Știri Cultură
Redactor: Marin Gherman
30 noiembrie 2019

Ziua Bucovinei, celebrată la Bacău, cu participarea elevilor și profesorilor din 5 școli românești din regiunea Cernăuți

Ziua Bucovinei, celebrată la Bacău, cu participarea elevilor și profesorilor din 5 școli românești din regiunea Cernăuți

La 28 noiembrie 2019, la împlinirea a 101 ani de la Unirea Bucovinei cu România în 1918, Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” din Bacău, în parteneriat cu Societatea pentru Cultură şi Literatură Română în Bucovina, Organizaţia Bacău, a fost organizat Simpozionul “Promovarea moştenirii culturale. Conservarea limbii române în regiunea Cernăuţi”, la care au participat profesori şi elevi din Bacău, cât şi de la şcolile din comunele Mahala, Bahrineşti, Ceahor şi de la Liceul din Ropcea, din Regiunea Cernăuţi: Elena Ion Bujeniţa, Elena Floarea Goştiuc, Elena Gheorghe Zaidel, Ana Goştiuc Petrovna, respectiv Mihai Acatrini, Vadim Călăraş şi Ştefan Mitric.

Invitaţi au fost şi Dumitru Brăneanu, consilier judeţean, preşedinte al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor, conf.univ.dr. Ioan Dănilă, preoţi, elevi şi studenţi.

Oaspeţii au fost întimpinaţi cu pâine şi sare, după care s-a intonat Imnul de Stat al României, în timp ce au fost arborate drapelele României şi Uniunii Europene, potrivit site-ului desteptarea.ro.

„Astăzi sărbătorim Ziua Bucovinei, un eveniment în care Colegiul Naţional «Vasile Alecsandri», împreună cu Societatea pentru Cultură şi Literatură Română în Bucovina, Organizaţia Bacău, s-a implicat mulţi ani, organizând această activitate în comun. Avem invitaţi dragi din regiunea istorică aflată astăzi în afara graniţelor ţării, anume Nordul Bucovinei, Regiunea Cernăuţi, de unde au venit directori şi profesori din Mahala, Ostriţa, Robca şi Ciahor. Cu aceste unităţi şcolare avem ca parteneriate promovarea moştenirii culturale, proiect care se derulează de aproape doi ani. Dă roade prin faptul că ne cunoaştem mai bine, reuşim să organizăm activităţi comune, ceea pot duce la o mai bună conservare a identităţii româneşti, a limbii române, destul de periclitată în acele teritorii, în rândul tinerilor, a copiilor. Am găsit acolo, vin şi aici, oameni inimoşi, deschişi, comunicativi, dispuşi la dialog. Vor fi comunicări pe teme de istorie, educaţie, învăţământ, dar şi dans, cântec şi voie bună, dedicate tuturor celor care simţim româneşte”, a menționat Călin Boambă, director al Colegiului Naţional “Vasile Alecsandri”

Au prezentat comunicări prof. Ana Goştiuc Petrovna (Şc. Mahala), Vadim Călăraş (Şc. Ceahor), Călin Boambă (CN “Vasile Alecsandri), care au reliefat buna colaborare dintre şcolile din Regiunea Cernăuţi şi colegiul din Bacău, preocupările comune pentru conservarea şi păstrea limbii române, a obiceiurilor şi tradiţiilor comune, accentuând pe problemele întâmpinate în unele şcoli, în care limba română este facultativă, dar mai ales despre efectele noi legi a învăţământului din Ucraina, prin care, începând cu clasa a V-a se va învăţa numai în limba ucraineană.

„Sunt în Bacău pentru prima dată, însă în România am fost de mai multe ori. Suntem invitaţi aici, la Colegiul Naţional «Vasile Alecsandri», două profesoare din Mahala şi două de la Şcoala din Ostriţa, sat al comunei, o comună mare, cu două şcoli, patru biserici, patru grădiniţe, localitate cu peste 7000 de locuitori, majoritatea, peste 90 la sută, români. Avem copii, avem pe cine învăţa. Am venit la sărbătoarea Bucovinei, aşa cum au fost şi ei la noi. De altfel, avem destul de des oaspeţi din România, ca urmare a bunelor relaţii pe care le are primarul nostru, doamna Elena Nandriş, cu diferite sate şi oraşe din România.


