Știri Cultură
07 octombrie 2019

Orașul Cernăuți – 611 ani de la prima atestare documentară

Orașul Cernăuți – 611 ani de la prima atestare documentară

Orașul Cernăuți a fost atestat documentar la 8 octombrie 1408 într-un privilegiu acordat de Alexandru cel Bun, domnitor al Moldovei (1400–1432), negustorilor din Lwow (azi Lviv).

În perioada 5-6 octombrie au avut loc zilele orașului Cernăuți, fiind celebrată aniversarea a 611-ea a vechii urbe bucovinene. Pe lângă evenimentele sportive și culturale, a avut loc decernarea premiului „Iuri Fedkovici”, de care s-au învrednicit ce mai buni profesori din orașul Cernăuți. Printre aceștia s-a numărat și doamna Vera Todoriuc, director-adjunct la cea mai veche școală românească din orașul de pe Prut – Școala nr. 10.

În Piața Mare din fața Primăriei Cernăuți a fost organizat un spectacol grandios dedicat celor 611 ani de la prima atestare documentară a urbei, într-un hrisov al Domnitorului Alexandru cel Bun. ​Colective de copii dar și ansambluri de Teatru de amatori din Cernăuți au pus în scenă coregrafii care au conturat momente din diverse epoci de dezvoltare a capitalei Bucovinei istorice. ​Spectacolul a fost întrerupt de scurte momente oficiale, alocuțiuni ale primarului Oleksii Kaspruk, prezentarea delegației orașului înfrățit Timișoara, și oferirea de premii și distincții celor mai merituoși cetățeni ai orașului, cadre didactice, oameni de cultură, investitori și reprezentanți ai mass media.

Doamna Lavinia Jianu, șefa delegației timișorene a dat citire mesajului de felicitare al primarului municipiului Timișoara, oferind primarului Oleksii Kaspruk o diplomă de excelență și un portret al acestuia, realizat de renumitul caricaturist român, Ștefan Popa Popas, potrivit unui comunicat al Consulatului General al României la Cernăuți.

Au fost organizate momente cultural artistice și pe scena Teatrului de Vară din incinta Parcului Central „Taras Șevcenko” al orașului, pe scena din fața Teatrului „Olga Kobileanska”, precum și pe strada pietonală cu același nume.

De asemena, în Piața Centrală a fost amplasată o expoziție de autoturisme produse în SUA, iar în Piața turcească și pe strada Golovna a fost amplasat un târg de bunuri de consum, produse meșteșugărești și de artă culinară tradițională. Seara au fost organizate concerte de muzică pop și rock, în interpretarea unor colective din Cernăuți, precum și un impresionant foc de artificii, care să puncteze acest eveniment, în devenirea istorică a orașului. La manifestare a participat și domnul Edmond Neagoe, ministrul consilier la Consulatul General al României, alături de domnul Alexander Schlamp, Consulul onorific al Germaniei și Serghei Osadchuk, Consul onorific al Austriei la Cernăuți, potrivit sursei citate.

De menționat că începând cu 1775, orașul Cernăuți a făcut parte din Imperiul Habsburgic primind numele de Czernowitz. La recensământul din acel an au fost numărate în oraș 338 de familii.

Autoritățile imperiale au colonizat la Cernăuți populație de limbă germană, atât germani, cât și evrei vorbitori de idiș care au adoptat cu timpul limba germană înrudită. În anul 1849 Cernăuțiul a devenit capitala Ducatului Bucovinei, instituit prin Constituția Austriei din 4 martie 1849.

Cei șase primari pe care i-a avut orașul între 1864 și 1914 au fost: un polonez, un armean, doi germani și doi evrei. În anul 1875 a fost înființată Universitatea Cernăuți, o instituție de învățământ superior renumită în tot Imperiul Austro-Ungar.

Când Austro-Ungaria s-a dezmembrat, în 1918, Cernăuțiul a devenit parte din România. În iunie 1940 a fost ocupat de Armata Roșie a URSS. În iulie 1941 a fost recucerit de România, pe atunci în alianță cu Germania național-socialistă. La 30 martie 1944 Armata Sovietică l-a reocupat, fiind reanexat la Uniunea Sovietică, în cadrul aceleiași Republici Sovietice Socialiste Ucrainene. În luptele ce s-au dat pentru oraș (25-30 martie 1944) au murit 1.500 de soldați și ofițeri români și germani. După destrămarea URSS, Cernăuți a devenit parte a Ucrainei independente.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

 

Distribuie:
Vizualizări: 476

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2019 BucPress - Toate drepturile rezervate