Știri Cultură
Redactor: Marin Gherman
14 decembrie 2018

Interferențe lingvistice și culturale la Cernăuți și în lume – masă rotundă internațională la Universitatea din Cernăuți

Interferențe lingvistice și culturale la Cernăuți și în lume – masă rotundă internațională la Universitatea din Cernăuți

La 14 decembrie 2018 în Sala Verde a Universității din Cernăuți s-a desfășurat masa rotundă internațională „Interferențe lingvistice și culturale la Cernăuți și în lume” (ediția a II-a). Evenimentul a fost organizat de lectoratul de limbă română al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava din cadrul Universității Naționale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți în parteneriat cu Centrul de Studii Românești al Universității Naționale din Cernăuți.

În timpul deschiderii mesei rotunde, au luat cuvântul Gina Puică, asistent univ. dr., responsabila Lectoratului de limbă română al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava din cadrul Universității Naționale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți, Liubov Melnychuk, director al Centrului de Studii Românești al Universității Naționale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți. Un mesaj de salut a fost transmis participanților de către consulul Edmond Neagoe de la Consulatul General al României la Cernăuți.


Potrivit corespondentului BucPress, au fost prezentate mai multe conferințe științifice de către Dorel Fînaru, conf. univ. dr., Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava: „Scurtă istorie a interferențelor lingvistice” , Ihor Piddubnyi, conf. univ. dr. și cursant al Lectoratului de română, Universitatea Națională „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți: „Chestiunea limbii în sistemul de învățământ din Bucovina interbelică”, Enrique Nogueras, prof. univ. dr., Universitatea din Granada: „Romaniolul există?”, Gina Puică, asistent univ. dr., „O modernitate antimodernă: Theodor Cazaban și literatura sa franco-românească”.

A fost organizată dezbaterea „Interculturalitate și interdisciplinaritate”, la care au participat cursanți ai Lectoratului de română de la Universitatea Națională din Cernăuți, împreună cu publicul.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Foto - V.Acatrini, BucPress

 

 

Distribuie:
Vizualizări: 509

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2019 BucPress - Toate drepturile rezervate