Ne bucurăm că avem legături mai strânse, ne cunoaştem mai bine, facem schimburi de grupuri de copii, de experienţă, de opinii. Fiecare avem ocazia să cunoaştem situaţia învăţământului din România, dar şi din Ucraina, să nu ne pierdem, să nu uităm limba, obiceiurile şi tradiţiile. Copiii noştri au învăţat tot timpul limba română, în familie şi la şcoală, satul nostru, Mahala, are o istorie foarte veche, când Cristofor Columb a descoperit America, în 1492, pe actul nostru de naştere era scris 1472! Vedeţi că, Mahala a fost sat românesc, cu o istorie zbuciumată, chiar dacă am trăit sub mai multe puteri, totdeauna am păstrat limba română, învăţământul în limba română, religia creştină. Însă noua lege a învăţământului ne va impune ca după clasa a IV-a să predăm în limba ucraineană. Toţi. Despre acestea şi alte aspecte vom vorbi la această manifestare dedicată Bucovinei”, ne-a spus Ana Goştiuc Petrovna, profesor de Istorie şi Drept, la Şcoala Medie din Mahala, Raionul Suliţa Nouă, Regiunea Cernăuţi, prezentă în Bacău.

Au fost prezentate publicului aspecte din vizitele anterioare ale unei delegaţii de la CN “Vasile Alecsandri” în mai multe localităţi din jurul Cernăuţiului, de la festivalurile de folclor la care a participat şi Ansamblul “Ciucurelul” al colegiului băcăuan.

Cuvinte frumoase, emoţionante, amintiri au evocat şi Dumitru Brăneanu, prof. Ioan Dănilă, cât şi Elena Bostan-Delavicov, preşedinte al Societăţii pentru Cultură şi Literatură Română în Bucovina, Organizaţia Bacău, care ne-a mărturisit: “Această sărbătoare este un preambul la marea sărbătoare de la 1 decembrie, Ziua Marii Uniri şi a României. Anul acesta suntem la CN «Vasile Alecsandri» deoarece conducerea acestui colegiu, directorul acestuia, dl Călin Boambă, s-au arătat foarte receptivi în organizarea ei. După cum ştiţi, eu sunt preşedinta Societăţii pentru Cultură şi Literatură Română în Bucovina, Organizaţia Bacău, societate înfiinţată în 1863, cu scopul declarat de a contribui la menţinere limbii române, la cultivarea neamului românesc prin cultură ş literatură fără niciun scop politic. Ea s-a autodesfiinţat din cauza condiţiilor istorice şi a fost reînfiinţată în 1990, la Rădăuţi, unde este şi sediul societăţii mamă. Sunt bucovineancă, bunicii şi părinţii mei s-au refugiat din zona Cernăuţiului, acolo au pierdut tot ce aveau şi s-au stabilit în Bărăgan, apoi în Banat, întorcându-se târziu în Rădăuţi. Toată viaţa au ocrotit hârtiile care demonstrau dreptul lor de proprietate de acolo de unde au plecat, documente pe care le-am moştenit noi, copiii. Mă bucur că avem oaspeţi dragi din Bucovina noastră dragă, vom schimba impresii, ne vom bucura şi întrista împreună. Tot ceea ce facem înseamnă voluntariat, şi cât ne ajută puterile vom sărbători această zi importantă pentru noi toţi. La mulţi ani, Bucovina! La mulţi ani, România!”

În încheierea manifestăriii, Ansamblul “Ciucurelul”, condus de prof. Mitică Pricopie, a dăruit oaspeţilor o suită de dansuri şi un recital de melodii populare, notează desteptarea.ro.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Ultimile știri Cultură
Distribuie:
Vizualizări: 577

radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2019 BucPress - Toate drepturile rezervate