Știri Cultură
06 decembrie 2018

SUCEAVA: “100 pentru România” - un tribut unic adus muzicii și culturii românești

SUCEAVA: “100 pentru România”  - un tribut unic adus muzicii și culturii românești

Ieri seară, Suceava a fost gazda unui eveniment inedit: 100 de artiști, din patru generații diferite, s-au unit într-o singură trupă, numită “100 pentru România”, la Casa de Cultură a Sindicatelor, care a fost neîncapătoare, informează Crai Nou.

Florin Grigoraș, Mircea Baniciu, Dan Bittman, Cristi Minculescu, Adrian Despot, Călin Goia, Stefan Boldijar, Adrian Despot și Flavius Buzilă au adus în fața publicului de la Suceava cele mai cunoscute și îndragite piese din istoria muzicii romanești din trecut și până astăzi.

“Muzica deschide minți și atinge inimi, muzica unește acolo unde orice altceva pare sa dezbine! 100 de voci și instrumente diferite au cântat și simțit în același timp aceeași emoție și ne bucurăm foarte mult că ați fost alături de noi, în cadrul a 100 de minute de muzică legendară! Pentru o Romanie mai bună. Diferiți, dar ÎMPREUNĂ”, a spus Flavius Buzilă, managerul proiectului “100 pentru România”.

În anul Centenarului, “100 pentru România” este un tribut unic adus muzicii și culturii românești; piese care au impactat societatea românească și românii de pretutindeni și au bucurat și inspirat generații întregi și încă o mai fac și astăzi.

Agenția BucPress - www.bucpress.eu 

Distribuie:
Vizualizări: 125

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2018 BucPress - Toate drepturile rezervate