr.

Aron Pumnul – autor de manuale

Când şi-a început activitatea la catedră, Aron Pumnul nu a avut la îndemână nici o gramatică a limbii române sau carte de literatură română. Elevul său Teodor Ștefanelli în mărturiile sale despre Mihai Eminescu scria: „Pe acea vreme, noi elevii din liceu, nu aveam o gramatică românească tipărită, ci învățam după dictatul profesorilor. Eminescu își căpătase scriptele de la Pumnul și-și prescrisese astfel gramatica. Colegii lui Eminescu împrumutau deci adese manuscriptul său ca să-și prescrie și ei gramatica, și el le împrumuta fără greutate acest manuscris, cu condiția să nu-i îndoaie colțurile filelor, adică să nu-i facă Eselssohren (urechi de măgar, germ.)

Cu deosebit elan, Aron Pumnul s-a angajat la elaborarea și editarea Lepturariului românesc care cuprinde un bogat material informativ despre scriitorii români și este prima antologie a scrisului românesc. El a scris 8 manuale, cunoscute sub numele Lepturarii. Titlul lor general era: Lepturariu rumînesc cules de”n scriptori rumîni pre”n Comisiunea denumită de cătră naltul Ministeriu all învăţământului aşăzat spre folosinţa învăţăceilor… de Aron Pumnul, profesoriu de limba şi literatura romînă în gimnasiul plinariu de”n Cernăuţi, tom, Viena, la editura cărţilor scolastice între 1862 – 1865 (şi anume 4 tomuri în 6 părţi). Aron Pumnul publică Lepturariile începând cu anul 1862 (Tom I, pentru cl. I-a şi a II-a apărut în1862, 272 p.; Tom II, partea a I-a, pentru cl. a III-a, anul 1863, 202 p.; Tom II, partea a II-a pt. Cl a IV-a, anul 1863, 274 p.; Tom III, pt. Clasa VI-a, anul 1862, 532 p.; Tom IV, partea I-a, pt cl. VII-a, anul 1864, 416 p.; Tom IV, partea a II-a, pt. Cl. A VIII-a, 324 p.). În total 2020 de pagini). Toate manualele au apărut la editura cărţilor şcolare din Viena, tipărite în tipografia Curţii şi a statului şi doar ultimle două cărţi au fost tipărite pe cheltuiala Fondului Bisericesc Greco-Ortodox al Bucovinei. Întreaga muncă a aparţinut numai lui Aron Pumnul.

 Lepturariile – primul manual de istorie a literaturii române

Prin această vastă lucrare el se impune ca istoric literar, elaborând o didactică proprie. Lepturariul este un manual de istorie al literaturii române, destinat învățăceilor din teritoriile austro-ungare, scop care a determinat și selecția scriitorilor, despre care a avut numai cuvinte de laudă. El nu-i critică chiar și pe „scriptorii” fără valoare estetică, evidențiind însă activitatea lor națională și patriotică, introducând, alături de nume de rezonanță precum Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Ioan Heliade Rădulescu etc., și scriitori ocazionali, numele cărora se cunoaște astăzi doar din Lepturariile lui Aron Pumnul. Unii dintre ei sunt cunoscuți și din poezia Epigonii a lui Mihai Eminescu.

Titu Maiorescu a criticat nu numai limba, dar și metodologia Lepturariului, considerând că Pumnul a confundat „cantitatea cu calitatea”, el critică notițele biogrfice ale unor astfel de scriitori ca Ion Pralea, Daniil Scavinschi etc., făcând abstracție de faptul că A. Pumnul avea ca scop prioritar să creeze, în condițiile unei provincii austriece anexate, un volum patriotic și nu a făcut o selecție estetică exigentă a scriitorilor. Lepturariul fusese destinat învățăceilor dintr-un gimnaziu austriac, iar autorul lui dorea ca aceștia să citească cât mai mult românește.  

