Știri Cultură
03 octombrie 2017

Sextil Puşcariu (1877-1948) şi Bucovina -studiu

Sextil Puşcariu (1877-1948) şi Bucovina  -studiu

Astăzi suntem stăpâniţi, poate mai mult decât oricând, de sentimentul haosului total care ne obligă să ne oprim şi să ne gândim la ceea ce este necesar şi ceea ce este inutil, la adevăratele valori, care să ne consolideze, să ne prezentăm, precum spunea Nicolae Iorga, cu „un certificat de muncă pentru trecut şi un solemn angajament de muncă pentru viitor”[1]. 

În 1994, cu susţinerea preşedintelui Fundaţiei Culturale Române Augustin Buzura, ulterior transformată în Institutul Cultural Român, la Cernăuţi a apărut revista „Glasul Bucovinei”, o publicaţie de istorie şi cultură care îşi propune recuperarea adevărului istoric: cronologia istorică şi politică, activitatea partidelor politice, mărturii istorice, aspecte de viaţă spirituală și religioasă, portretele reprezentanţilor ştiinţei şi culturii româneşti din Bucovina, memorialistică, demografie, creaţie literară, artă, etnografie şi folclor. Este difuzată în Bucovina, România şi în străinătate.

„Glasul Bucovinei” nu este o denumire nouă pentru oamenii de cultură din Bucovina istorică. Un ziar cu această denumire a fost fondat în 1918 la Cernăuţi de către profesorul Sextil Puşcariu şi înfiinţat întru susţinerea românismului. În unul din articolele de program al ziarului „Glasul Bucovinei”, preluat și de noi, citim: „Conştienţi de răspunderea ce o ia asupra sa cel ce are chemarea şi putinţa de a forma opinia publică, grija noastră de căpetenie va fi să ne ţinem la înălţimea unei prese cinstite. Vom căuta să ne păstrăm independenţa în orice condiţiuni, sprijinind, fără a face cult de persoane, pe cei ce vom avea convingerea că merită ajutorul nostru, care nu se va degrada, însă, niciodată la nedemne laude de reclamă”[2].

Vom menţiona în materialul de față activitatea profesorului Sextil Puşcariu, profesor de limba și literatura română, decan al Facultății de Litere la Universitatea din Cernăuţi (1906-1919). Prin intervențiile cunoscutului lingvist german G.Weigand, Sextil Pușcariu a fost numit profesor de limba și literatura română la universitatea austriacă din Cernăuți după pensionarea cunoscutului profesor Ioan Gh. Sbiera, continuatorul și discipolul lui Aron Pumnul, membru și fondator al Academiei Române. În 23 februarie 1907 Sextil Pușcariu ține la Cernăuţi conferința Începuturile literaturii române la cursurile populare ale Universității germane din Cernăuți, continuând activitatea începută de Aron Pumnul la obergymnsiul din Cernăuți și a lui Ioan Gh. Sbiera la Universitate. În ianuarie 1910 Sextil Pușcariu începe ciclul de conferințe Literatura română la începutul veacului al XIX-lea. Tot în această peripoadă prin decretul regal i se conferă titlul de membru corespondent al Academiei Române (1 ianuarie 1908) și Medalia Jubiliară „Carol I”. În același an apare prima fascicolă a Dicționarului limbii române a Academiei sub redacția lui Sextil Pușcariu. 

La Cernăuți, pe lângă activitatea științifică și pedagogică, profesorul Sextil Pușcariu desfășoară o amplă activitate culturală. Astfel, pe 4 iulie 1909 organizează la Teatrul din Cernăuți, împreună cu studenții, o serbare dedicată poetului Mihai Eminescu, inaugurând prin aceasta o serie de manifestări dedicate poetului ce au dăinuit peste ani în Bucovina până astăzi și care a creat aici mitul eminescian, ca model al identității naționale, alături de mitul Ștefan cel Mare și Sfânt. Sextil Pușariu a fost membru activ al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, a participat cu un discurs la sărbătorirea de către Societate a lui Titu Maiorescucu cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani; un discurs la comemorarea lui Vasile Alecsandri și Mihai Eminescu; continuă conferințele publice dedicate istoriei literaturii române etc. În 10 decembrie 1912, cu ocazia aniversării centenarului de la nașterea lui Eudoxiu Hurmuzaki, organizat de Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, Sextil Pușcariu ține un discurs festiv. Alături de Goga, Caragiale, Coșbuc, Slavici se află la Blaj, la jubileul de 50 de ani al asociației ASTRA și la sărbătorile jubiliare de 50 de ani ale Universității din Iași, semnează la Sibiu, alături de Agârbiceanu, Tiberiu Brădiceanu, Olarie Chendi, Octavian Goga, Onisifor Ghibu și alții Declarația ziariștilor transilvăneni. În noiembrie 1912 i se atribuie Diploma de membru de onoare al Societății Academice Social-Culturale „România Jună” din Viena, unde își continuau studiile majoritatea românilor din Imperiul Austo-Ungar. Îi vom aminti aici doar pe Eminescu, Slavici și Ștefanelli.

