Preşedintele fugar Viktor Ianukovici a fost ajutat de Compania ucraineană de investiții ICU (Investment Capital Ukraine) la scoaterea din ţară 1.5 miliarde dolari americani. Acest lucru se specifică într-o investigație a jurnaliștilor de la Al Jazeera, notează censor.ent.ua
Astfel, în conformitate cu o decizie secretă a Judecătoriei raionale Kramatorsk, în perioada anilor 2012-2014 Investment Capital Ukraine a intermediat, în numele a opt companii cipriote, achiziționarea de obligațiuni denominate în USD. De asemenea, în materialele instanței de judecată sunt descrise rețelele companiilor implicate în ascunderea de fonduri în conturi offshore. În perioada respectivă, indică sursa citată, Consiliul de administrație ICU este condus de şeful Băncii Naționale a Ucrainei, Valeria Gontareva, care ulterior şi-a vândut pachetul de acţiuni pe care le deţinea la această companie. Totodată, Investment Capital Ukraine este compania prin intermediul căreia Preşedintele Ucrainei, Poroşenko a dorit să-şi vândă acţiunile pe care le deţinea în Corporaţia Roshen.
Într-un comentariu pentru Al Jazeera, purtătorul de cuvânt al președintelui ucrainean a declrat că “şeful statului sprijină cu fermitate eforturile de combatere a corupției în Ucraina”, iar Valeria Gontareva a adăugat că “în tranzacțiile efectuate, ea, personal şi Consiliul ICU, nu a observat nimic suspect”.
Potrivit biz.censor.net.ua, în cursul anului trecut şeful Băncii Naționale a Ucrainei, Valeria Gontareva a declarat un profit de 83.6 milioane grivne din vânzarea pachetului de acţiuni în Compania de investiții Investment Capital Ukraine.
BucPress
![]() |
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP. |