 Mihai Eminescu şi Lepturariile lui Aron Pumnul

Sunt memorabile cuvintele lui Mihai Eminescu despre însemnătatea Lepturariilor lui Aron Pumnul: „Nu râdeți, domnilor de Lepturariu. Dacă a exgerat în laude asupra unor oameni ce nu mai sunt, apoi aceia, mulți din ei, au fost pioneri perseverenți ai naționalității și ai românismului, care însă, dacă nu erau genii, erau cel puțin oameni de o erudițiune vastă, așa precum nu există în capetele junilor noștri dendy”. Într-o altă lucrare („Austro-Ungaria. Cărți românești interzise pentru Ungaria), Eminescu a urmărit soarta Lepturariilor, care se numărau printre cărțile românești interzise în Transilvania și Ungaria, „ca să se vadă cum gospodăresc frații maghiari cu naționalitățile în școlile de pe teritoril fericitului regat al Sfântului Ștefan”. Poetul precizează în continuare: „Între cărțile românești, vedem figurând chiar „cartea de lectură a lui Pumnul, aprobată de ministerul din Viena și tipărită în chiar Tipografia statului. Dar ceea ce la Viena nu-i periculos, în Ungaria e, din contra, un sâmbure de distrugere a statului unguresc, când, precum se știe, Lepturariul, în aparență inocent, al lui Pumnul îi oprește pe românii din Transilvania și Ungaria de-a se face maghiari”. În polemica cu Dimitrie Petrino, Eminescu îl susține pe Pumnul, numindu-l „nemuritor și mare”, argumentând că el „e personificarea unui principiu, sufletul – nemuritor neapărat – care a dat consistență națională maselor și a făcut din ele o națiune”. Aceste aprecieri pot fi considerate și ca răspuns la critica lui Titu Maiorescu la alcătuirea didatică a Lepturariului. G. Călinescu, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent (București, 1982), în care a acordat, nepermis de puțină informație despre Aron Pumnul, constata: „Între profesorii români, în afară de „popa veniamin Iliuț”, care „pârlea”, se remarca Aron Pumnul. Era un mare patriot care înlesnea copiilor citirea de cărți românești și se purta prietenos cu studenții, cu care bătea chiar mingea”. Este tot ce se știa despre A. Pumnul. Eminescu îl iubea în chip deosebit, îi devoră Lepturariul cu toate ciudățeniile lui. Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, în lucrarea O ipoteză cu privire la „Epigonii” menționează însă că „pentru Eminescu Lepturariul a fost cartea care l-a învățat să cunoască și să iubească producția poetică a predecesorilor săi, mai mari sau mai mici, iar Epigonii, cum bine se știe, este o adevărată apărare a Lepturariului, atacat în Observațiile polemice ale lui T. Maiorescu”.

Mihai Eminescu, ca cel mai iubit dintre învățăceii lui Pumnul, avea acces și la manuscrisele profesorului său, manuscrise care au fost publicate de abia după moartea lui de către un alt renumit elev al său, Ion Gh. Sbiera, în Aron Pumnul. Voci asupra vieții și însemnătății lui, dimpreună cu documentele relative la înființarea catederei de limba și literatura românească la gimnasiul superior din Cernăuți, precum și scrierile lui mărunte și fragmentare.

În această valoroasă, pentru cunoașterea activității și competenței profesorului, Sbiera a publicat și capitolul Forma den afară a poesiei române (pag 357-364), în care sunt prezentate elemente de prozodie în subcapitolele: „poezia și felurile ei, elementele formei den afară a poesiei, măsura încheieturilor (a silabelor – n.n.), nălțimea și josimea încheieturilor în cuvinte de mai multe încheieturi, piciorul, viersul sau șirul viersual, însușietățile versurilor mari și mici, felurile viersurilor în privința cădinței ori a țărmuriciunii (a rimei n.n.), întorsura”. Prin urmare, Eminescu a cunoscut primele elemente de prozodie tot de la profesorul Aron Pumnul.

Poezia Epigonii a apărut în 15 august 1870 în „Convorbiri literare” la doar cinci ani de la moartea lui Aron Pumnul. Ceea ce ne uimeşte însă până astăzi este admirabila orientare a tânărului poet în istoria literaturii române. De unde cunoştea atât de bine literatura română? Este evidentă influența Lepturariilor”, precum și a cărților citite în biblioteca profesorului, pe care o și îngrijea într-o perioadă. Chiar de la primul vers „Când privesc zilele de-aur a scripturilor române...” cuvântul scriptură este folosit în sensul de literatură. Pentru prima dată întâlnim acest cuvânt în studiul lui Aron Pumnul Curs de literatrură română, publicat de către I. G. Sbiera după moartea profesorulu, din care citim că literatura românească înseamnă „cuprinsul tuturor scriptelor câte s-au făcut în limba românească. Fiind literatura cuprinsul tuturor scriptelor românesci, se poate numi drept românesce cu mult mai nimerit „scriptură”, pentru că scriptură înseamnă cuprinsul tuturor scriptelor. Literatura sau scriptura românească, ca știință, are să înfățișeze într-un șir bine așezat, chiar, și lămurit, toate acelea ce s-au scris sau s-au tipărit în limba românească, de când a început a se scrie într-însa sau a se tipări, până în zilele noastre”. În concepţia lui Aron Pumnul „scriptura românească fapte că se începe cu anul den carele se află vreo carte românească scrisă sau tipărită; cu toate acestea nu se poate susţine că ea nu s-ar întinde şi mai departe în anii mai timpurii... (Voci… (p.271).

