Știri Economie
08 octombrie 2018

Ucraina a inaugurat prima centrală fotovoltaică la Cernobâl

Ucraina a inaugurat prima centrală fotovoltaică la Cernobâl

Ucraina a inaugurat vineri prima sa centrală fotovoltaică în zona cu radioactivitate ridicată din jurul centralei nucleare de la Cernobâl, unde în 1986 a avut loc cel mai mare dezastru nuclear din istorie, informează AFP, potrivit Agerpres.

Noua centrală numără aproximativ 3.800 de panouri fotovoltaice instalate pe o suprafaţă de 1,6 hectare la câteva sute de metri de reactorul avariat. Capacitatea acestei centrale este una modestă, de un megawat, suficientă însă pentru a acoperi consumul a aproximativ 2.000 de apartamente.

"Astăzi am conectat centrala la sistemul electric ucrainean", a anunţat Yevgen Varyagin, directorul companiei ucraineano-germane Solar Cernobâl, care este în spatele acestui proiect. Solar Cernobâl a investit un milion de euro în acest proiect iar directorul Yevgen Varyagin a subliniat că până la finele lui 2019 centrala ar urma să ajungă la o capacitate totală de 100 de megwaţi.

La trei decenii după ce catastrofa de la Cernobâl a dus la mutarea a peste 300.000 de persoane, autorităţile de la Kiev încearcă să găsească o utilizare pentru o suprafaţă de teren, de două ori mai mare decât oraşul Los Angeles, care înconjoară fosta centrală nucleară. Radiaţiile de la Cernobâl vor persista în sol timp de câteva secole dar aceasta nu împiedică folosirea zonei pentru agricultură sau păduri.

Autorităţile de la Kiev vor să dezvolte producţia naţională de energie şi începând din 2009 achiziţionează energia provenită din sursele regenerabile la cel mai ridicat preţ din Europa. În plus, costul scăzut al terenurilor precum şi prezenţa unei reţele electrice dezvoltate sunt atuuri pentru zona din jurul centralei nucleare de la Cernobâl.

Potrivit Radio Chișinău, citând Agerpres, reactorul numărul patru al centralei nucleare de la Cernobâl a explodat în data de 26 aprilie 1986, contaminând până la trei sferturi din teritoriul Europei, potrivit unor estimări. După catastrofă, autorităţile sovietice au evacuat sute de mii de persoane de pe un teritoriu de peste 2.000 de kilometri pătraţi, care a rămas abandonat. Potrivit autorităţilor ucrainene, omul nu va putea reveni în această zonă timp de încă 24.000 de ani însă o prudentă exploatare industrială este posibilă.

BucPress

 

Distribuie:
Vizualizări: 256

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2018 BucPress - Toate drepturile rezervate