În anul 1913, în ajunul mobilizării sale la război, Sextil Pușcariu (1913-1914) inaugureză un curs de Gramatică istorică consonantism, tipărește Tetraevangheliarul Diaconului Coresi etc.

În anul 1918, după război, se întoarce în Bucovina. Era fericit să se dedice muncii ştiinţifice, căci aici și-a început principalele lucrări, apreciate în lumea filologilor străini şi români, în care tânărul savant atinge una din cele mai importante teme ale originii şi formării limbilor romanice. Prin studiul adânc al limbii române el arată procesul de dezvoltare al limbii şi al poporului român. Cu aceste lucrări profesorul Sextil Puşcariu a fost habilitatat docent de către universitatea de la Viena. El s-a dedicat cercetării celei mai preţioase comori a neamului – limbii. Sextil Puşcariu completa personalităţile Academiei Române şi ştiinţei româneşti: Timotei Cipariu, Augustin Tr. Laurian, B.P.Haşdeu, Ovid Densuşianu, Al. Philiphide. El se include în realizarea unor lucrări de căpetenie ale Academiei Române: Dicţionarul şi Atlasul. În numai şase luni de la alegerea sa în Academie, el redactează volumul I al Dicţionarului etimologic al limbii române, tipărit la Heidelberg. La Catedra de limba română din Cernăuţi, era deja recunoscut întemeietor de şcoală, având şi discipoli. De la Cernăuţi el trimite regulat fasciculele Dicţionarului „cu o regularitate austriacă”. La şedinţa solemnă a Academiei Române din 19 mai 1914, la care este ales membru activ al Academiei, Ioan Bianu spunea: „prin activitatea sa filologică apreciată de fruntaşii ştiinţei, d. Puşcariu s-a ridicat repede printre fruntaşii filologiei romanice şi de la situaţia de docent la Universitatea din Viena la cea de profesor la Universitatea din Cernăuţi. Dl. profesor a adus la catedră nu numai un bun filolog romanist, dar şi un literat român de minte, de gust şi de inimă. Dl. Puşcariu prin munca sa şi talentul său a cucerit o poziţiune de mare însemnătate pentru cultura noastră naţională...”.

Un merit deosebit este acela de a fi lansat la Cernăuţi în paginile ziarului „Glasul Bucovinei” poeziile lui Lucian Blaga[3]. Sextil Pușcariu își amintește: „Un călător care reușise să ajungă la Cernăuți mi-a adus din Viena un mic pachet pe care îl rugase să mi-l predea studenta în medicină Cornelia Brădiceanu. În el era un manuscris și o scrisoare. Frumoasa bănățeancă mă ruga să citesc versurile trimise, făcute de un tânăr student în litere care lua doctoratul în capitala Austriei și pe care ea îl prețuia foarte mult. Cam auzisem eu că un oarecare Lucian Blaga îi făcea curte și credeam că va fi existat o legătură între talentul pe care i-l descoperise și zvonul care ajunse până la urechile mele (…). După grandioasa manifestare din 27 octombrie și emoțiile prin care trecusem, eram așa de doborât de osteneală, încât datoria mea de gazetar care avea să comenteze însemnătatea evenimentului am putut s-o împlinesc numai printr-un truc. Tipărind o ediție specială cu textul moțiunii și al cuvâtării lui Flondor, în loc de comentariu, am scris: „La fapte mari, cuvinte puține”. Întâmplător privirea îi căzu asupra câtorva pagini din manuscrisul primit de la Viena. Primele impresii despre poeziile lui Blaga le găsim în paginile Memoriilor: „Mai mult mecanic citii întâia poezie, care cuprindea niște versuri neobișnuite, cu idei bizare. Neîncrezător, trecui la poezia următoare. „Stai, frate, omul acesta are talent!” Oboseala începu să-mi treacă la citirea celei de a treia bucăți. N-am mai lăsat apoi manuscriptul din mână până ce n-am citit restul”[4].