Aron Pumnul propune prima periodizare a literaturii române: prima perioadă – 1433-1780; a doua – 1780-1828; a treia – 1828-1850. Tot în acest capitol el își expune conceptul unei istorii a literaturii române, care a fost ulterior dezvoltat și aplicat de către I. Gh. Sbiera.

 Despre limba română şi limbile romanice

Pentru a înţelege mai uşor ce este literatura, trebuie să se înţeleagă, consideră Pumnul, care este „scriptura limbei române”, vechimea ei, înrudirea cu alte limbi. El include între limbile înrudite cu limba română italiana, spaniola portugheza, franceza, şi provansala. Capitolul reprezintă o anliză a originilor limbilor romanice şi demonstrează şi o cunoaştere profundă a studiilor romaniştilor din acea vreme. El analizează părerile cronicarilor despre latinitatea limbii române şi explică motivele folosirii în biserică a limbii slavone: „Aşadar neci era cu putinţă, neci era vero causă ca să se scoată limba românească den biserică şi să se întruducă în locul ei cea veche slavencă ne”nţeleasă de nime den popor. Afară de acestea ni mai spun şi analiştii moldavi, şi anume Ureche, că Alesandru, principele Moldav (carele a domnit dela 1401-1433), având în ţară lipsă mare de preoţi şi de cărţi bisericeşti, a trimis la Ohrida să aducă; apoi de la Ohrida ne-a adus de bună samă, preuţi şi cărţi românesci, ci slăvesci de care era pe-acolo. Tot acest principe Alesandru întemeia la Suceava şcoală de drepturi după mustra celei din Constăntiniana (Constăntinopolea), în care se prepuneau drepturile numite basilicale; asemenea înfiinţă şi şcoală teologică în limba greacă, latină şi vechie slavecă. Ce se va   decurs de 129 de ani, adică până sub Iacob Despot (1562-1564), carele întemeia universitate la Cotnariu, aducând pe cei mai învăţaţi profesori den Germania şi Polonia, precum Caspar Poţer den Virttemberg şi pre Ioachim Rîteca, matematicianul den Crecovia. Despre astă universitate ear nu mai aflăm nemică până peste 66 de ani, sub Vasile Lupu (1634-1654), carele întemeia în Iaşi şcoală drepturală şi şcoală (grămătecească) limbistică şi teologică, slăvească romînească”. Urmează un curs de literatură veche expus în contextul evenimentelor şi a personalităţilor istorice. 

Numărul lucrărilor pe care Pumnul le-a lăsat posterității se ridică la 35. Multe dintre ele au fost consacrate problemelor de limbă. În calitate de profesor, timp de 18 ani, a desfășurat o rodnică activitate didactică şi de educaţie naţională. A colaborat cu fraţii Hurmuzaki la opera de renaştere naţională a românilor din Bucovina.

Pornind de la ideea necesităţii cunoaşterii temeinice a faptelor literare din toate provinciile româneşti, idee iniţiată de profesorul Aron Pumnul şi susţinută de către discipolul său Sbiera, este promovat principiul unităţii culturii şi literaturii române ca axiomă metodologică. 

 Este importat să studiem experienţa cărturarilor bucovineni în alcătuirea istoriei literaturii, începând de la Aron Pumnul şi Ion G. Sbiera. Mulţi dintre ei cu studii temeinice la Viena, au înlesnit iniţierea în filosofia şi cultura vremii, cunoaşterea conceptelor de valoare şi a modelor unor cercetări de teorie literară, a principiilor teoretice în domeniul cercetării literaturii.

Prin Aron Pumnul la Cernăuţi a început afirmarea unei şcoli de istorie literară, care a pus bazele unei metodologii, a fost elaborată ideea necesităţii cunoaşterii tuturor faptelor literare la români, a formulat principiul periodizării fenomenului literar şi cultural. Chiar dacă aceste principii astăzi sunt depăşite, ele sunt valoroase şi interesante şi pot sta la baza scrierii unei istorii a literaturii române în Bucovina.

