Opinie
02 decembrie 2019

Reanimarea „limbii moldoveneşti” şi a „moldovenismului” în Ucraina: imperativ etnic sau comandă politică?

 Reanimarea „limbii moldoveneşti” şi a „moldovenismului” în Ucraina: imperativ etnic sau comandă politică?

În contextul dezbaterilor recente din cadrul conferinței științifice internaționale ”Minorități naționale inventate. Moldovenismul: politici, cauze, efecte”, petrecute sâmbăta trecută la Centrul Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți,  considerăm că este foarte necesar și oportun de a alinia la comunicările oferite de către participanți și un articol cu dată mai anterioară, de altfel destul de mediatizat pe atunci, dar păstrând până astăzi o considerabilă doză de ... prospețime (actualitate), pentru ca să completeze subiectele în discuție, ba chiar să aducă, sperăm, și alte unghiuri de vedere asupra temei în cauză. (Autorul)

Reanimarea „limbii moldoveneşti” şi a „moldovenismului” în Ucraina: imperativ etnic sau comandă politică?

 Problema «limbii moldoveneşti» în Ucraina se părea că a fost rezolvată definitiv şi ireversibil acum zece ani, când s-a revenit la veşmântul ei firesc – cel latin şi i s-a recunoscut identitatea ei adevărată – cea de limbă română. Astfel,  toate şcolile din cele trei zone cu populaţie compact românească din Ucraina, şi anume regiunile Cernăuţi, Transcarpatică şi Odesa, care au fost pe timpul imperiului sovietic «moldoveneşti», au devenit şcoli cu predarea în limba română. Catedra de filologie moldovenească de la Univeristatea din Cernăuţi în mod firesc şi-a schimbat titulatura în Catedra de filologie română, redacţia pentru emisinile de radio şi televiziune în «limba moldovenească» s-au transformat oficial în redacţia pentru emisiunile în limba română, la fel şi ziarele etc. Desigur, calea pe care a parcurs-o acest proces de depăşire a glotonimului «limba moldovenească», cultivat în mod foarte dur şi insistent timp de cinci decenii (printre altele, şi cu concursul lingviştilor autohtoni de origine română, care au făcut carieră ştiinţifică dovedind «autonomia limbii moldoveneşti» faţă de limba română şi situarea ei în vecinătatea imediată a limbii ruse), precum şi procesul de repunere a limbii române în drepturile ei legitime n-a  fost chiar atât de netedă, însă trebuie de recunoscut fără echivoc că autorităţile ucrainene, forurile politice şi intelectuale au manifestat atunci suficientă înţelegere şi în ultimă instanţă nu s-au opus acestui proces firesc, logic şi legitim, deşi voci şi atitudini adverse venite din partea anumitor forţe şi persoane cu vederi extremiste şi antiromâneşti au existat îndeajuns şi în acel timp. Spre regret, o asemenea perioadă de normalitate nu a durat decât vreo cinci ani, după care s-au reluat tentativele de reanimare a «limbii moldoveneşti», de menţinere a divizării, moştenite de la regimul precedent, a vorbitorilor românofoni în două etnii separate – români şi moldoveni. De fapt, această divizare niciodată nu a fost denunţată de autorităţile ucrainene. Dimpotrivă, ea a fost menţinută permanent în statisticile oficiale, iar presa de limbă ucraineană, scriind despre comunitatea noastră, precizează de ani de zile şi cu insistenţă de invidiat că ar fi vorba despre români şi moldoveni, deşi uneori mai sunt nevoiţi măcar tacit să admită că aceştia ar constitui, totuşi, o entitate unică, însă ... dublă, mixtă sau altceva de acest gen.

 Cum românii din regiunea Cernăuţi au fost transformaţi în «moldoveni»

Este necesar de subliniat că în regiunea Cernăuţi, conform recensământului efectuat încă în anul 1989, sunt 11 la sută români şi 9 la sută moldoveni, iar în Ucraina ei constituie aproape jumătate de milion, dintre care doar circa o sută cincizeci de mii sunt înscrişi români. Populaţia românofonă din regiunea Transcarpatică a figurat în paşapoarte ca români, cea din regiunea Odesa ca moldoveni, iar cea din regiunea Cernăuţi – ca români (raioanele Herţa, Hliboca şi Storojineţ, parţial Noua Suliţă) şi ca moldoveni (parţial raionul Noua Suliţă), deşi o parte din locuitorii satelor din jurul centrului regional care au făcut parte din Bucovina istorică – Mahala, Boian, Ostriţa, Voloca, Molodia, Corovia, Ceahor, Valea Cosminului – a fost trecută drept moldoveni în paşapoarte  de către ocupanţii sovietici, care erau extrem de experimentaţi în aplicarea principiului «divide et impera», intenţia de «moldovenizare» a românilor fiind făcută cu bătaie lungă. Faptul de ce anume în special românii din localităţile din jurul Cernăuţiului au fost «moldovenizaţi» în primul rând nu a constituit niciodată şi pentru nimeni vreun secret – pentru a crea în jurul celui mai mare şi mai important oraş din Bucovina un «cordon sanitar» etnic altul decât cel românesc existent de peste jumătate de mileniu. În majoritatea din localităţile respective au fost desfiinţate şcolile româneşti, iar «moldovenii» treptat au devenit «ucraineni» şi doar în două localităţi din cele ucrainizate după război (Molodia şi Corovia) au fost deschise clase româneşti, pe baza cărora s-au creat puţin mai târziu şcoli româneşti, dar care, din păcate, nu au avut nici o şansă să supravieţuiască. Numărul elevilor s-a redus treptat, iar în ultimul timp destul de considerabil, pentru ca să se ajungă la situaţia din toamna curentă, când pentru prima dată de la deschiderea acestor şcoli nu s-au putut forma clase de-a întâia româneşti!     

 Integrarea europeană şi parlamentarii ucraineni inventatori de limbi...

Aşadar, în primii ani ai existenţei Ucrainei «limba moldovenească» a fost recunoscută oficial că ar fi identică cu limba română, însă purtătorii acestei limbi comune au continuat să fie divizaţi în două etnii separate, unicul argument fiind cel de existenţă a unui stat denumit  Republica Moldova, care, printre altele, pe atunci recunoştea limba română ca limbă oficială a sa. Când pentru toţi elevii şcolilor din aşa-zisele zone «moldoveneşti» din Ucraina a devenit o certitudine că ei învaţă în limba română, unii funcţionari de stat, îndeosebi din Ministerul Învăţământului de la Kiev, deputaţi, fruntaşi publici, politologi, au început să se îndoiască de acest lucru, adică au început din nou să recurgă la strategia imperial-sovietică de deosebire a limbii române de cea «moldovenească»... