Comitetul guvernamental chinez și-a exprimat interesul în stabilirea unor relații de cooperare cu întreprinderile din Transcarpatia și realizarea de investiții serioase.
Șeful Administrației Regionale de stat din Transcarpatia, Ghenadi Moskal, a avut o întâlnire de lucru cu delegația Guvernului Republicii Populare Chineze, condusă de vice-președintele Comitetului pentru Promovarea Comerțului Internațional Jenny Denfen.
Jenny Denfen a spus că timp de peste 60 de ani Comitetul guvernamental se preocupă de comerțul internațional, sectorul industrial și proiectele de investiții la nivel mondial. După întâlnirea cu oficialii ucraineni și partenerii de la Kiev, reprezentanți Chinei au mers prin regiuni și au început de la Transcarpatia.
„Am auzit ecouri favorabile despre ținutul dumneavoastră, avem prieteni aici”, a spus Jenny Denfen. „China este interesată în primul rând în dezvoltarea industriei de prelucrare, nu numai de producția de materii prime. Este vorba despre construcția de întreprinderi, inclusiv pentru fabricarea materialelor de construcții, panouri solare și termoelemente pentru uz individual. Experiența noastră în aceste domenii este enormă, nu numai în China, dar și în străinătate. V-am ascultat și chiar mi-ați sugerat ideea de a crea un parc industrial pe scară largă aici”, a spus oficialul chinez.
Drept rezultat al întrevederii, a fost semnat un acord de cooperare strategică între Departamentul industriei de construcții din cadrul Comitetului Chinez pentru favorizarea dezvoltării comerțului internațional și Administrația regional de stat Transcarpatia. Părțile vor continua dialogul de fond privind cooperarea în anumite ramuri, ne-au informat la Centrul de presă al Administrației regionale de Stat Transcarpatia.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
![]() |
![]() |
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP. |