Știri Cultură
10 octombrie 2018

Discuţii la Consulatul General al României la Cernăuţi despre revista „Glasul Bucovinei” şi proiectele Centrului Media BucPress

Discuţii la Consulatul General al României la Cernăuţi despre revista „Glasul Bucovinei” şi proiectele Centrului Media BucPress

În data de 10 octombrie a.c. consulul general al României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu, alături de ministrul consilier Ionel Ivan, a avut o întâlnire de lucru cu acad. Alexandrina Cernov, redactor-șef al revistei „Glasul Bucovinei”, directorul Editurii „Alexandru cel Bun” și cu dr. Marin Gherman, președintele Centrului Media BucPress – asociaţie a jurnaliştilor români din Ucraina și redactor-șef adjunct al revistei „Glasul Bucovinei”.

Întâlnirea a fost una de cunoaștere și de stabilire a unor noi direcții de parteneriat interinstituțional cu precădere în domeniul desfășurării unor evenimente științifice, susținerea proiectelor de presă și de cultură românească din Ucraina.

Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, a prezentat revista de istorie și cultură „Glasul Bucovinei”, care este o revistă a Institutului Cultural Român, editată la Cernăuţi. A fost menţionat faptul că revista este distribuită în peste 40 de state ale lumii, fiind o continuare simbolică a ziarului „Glasul Bucovinei” care a apărut la Cernăuţi la începutul secolului trecut. Alexandrina Cernov a prezentat diplomaţilor români cartea „Fântâna Albă – Golgota Neamului”, o carte de mărturii despre unul dintre cele mai triste evenimente pentru românii din Bucovina.

Dr. Marin Gherman a vorbit despre importanţa revistei „Glasul Bucovinei” pentru identitatea şi memoria istorică românească din regiunea Cernăuţi. De asemenea, au fost prezentate proiectele  de presă ale Centrului Media BucPress (Agenţia BucPress, Radio Cernăuţi, BucPress TV), parteneriatele, evenimentele organizate în ultimii ani, planurile pe viitor ş.a. A fost pus în discuţie şi modul cum ar putea fi afectată presa de limba română din Ucraina de o serie de proiecte de legi care sunt discutate la nivelul Parlamentului de la Kiev.

Consulul general al României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu şi ministrul consilier Ionel Ivan au subliniat că misiunea diplomatică românească acreditată la Cernăuţi susţine şi va încuraja realizarea cu succes a proiectelor destinate etnicilor români din zonă, precizând că vor avea loc mai multe întâlniri cu liderii societăţilor pentru cultura românească din regiune.


Agenţia BucPress aminteşte că în data de 5 octombrie a.c. membrii comunității românești din regiunea Cernăuți au participat la o întâlnire cu Dan Neculăescu, secretar de stat la Ministerul de Externe al României, în timpul căreia a fost prezentată în post Irina-Loredana Stănculescu, noul consul general al României la Cernăuți.

În discursul său, Irina-Loredana Stănculescu a subliniat importanța pentru statul român a comunității românești din nordul Bucovinei, precizând că este o responsabilitate să preia conducerea instituției diplomatice acreditate la Cernăuți într-un moment istoric deloc simplu. „Vă asigur că împreună cu cei prezenţi aici să ducem ştafeta diplomaţiei române mai departe în cea mai mare comunitate de români de la frontierele României”,  spus noul consul general al României la Cernăuți, adăugând că speră într-o cooperare sinceră cu românii din zonă și într-un dialog pe cât se poate de constructiv.

BucPress

Distribuie:
Vizualizări: 405

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2018 BucPress - Toate drepturile rezervate