Știri Cultură
16 aprilie 2018

Bojdeuca lui Ion Creangă din Iaşi – 100 de ani de la înfiinţarea primei case memoriale din România

Bojdeuca lui Ion Creangă din Iaşi – 100 de ani de la înfiinţarea primei case memoriale din România

La 15 aprilie a.c. s-au împlinit 100 de ani de la momentul în care Bojdeuca lui Ion Creangă din Iaşi devenea prima casă memorială din România. Extrem de simplă, dar foarte cochetă, desprinsă parcă din poveşti, casa păstrează şi acum atmosfera poetică a vremurilor în care aici a locuit, în ultimii 17 ani de viaţă, Ion Creangă, scriitorul pentru „copii între 7 şi 90 de ani”, un clasic al literaturii române remarcat prin măiestria basmelor şi poveştilor sale.

Tot aici, potrivit unui documentar de Rador, vizitatorii au ocazia să admire şi câteva din obiectele care i-au aparţinut marelui nostru scriitor, cel mai iscusit, cunoscut şi admirat povestitor pe care l-a dat acest neam.

Ion Creangă s-a născut la 1 martie 1837, la Humuleşti, judeţul Neamţ, sau, conform actului din mitrica satului, moşia Mănăstirii Neamţului, Ocolul de sus, ţinutul Neamţului, partea I, care indică drept dată a venirii sale pe lume 10 mai 1839. Părinţii săi au fost Ştefan a Petrii Ciubotariul şi Smaranda Creangă, „răzeşi fără pământuri” din ţinutul Neamţului.

La 1 septembrie 1846, începe cursul primar în satul natal, la şcoala înfiinţată de preotul Ion Humulescu (Nemţeanu), cu dascălul Vasile a Ilioaei (Vasilicăi), iar în perioada 1848 – 1850 învaţă la şcoala din Broşteni.

În perioada 1950 – 1951, învaţă la un psalt de la Biserica Adormirea din Tg. Neamţ. Despre această perioadă, Creangă afirma: „Biata mama, crezând că am să ies un al doilea Cucuzel, s-a pus cu rugăminte pe lângă tata şi m-a dat să învăţ psaltichie la un psalt de la Adormirea din Târgul Neamţului peste baltă la vreo două azvârlituri de piatră de satul nostru. O iarnă am învăţat şi la această şcoală, căci iarna ce mai puteam învăţa; iar vara nu făceam purici prea mulţi pe la şcoală; trebuia s-ajut acasă la tors în pieptănaşi, la nevedit, la făcut ţevi cu sucala şi la tras la roată”.

În toamna anului 1852, se înscrie la Şcoala Domnească din Târgu Neamţ, iar doi ani mai târziu este înscris la Şcoala catiherică din Fălticeni.

În iunie 1855, trece primul examenul public la Şcoala din Fălticeni, calificându-se astfel pentru Seminarul de la Socola din Iaşi.

La 28 iunie 1858 moare Ştefan a Petrii Ciubotariul, tatăl său, iar Ion Creangă, fiind cel mai mare dintre fraţi, devine „capul familiei”, în sarcina sa intrând îngrijirea celorlalţi fraţi, renunţând pentru moment la cursurile seminarului.

La 25 ianuarie 1859, sărbătoreşte alături de foştii colegi de seminar şi cu profesorii săi unionişti, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza şi înfăptuirea Marii Uniri, iar în acelaşi an, se va căsători – la 23 august, cu Ileana Grigoriu, fata preotului Ioan Grigoriu, şi va intra în rândul clericilor, fiind hirotonit diacon la Biserica Sf. Paraschiva din Târgu Frumos. Este perioada în care evenimentele sociale, politice şi familiale îl maturizează rapid, marcând personalitatea scriitorului, făra a-i altera, însă, umorul irezistibil…..

…. În iunie 1879, Ion Creangă cumpără locul şi Bojdeuca din Ţicău pe numele Tincăi Vartic, după ce a scris el însuşi actul şi l-a semnat ca martor şi după ce a plătit 50 de galbeni austrieci – „a treizeci şi şepte de lei vechi galbenul”. Astfel Creangă o face proprietară pe femeia care avea grijă de el şi de gospodărie, însă întreaga viaţă s-a considerat proprietar pe această „bojdeucă de căsuţă”, cu două odăi.

Aici, s-a gospodărit „ca la mama acasă”. „În odaia din stînga şi-a făcut un pat sănătos de blană de stejar, şi-a aşezat o masă oleacă boierească pentru scris, un raft pentru cărţi, iar lîngă vatra sobei cu horn şi-a pus o măsuţă rotundă cu trei picioare cu scaunele mici şi veselă ca la Humuleşti: străchini adînci, linguri de lemn, cofe, ceun de tuci, oale de lut în care fierb bine sarmalele. Cuptorul ere pregătit pentru poale în brîu şi alivenci înecate în smîntînă.”

Articolul poate fi citit integral pe pagina Agenției RADOR

Distribuie:
Vizualizări: 256

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2018 BucPress - Toate drepturile rezervate