Știri Cultură
Redactor: Svetlana Pantea
13 august 2019

La Vancicăuţi a avut loc o lansare de carte și un spectacol folcloric

La Vancicăuţi a avut loc o lansare de carte și un spectacol folcloric

Ziua de sâmbătă, 10 august a.c, a fost una specială pentru viaţa culturală a comunei Vancicăuți. Oamenii iubitori de carte, cultură și folclor au fost invitați să participe la o serie de evenimente inedite organizate de Asociația sportiv-culturală „Ștefan cel Mare și Sfânt” (r-n Noua Suliță) în parteneriat cu Editura „Dandes Press-Editory” din Drobeta-Turnu Severin, România.

Potrivit lui Sergiu Barbuţa, este vorba despre o triplă lansare de carte cu participarea mai multor autori din raionul Noua Suliță și orașul Suceava, precum și două spectacole folclorice de muzică oltenească și moldovenească susținute de artiști de renume din România.

Lansarea de carte a avut loc în incinta bibliotecii din Vancicăuţi, acţiunea desfăşurându-se sub forma unui dialog. Astfel, au fost lansate trei lucrări: “Versuri de pe Valea Prutulu” – o antologie care cuprinde 13 poeţi de origine română din raionul Noua Suliţa, volumul de poezii “Iubirea Şoptită”, autor Simina-Silvia Şcladan din Suceava şi lucrarea “Biserica “Sfântul Ierarh Nicolae” din Costiceni / 140 de ani de istorie (1879-2019)”, semnată de Sergiu Barbuţa.

De menţionat că apariţia volumelor se datorează artistului şi poetului Dan Deşliu, care împreună cu activistul Sergiu Barbuţa au moderat acţiunea.

Fiind îndrăgostit de aceste meleaguri, Dan Deşliu, ale cărui rădăcini se trag din oraşul Noua Suliţa, a venit în Ucraina cu un singur gând, să aducă în inimile băştinaşilor un strop de alinare prin muzică şi poezie, scrie Valea Prutului.

În afară de cei menţionaţi, la  lansarea  de carte au participat şi câţiva dintre autorii antologiei “Versuri de pe Valea Prutului”, în special, Daria Apopii, Dumitru Zaidel, preotul Igor Andronachi, Sergiu Bespalco, Sofia Roşca, Elizabeta Seleţchi, Ana Mânzat-Cioban şi Victoria Vataman.

Participanţii, inclusiv Simina-Silvia Şcladan din Suceava, au avut ocazia să interacţioneze cu publicul prezent, să povestească despre activităţile literar-artistice, dar şi să vorbească despre rolul poeziei şi provocările actului de a scrie poezie.   

Organizatorii evenimentului au adus sincere mulţumiri autorilor pentru că s-au alăturat acestei frumoase iniţiative, dar şi invitaţilor speciali, Alexandru Muntean, preşedintele Asociaţiei sportiv-culturale “Ştefan cel Mare şi Sfânt” din raionul Noua Suliţa, Vasile Răuţ, preşedintele Societăţii “Golgota” a românilor din Ucraina şi Vladimir Acatrini, preşedintele Societăţii Bibliotecarilor Bucovineni (Cernăuţi).  

După încheierea programului, artistul şi poetul Dan Deşliu, împreună cu mult îndrăgiţii interpreţi de folclor au susţinut un spectacol extraordinar de muzică intitulat “Cântăm cu drag omului”.

Agenţia BucPresswww.bucpress.eu  

Distribuie:
Vizualizări: 124

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2019 BucPress - Toate drepturile rezervate