Știri Cultură
Redactor: Marin Gherman
11 octombrie 2018

Tinerii artiști de pe Valea Prutului – laureați ai festivalului de folclor și tradiții populare „Cununa Munților 2018” Asău, județul Bacău

Tinerii artiști de pe Valea Prutului – laureați ai festivalului de folclor și tradiții populare „Cununa Munților 2018” Asău, județul Bacău

În localitatea Asău, județul Bacău, România, a avut loc cea de-a doua ediție a Festivalului de folclor și tradiții populare „Cununa Munților 2018”, organizată de Asociația Culturală „Ca La Noi”. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău, Primăria și Parohia Ortodoxă din Asău – informează BucPress.

La deschiderea acestui festival, a avut loc o slujbă religioasă la Monumentul militarilor din Asău, săvârșită de un sobor de preoți, avându-l în frunte pe părintele Paraschiv Banciu. După finalizarea ceremoniei religioase, pe stadionul din localitate s-a dat startul festivalului propriu-zis, care a avut ca invitați numeroși oaspeți din România, Republica Moldova și Ucraina.

Evenimentul a consemnat noi succese pentru tinerii artiști vocali și instrumentiști de pe Valea Prutului, din satele Costiceni și Vancicăuți, raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți. Astfel raionul Noua Suliță a fost reprezentat la acest festival de Ansamblul folcloric „Ghiocelul” de la Casa de Cultură din Vancicăuți, coordonat de prof. Vladimir Rață, iar delegația ucraineană a fost condusă de fotoreporterul Sergiu Barbuța, vicepreședintele Societății Bibliotecarilor Bucovineni – Cernăuți.

Membrii ansamblului au avut o prestație apreciată la unison de membrii juriului dar și de publicul prezent la spectacol. Evident, prestația acestora a fost încununată și de succes. Toți cei care au urcat pe scenă și au susținut momente artistice și recitaluri au fost răsplătiți cu diplome de merit și trofee de către organizatorii evenimentului. În ceea ce privește artiștii nouasulițeni, aceștia au avut onoarea și bucuria de a fi premiați de către consilierul Dumitru Brăneanu, președintele Uniunii Scriitorilor, filiala Bacău și îndrăgitul interpret de muzică populară Grigore Gherman, originar din regiunea Cernăuți.

În același timp, poetul Dumitru Brăneanu, a adresat un mesaj cald tuturor participanților. Felicitând tânărul ansamblu din Ucraina domnul Brăneanu a lansat și ideea de a se organiza în anul viitor la Bacău o școală de vară pentru elevii din regiunea Cernăuți.

BucPress

Distribuie:
Vizualizări: 250

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2018 BucPress - Toate drepturile rezervate