În „Glasul Bucovinei” au fost publicate pentru prima dată cele mai multe dintre Poemele luminii. După prima lectură a poemelor lui Lucian Blaga, Sextil Puşcariu îl apreciază în articolul introductiv Un poet: Lucian Blaga, publicat în „Glasul Bucovinei”, ca pe un „poet adevărat care ne oferă de la început o maturitate poetică deplină”, subliind înclinația poetului spre exprimare metaforică. Manuscrisul lui Blaga îi oferă profesorului o revelație deplină[5].

În vara anului 1918, când se hotărâse redeschiderea Universităţii din Cernăuţi, Sextil Puşcariu se întoarce din război la Cernăuţi. Se declară pe deplin fericit că se va putea întoarce la munca sa ştiinţifică și pedagogică, la cea de decan al facultăţii. Scrie în Memoriile sale: „Să ştii că ziua n-ai pierdut-o în zadar, ci, ceas de muncă înşirându-se după ceas de muncă, ţi-ai agonisit dreptul la odihna ce are să te renască şi să te facă capabil de muncă nouă...să ai în jurul tău pe cei ce îi iubeşti şi să le auzi glasul, să te bucuri de bucuria lor, – iată bunătăţi de care a trebuit să fii lipsit de zile ca să le poţi preţui...”.

La Cernăuţi este surprins însă de mişcarea revoluţionară a românilor de aici pentru întregirea teritoriului şi a neamului. În aceste împrejurări el declară: „nu se poate ca numai noi românii să rămânem neactivi, așteptând să ne cadă mură-n gură doritul viitor”[6]. Memoriile lui Sextil Pușcariu sunt un document istoric de neocolit, fără de care nu poate fi scrisă istoria Bucovinei din această perioadă, în care sunt însemnate, cu lux de amănunte evenimentele premergătoare Unirii Bucovinei cu țara, la care a participat activ alături de Iancu Flondor pe care l-a caracterizat ca pe un dârz și curajos patriot în acea perioadă încordată de manifestare a voinței românilor bucovineni.

Sextil Pușcariu inițiază și conduce revista politică „Glasul Bucovinei” (a apărut la 22 octombrie 1918) împreună cu doctorul Bodea, în casa căruia a avut loc prima ședință a redacției Alecu Procopovici, Radu Sbiera, Vasile Bodnărescu și Mihai Hacman. Au decis ca „bătrânul consilier Bejan, președintele celor mai multe societăți românești, să primească a figura ca redactor al foii. El a primit imediat fără ca să-i pese de urmările grele ce putea să le aibă acest pas și îndemnat numai de marea sa dragoste de neam)”[7]. Chiar în prima ședință a fost citită Proclamația ce avea să se publice „în fruntea foii”, pe care au iscălit-o toți fondatorii ei, cu toată răspunderea. Evenimentele ce au urmat deveneau însă din ce în ce mai tensionate. Unii dintre fondatori au cerut a doua zi să li se retragă iscălitura. Răspunsul lui Pușcariu a fost ferm „Domnilor, noi am plecat cu trenul-fulger spre o țintă de la care nu ne vom abate. D-voastră ați scos capul pe fereastră ca să vedeți pe unde trecem și vântul v-a luat pălăria. Acuma vreți să trageți frâna de alarmă, pentru ca de dragul pălăriei să oprim trenul? Să creadă lumea că locomotiva noastră are un defect? Mai bine coborâți binișor la prima stație, întoarceți-vă și lăsați-ne pe noi să trecem înainte!”[8].

