Știri Economie
04 februarie 2019

414.500 de pachete cu ţigări de contrabandă, în colete cu brichete din lemn

414.500 de pachete cu ţigări de contrabandă, în colete cu brichete din lemn

 

Peste 400.000 de pachete de ţigări de contrabandă în valoare de 1,8 milioane lei au fost descoperite ascunse într-un TIR condus de un maghiar care voia să intre din Ucraina în România prin vama Halmeu, informează, duminică, un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, scrie news.ro.

Potrivit sursei citate, sâmbătă seară s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean maghiar care conducea un ansamblu rutier, înmatriculat în Ungaria, format din cap tractor şi o semiremorcă. 
"Din primele verificări, cetăţeanul maghiar, în vârstă de 40 de ani, transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, brichete din lemn, din Ucraina în Ungaria. Ca urmare a exploatării datelor şi informaţiilor deţinute la nivelul ITPF Sighetul Marmaţiei, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control asupra mijlocului de transport, deoarece exista suspiciunea că în acesta se află o cantitate mare de ţigări de provenienţă ucraineană. Astfel, au fost descoperite, disimulate în vederea sustragerii de la controlul vamal, sute de baxuri cu ţigări ascunse, prin metoda capac, în coletele cu materialele din lemn. În urma inventarierii ţigărilor s-a constatat că în automarfar era ascunsă, în coletele cu brichete din lemn, cantitatea totală de 414.500 de pachete cu ţigări, diferite mărci, în valoare de 1.865.250 lei", precizează sursa citată.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

 

Distribuie:
Vizualizări: 219

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2019 BucPress - Toate drepturile rezervate