Știri Cultură
Redactor: Marin Gherman
15 martie 2019

Spectacolul „Mărțișoare”, dedicat marcării președinției României în Consiliul UE, a ajuns la Cernăuți

Spectacolul „Mărțișoare”, dedicat marcării președinției României în Consiliul UE, a ajuns la Cernăuți

La 14 martie 2019, din capitala Ucrainei, a ajuns și la Cernăuți spectacolul „Mărţişoare”, eveniment realizat de Ambasada României în Ucraina, Consulatul General al României la Cernăuți, cu sprijinul Institutului Cultural Român, în parteneriat cu Centrul Bucovinean de Artă Cernăuți.

Spectacolul a fost dedicat marcării Președinției rotative a României în Consiliul Uniunii Europene. Consul General Irina-Loredana Stănculescu, dar şi miniştrii consilieri Ionel Ivan, Edmond Neagoe precum si consulul Ionel Mitea au transmis un mesaj de felicitare tuturor participanților la acest eveniment. La spectacol au fost prezenţi si domnul Ion Muntean, preşedintele Consiliului Regional împreună cu Vasile Gostiuc, adjunct al Şefului ARS, potrivit unui comunicat de presă al Consulatului General al României la Cernăuți.

Spectacolul s-a desfăşurat în Palatul „Tineretul Bucovinei”, care a fost inaugurat de cei mai mici mesageri ai cântecului popular românesc, Ansamblul folcloric „Perla”, discipolii lui Iurie Levcic, unul din organizatorii şi moderatorii manifestării, continuând cu evoluarea Ansamblului „Mara” al Centrului Cultural Sighetu Marmației, România, care anul acesta a sărbătorit 50 de ani de activitate, ansamblu ce a obținut mai multe premii, premiul Herder pentru folclor, Discul de aur și Colierul de argint – Dijon (Franța), numeroase premii obținute la concursuri în țară și străinătate, dăruindu-le publicului spectator momente impresionate de muzică şi dans.

Colectivul de dansatori, instrumentiști şi solişti au adus în sufletele iubitorilor de folclor primăvara, înfrumuseţând-o cu elemente din tezaurul folcloric al Ţării Oaşului, potrivit comunicatului de presă al Consulatului General al României la Cernăuți.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu



Material video


Distribuie:
Vizualizări: 659

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2019 BucPress - Toate drepturile rezervate