A început polemica cu politicienii care, neputându-și asuma responsabilitatea de a chema la acțiune nu puteau nici să admită „ca inițiativa luptei să pornească din alte părți”[9]. Au început discuţiile cu Aurel Onciul care a convocat căpetniile vieții politice din Bucovina, printre care și pe Sextil Pușcariu. Polemica dintre Aurel Onciul și Pușcariu a fost dură. Onciul propunea să urmeze exemplul unui grup de ardeleni care chemau să rămână credincioși coroanei ungare. Aurel Onciul declară: „Dacă milioane de ardeleni, cu înțelepții lor conducători politici, au făcut o astfel de declarație, înseamnă că noi, o mână de oameni, nu putem avea altă ținută și nu ne putem declara rupți de monarhia căreia i-am jurat crediță”[10]. Într-o discuție „între patru ochi” Onciul îl amenniță direct pe Pușcariu: „Nu uita că ești căpitan în armata austriacă și că generalul Fischer are puteri discreționare în Bucovina. O vorbă din partea mea, și mâine ai apucat calea trădătorilor de patrie!” „Sunt gata să port consecințele”, a fost răspunsul[11]. Astfel tratativele dintre „glasiști” și Aurel Onciul au fost rupte. Nu vom prezenta aici activitatea complexă de antiunionist a lui Aurel Onciul. În Memorii Sextil Pușcariu a reprodus doar dialogul cu soția sa Leonora, care l-a susținut în hotărârea sa de a merge mai departe: „Urmările lui sunt incalculabile. Stau înaintea pasului hotărâtor. Să-l fac sau să mă opresc”. După o pauză grea am primit răspunsul: „Dacă patru ani de zile a trebuit să fii în orice moment gata să-ți dai viața pentru o cauză care nu era a noastră, acum, când e în joc viitorul neamului tău, nu poți șovăi”[12].

„Glasul Bucovinei” a apărut la 22 octombrie. Numărul a fost redactat în întregime de Sextil Pușcariu. În numărul doi se publică articolul lui A. Procopovici Dumnezeu s-o ierte, „în care se cânta prohodul Austriei”. Se așteptau că vor fi arestați. Contele Etzdorf, guvernatorul Bucovinei, nu reacționase atunci. Mai târziu Constantin Tarangul, prefectul poliției, îi spusese: „cenzura rămase atât de desconcentrată de cutezanța noastră, încât credea că în spatele nostru stau armatele române gata să intre în Bucovina și se făcu că nu vede nimic”[13].

„Glasul” devenise auzit și în Ardeal. Acestă publicație românească, a jucat un rol important în actul de trezire a conștiinței de neam, de susținere a activității personalităților cernăuțene antrenate în activitatea unionionistă. Sextil Pușcariu semnează editorialul Ce vrem? în care sunt formulate doleanțele românilor de aici: „Vrem: să rămânem români pe pământul nostru strămoșesc și să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre românești; Nu mai vrem: să cerșim de la nimeni drepturile care ni se cuvin, ci în schimbul jertfelor de sânge aduse în acest război – jertfe mai dureroase decât ale altor popoare – pretindem: ca împreună cu frații noștri din Transilvania și Ungaria, cu care ne găsim în aceeași situație, să ne plăsmuim viitorul care ne convine nouă în cadrul românismului.

Cerem: să putem aduce la Congresul de pace aceste postulate ale noastre prin reprezentanții aleși de noi înșine din mijlocul națiunii noastre.

Suntem pe punctul principiilor lui Wilson, adoptate și de ministerul austro-ungar de exetrne. Nu vrem decât ceea ce după drept ni se cade, acum când zorile dreptății au răsărit pretutindeni, o vom cere neînfricați și nu există jertfă pe care să n-o aducem cu drag pentru împlinirea idealului nostru”[14]. Putem afirma cu certitudine faptul că „Glasul Bucovinei” a pregătit Unirea, formând opțiunea românilor.