 

Bibliografie

  1. Aron Pumnul. (Discurs comemorativ de dr. Ion al lui G. Sbira) în: Aron Pumnul. Voci asupra vieţii şi însemnătăţii lui dimpreună cu documentele relative la înfiinţarea catedrei de limba şi literatura românească la gimnasiul superior din Cernăuţi, precum şi scrierile lui mărunte şi fragmentare, publicate de d-rul, Ion al lui G. Sbiera, profesor î.r. la Universitatea din Cernăuţi , membru al Academiei Române din Bucureşti, membru onorariu sau fondatoriu, al mai multor societăţi literare, etc. Cu spesele acordate din Fundăciunea Pumnuleană de către Sociatatea pentru Cultrura şi Literatura Română în Bucovina. Editura Societăţii. Tipografia Archiepiscopală. Cernăuţi, 1889, p. 42.
  2. Constantin Loghin, Aron Pumnul – Mihai Eminescu, Cernăuţi, Editura „Mitropolitul Silvestru”, 1943, p. 8.
  3. Ilie Rad, Aron Pumnul (1818-1866), Centrul de Studii Transilvane, Fundația Culturală Română, 2002, p. 13.
  4. Aron Pumnul Scurtă privire asupra gramaticii „Foaea Soțietății pentru Literatura și Cultura Română în Bucovina”, Anul I. 1865. Redactor responsabil și editor: dr. Ambrosiu Dimitrovița, Cernăuți, 1865, Cu tiparul lui Rudolf Echardt.
  5. I. G. Sbiera, În cauza unificării ortografiilor române 181-195; Încă ceva în cauza unificării ortografiilor române, p.283-292 „Foaea....”, Anul I, nr. 4 1 aprilie, 1865; Ortografia limbii române în dezvoltarea ei istorică, „Foaea ...”, Anul II, 1866, nr. 8-12, Cernăuți, 1866, Cu tiparul lui  Rudolf Echardt.
  6. G. Hurmuzaki, Unificarea ortografiilor române. Soţietăţile literare. Bibliografie, „Foaea ...”, Anul III, 1867, nr. 25,
  7. Pavel Ţigui, Bucovina. Istorie şi cultură, editura Albatros, Bucurşti, 2002, p. 95-96.
  8. G. Hurmuzaki, Stabilirea ortografiei: cea mai nouă gramatică şi cel mai mare dicţionar de limba română, în: „Foaea Societăţii...”, an. II, 1866, nr. 5, p. 166.
  9.  Despre concepţiile lingvistice ale lui I. G. Sbiera, vezi: Pavel Ţugui, Prefaţă,  în volumul I. G. Sbiera, Poveşti şi poezii populare româneşti, Editura Minerva, Bucureşti, 1971; I. G. Sbiera, animator cultural, profesor şi istoric literar, în: Bucovina istorie şi cultură, op. cit., p. 151-215.
  10. Pavel Ţugui, Filologia bucovineană şi orografia românească, op. cit., p.134-150.
  11. Cocuz V. Ioan, Presa românească în Bucovina (1809-1944), Bacău, 1991, p.24.
  12. Ilie Luceac, Familia Hurmuzaki: între ideal şi realizare (o istorie a culturii româneşti din Bucovina în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea), Cernăuţi – Timoşoara, 2000, p. 50.
  13. 13.                        Teodor V. Ștefanelli, Eminescu în școală la liceu, în: Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieți spusă de contemorani, selecție, note, cronologie și prefață de Cătlin Cioabă, editura Humnitas, București, 2014, p. 56.
  14. I. E. Torouțiu, „Studii și documente literare”, vol. V, București, editura „Bucovina”, 1934, p. 169-170.
  15. Mihai Eminescu, Scrieri politice și literare, vol. I, (1870-1877), Ediție critică cu introducere de Ion Scurtu, Minerva, 1905, p. 72.
  16. Mihai Eminescu, Scrieri pedagogice, Editura Junimea,, 1977, p. 137-139.

 P:S: Toate aceste lucrări pot fi citite la biblioteca „Glasul Bucovinei” a editurii Alexandru cel Bun. (e-mail: alex_cernoff@yahoo.com, tel. 0990731246)

 

Alexandrina CERNOV, membru de onoare al Academiei Române

pentru Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Distribuie:
Vizualizări: 453

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2019 BucPress - Toate drepturile rezervate