Știri Cultură
Redactor: Marin Gherman
03 iunie 2019

Bustul lui Iraclie Porumbescu a fost dezvelit în localitatea Boian, regiunea Cernăuți (VIDEO)

Bustul lui Iraclie Porumbescu a fost dezvelit în localitatea Boian, regiunea Cernăuți (VIDEO)

La 2 iunie 2019 la Boian, în fața bisericii ortodoxe "Adormirea Maicii Domnului" (sfințită în 1838), în care între 1857-1859 a păstorit Iraclie Porumbescu, a fost sfințit și dezvelit bustul parohului, scriitorului și tatălui ilustrului compozitor Ciprian Porumbescu, informează Agenția BucPress.

Potrivit istoricului și arhivarului Dragoș Olaru, lucrarea este creația tânărului și talentatului sculptor boincean, Cristian Bota. La sfințire a participat un numeros public din localitate, mulți oaspeți din România, Cernăuți și satele învecinate, precum și reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuți, ministrul-consilier Edmond Neagoe. Lucrarea a putut fi realizată datorită ajutorului financiar oferit de familia Vasile Bota și cu sprijinul nemijlocit al primarului Gheorghe Deminciuc și al preotului paroh Vasile Nicoriuc.

Bustul dezvelit la Boian este prima statuie dedicată lui Iraclie Porumbescu din întregul spațiu românesc.

Agenția BucPress – www.bucpresss.eu  


 

Material video
Video - N. Hauca

Distribuie:
Vizualizări: 626

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2019 BucPress - Toate drepturile rezervate