Articolul următor Fraților, suntem cu voi!, reproduce fragmente din discursul lui Alexandru Vaida rostit la 18 octombrie în Parlamentul din Budapesta în care declară printre altele: „Organizația românilor din Ungaria și Transilvania nu recunoaște nici vreunui factor străin dreptul de a reprezenta interesele românești la congresul de pace universal!”[15]. Efectul produs de primele numere ale „Glasului” au provocat replica din „Foaia poporului”, ziarul Partidului Național-Țărănist, care în aceeași zi publică propunerea de a rămâne credincioși jurământului dat împăratului de la Viena. Deputații din parlamentul vienez Grigorovici, Isopescu-Grecul, Onciul, Sârbu și Simionovici s-au constituit și ei într-un consiliu național. Ziarul sucevean „Țara nouă” și „Țăranul” din Cernăuți publică în 20 septembrie despre „meritele pe care Austria și le-a dobândit înaintea istoriei” și-și exprimă speranța că ea va da o „dezlegare chibzuită a problemelor naționale”. Fruntașii mișcării naționale duc tratative în speranța de a găsi totuși o înțelegere cu Aurel Onciul. Situația devine și mai tensionată. După lungi discuții s-a primit o rezoluție de compromis, iar Onciul pleacă la Viena pentru a se înțelege cu ceilalți deputați. Iancu Flondor, care sosește de la Storojineț, declară că nu este de acord cu această rezoluție pentru că „făcea prea multe concesii lui Onciul” și propune noi tratative la care acesta refuză. În pofida scrisorii trimise de Onciul că deputații refuză să recunoască Constituanta de la Cernăuți, de la Viena au sosit, totuși, doi deputați Grigorovici și Sârbu care au participat la manifestarea cernăuțeană care a primit unanim „rezoluțiile ce proclamau unirea tuturor românilor într-un singur stat național” și se declară constituantă. Marile evenimente politice ce s-au petrecut în octombrie au fost reflectate în revista „Glasul Bucovinei”: „E un vârtej nebun de schimbări, scrie Sextil Pușcariu, precum nici fantezia cea mai vie nu le putea prevedea”. El s-a aflat printre fruntașii mișcării românilor bucovineni, încadrându-se în activitatea Consiliului Național Român din Bucovina, creat la 15/27 octombrie la Cernăuți. Lui Sextil Pușcariu i se încredințase misiunea responsabilă de a merge la Iași pentru a lua contact cu personalitățile politice importante din Vechiul Regat. Participarea lui activă la actul unirii Bucovinei cu țara era un act de mare curaj și patriotism. „Toamna anului 1918 a fost, desigur, punctul culminant din viața mea, căci ea aduse acea orgie de fericire pe care am așteptat-o o viață întreagă, pentru care erau acordate toate coardele sufletului meu strunit pentru acest ideal – scria S.P. la 4 ianuarie 1927. Rolul pe care l-am avut însumi la această Unire a fost destul de mare pentru ca să am în suflet mulțumirea că am contribuit și eu, după puteri, la realizarea visului”. El refuză însă să participe în continuare la viața politică, considerând că „…politica nu mă mulțumește (…) mă dezgustă pentru veșnicile chestiuni personale de care nu se poate dezbăra”. Când în primăvara anului 1919 i se propune postul de ministru al Bucovinei la București, el refuză, rămânând în continuare omul de știință integru: „Cu toate acestea politica nu mă mulțumește și mi-e dor de munca științifică”[16].

„Nu vreau să primesc acest post din două motive:

  1. Ca ardelean în Bucovina nu vreau să uzurp locul ce se cuvine unui bucovinean;
  2. Cred că cel mai frumos gest pe care îl poate face un „glasist” e să arăte că n-a luptat ca să ajungă la un post râvnit de atâta lume și deci trebuie să dovedim asta printr-un exemplu: cel ce refuză de a fi ministru și persistă de a rămânea directorul unei foi dovedește că a lucrat numai pentru o idee și a rămas la postul său de gazetar, pentru care s-a hotărât la început, fiindcă și-a dat seama că acolo poate face ispravă. A face acest gest mi-e cu atât mai ușor, cu cât portofoliul ministerial nu mă tentează absolut deloc. Îmi dau pefect seama că după ce l-am refuzat voi avea, ca director al „Glasului”, mai multă autoritate și mai multă stimă decât un ministru. Dacă voi fi chemat să organizez Universittea din Cluj și să pun temelia Muzeului Limbii Române, am ajuns tot ce îmi doresc și voi avea terenul de activitate pe care mi-l doresc și pentru care sunt pregătit”[17].

Sextil Puşcariu a acceptat postul de prim-rector român al Universității de la Cluj, punând temelia Muzeului Limbii Române şi a Institutului de Lingvistică şi Literatură.

 Alexandrina CERNOV,

membru de onoare al Academiei Române, doctor în filologie  

Note: 

[1] N. Iorga, Conferinţe, Bucureşti, 1987, p. 34.

[2] „Glasul Bucovinei”, 13 ianuarie 1919.

[3] „Glasul Bucovinei”, II, 1919, 16 ianuarie.

[4] Memorii, p. 326-327.

[5] Memorii, p. 84.

[6] Memorii, p. IX.

[7] Memorii, p. 318.

[8] Memorii, p. 319.

[9] Idem.

[10] Idem.

[11] Ibidem, p. 320.

[12] Idem.

[13] Ibidem, p. 321.

[14] Ibidem, p. 323.

[15] Idem.

[16] Medmorii, p. 360.

[17] Memorii, p. 362.

Distribuie:
Vizualizări: 225
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
Calendar 2017

Parteneri BucPress
Cernăuți live
Parteneri Media BucPress
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2017 BucPress - Toate drepturile rezervate