Știri Cultură
14 martie 2019

Sfânta muceniță Evdochia, sărbătorită de creștinii ortodocși pe stil vechi

Sfânta muceniță Evdochia, sărbătorită de creștinii ortodocși pe stil vechi

În fiecare an în data de 14 martie creștinii ortodocși ce țin sărbătorile pe stil vechi o sărbătoresc pe sfânta muceniță Evdochia, iar creștinii ortodocși ce țin sărbătorile pe stil nou o sărbătoresc în data de 1 martie.

Evdochia era originară din cetatea Iliopole, din provincia Liban (Frigia), și a trăit in timpul împaratului Traian (98-117).  Dupa ce a trăit în desfrânare și a agonisit multă avere, a fost convinsă de monahul Gherman să se pocăiască. A fost botezată de episcopul Teodot și și-a împărțit toată averea săracilor, apoi s-a călugărit. Pentru că a marturisit credința creștină, din porunca lui Vincentiu, conducătorul cetății Iliopole, Cuvioasa Evdochia a fost ucisă.

Tot astăzi, Biserica face pomenirea Sfintei Domnina din Cir; a Sfintei Mucenițe Antonina; a Sfinților Marcel și Anton; a Sfinților Mucenici Silvestru și Sofronie; a Sfinților Mucenici Nestorian și Tribimiu; a Sfinților Mucenici Harisie, Nichifor și Agapie, și a Cuviosului Agapie.

În folclorul românesc sfânta Evdochia este numită Baba Dochia. De ea sunt legate numeroase legende.

În una din legende se spune că a fost odată, o femeie căreia i se zicea Baba Dochia. Aceasta avea la rândul ei un băiat frumos – Dragobete, care era mândria ei. Însă într-o zi, Dragobete s-a îndrăgostit până peste cap de o fată frumoasă şi tânăra ca primăvara. Această tânăra frumoasă, urma să devină soţia lui Dragobete, însă fără acordul Dochiei.

Baba Dochia pentru a se răzbuna şi pentru a-şi necăji nora, îi dă într-o zi rece de iarnă un ghem de lână neagră şi îi spune următoarele: „Du-te la pârâu şi spală acest ghem, să te întorci acasă abia când acesta devine alb şi curat!”. Fata fără să ştie nimic pleacă şi în curând se află la pârâu. După mai multe ore tânăra încă încerca din răsputeri să albească ghemul. Chiar dacă avea degetele de la mâini şiroind de sânge şi era îngheţată de frig, aceasta nu putea să plece acasă până nu-şi îndeplinea sarcina.

Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Hristos i-a apărut în cale şi i-a dat o floare roşie, spunându-i să spele lâna cu ea. Mulţumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lâna şi a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită aceasta a plecat spre casă, dar soacra sa, auzind povestea fetei, a acuzat-o că acela ce i-a dat floarea nu era un simplu prieten – fata l-a numit Mărţişor pe acesta, nerecunoscându-l pe Iisus Hristos.

După aceasta întâmplare, Dochia a pornit împreună cu turma sa spre munte, fiind convinsă că primăvara venise deja, altfel de unde ar fi putut Mărţişor să aibă floarea? Pe parcursul călătoriei sale, şi-a scos, rând pe rând, cele doisprezece cojoace pe care le purta, până a rămas fără nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se făcuse spre seară. Ningea şi totul începuse să înghețe. Dochia a îngheţat împreună cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stană de piatră.

Balada Dochiei

scrisă de Ghe. Asachi în 1838, după călătoria la muntele Pion (Ceahlău)

Între Piatra Detunată

Ş-al Sahastrului Picior,

Vezi o stâncă ce-a fost fată

De un mare domnitor.

Acolo e rea furtună

E locaşul cel cumplit,

Unde vulturul răsună

Al său cântec amorţit.

Acea doamnă e Dochia

Zece oi ş-a ei popor

Ea domnează-n vizunie

Peste turme şi păstori.

La frumuseţe şi la minte

Nici-o giună nu-i samana

Vrednică de-a ei părinte,

De Decebal, ea era.

Dar cum Dacia-au împilat-o

Fiul Romei cel mărit,

Pe cel care-ar fi scăpat-o

De-a iubi a giuruit.

Traian vede astă zână

Deşi e biruitor,

Frumuseţei ei se-nchină

Se subjugă de amor.

Împăratu-n van cată

Pe Dochia a-mblânzi.

Văzând patria ferecată,

Ea se-ndeamnă a fugi

Prin a codrului potică

Ea ascunde al ei trai,

Acea doamnă tinerică

Turma paşte peste plai

A ei haină aurită

O preface în şăiag,

Tronu-i iarba înverzită.

Schiptru-i este un toiag.

Traian vine-n astă ţară

Şi de-a biru-i deprins.

Spre Dochia cea fugară

Acu mâna a întins.

Atunci ea, cu graiu ferbinte

„Zamolxis, o zeu ! striga,

Te giur pe al meu părinte

Astăzi, rog nu mă lăsa!”

Când întinde a sa mână

Ca s-o strângă-n braţ Traian,

De-al ei zeu scutită zâna

Se preface-n bolovan.

El petroasa ei icoană

Nu-ncetează a iubi,

Pre ea pune-a sa coroană

Nici se poate despărţi.

Acea piatră chiar vioaie

De-aburi copera-a ei sân,

Din a ei plâns naşte ploaie,

Tunet din al ei suspin.

O ursit-o priveghează,

Şi Dochia deseori

Preste nouri luminează

Ca o stea peste păstori.

 

 

Distribuie:
Vizualizări: 77

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2019 BucPress - Toate drepturile rezervate