Știri Cultură
Redactor: Svetlana Pantea
19 septembrie 2018

În Bucovina va avea loc Festivalul “Ţara ta fest”

În Bucovina va avea loc Festivalul “Ţara ta fest”

La eveniment vor paticipa renumiţi artişti din Ucraina, în special, Foma şi formaţia “Mandry”, “Tartak”, “Antitila”, Maria Burmaka, Gypsy Lyre, GrozovSka Band şi alţii.  

Potrivit Mariei Burmaka, artist al poporului din Ucraina, datorită acestui festival, oraşele mici pot deveni pentru câteva zile centre culturale  ale regiunii lor. „Muzica este un element important al diplomației culturale, și de a călători în astfel de orașe de frontieră”,- a menţionat cântăreața.

În timpul festivalului, cântăreţii vor veni  în faţa fanilor bucovineni nu numai cu cântecele îndrăgite, dar şi vor vorbi despre unele chestiuni importante. „Această formă de exprimare va duce la îmbunătăţirea climatului socio-politic în zonele de frontieră”, a spus liderul formaţiei„Antitila”.

De precizat, că Festivalul „Ţara ta fest” va avea loc la 22 septembrie în oraşul Noua Suliţa din regiunea Cernăuţi. Este un festival de muzică ucraineană contemporană  spirjinit de Ministerul Politicii informaţionale care se desfăşoară  în 7 oraşe ale Ucrainei.  Scopul lui este de a uni pe calea comunicării culturale comunitățile teritoriale din zona de frontieră a Ucrainei, dar şi oraşele situate aproape de zona desfăşurării Operaţiunii  Forţelor Unite.

BucPress

 

Distribuie:
Vizualizări: 191

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2018 BucPress - Toate drepturile rezervate