Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat 25.500 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 296.800 lei, marfă ce urma să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din zonă, precizează un comunicat de presă al instituţiei remis, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, o patrulă a poliţiei de frontieră de la sectorul P.F. Sarasău, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat mai multe persoane care au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, prin apa râului Tisa, după care s-au întors pe malul ucrainean. Despre eveniment au fost informate autorităţile de frontieră din Ucraina, iar la scurt timp la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a procedat la cercetarea zonei.
„Poliţiştii de frontieră au descoperit într-o anexă gospodărească care aparţinea unui imobil din apropiere, proprietatea a doi cetăţeni români, domiciliaţi pe raza judeţului Maramureş, 36 de colete ce conţineau ţigări. Coletele au fost duse la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 21.500 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană a căror valoare se ridică la suma de peste 250.000 de lei”, se menţionează în comunicat.
BucPress
![]() |
![]() |
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP. |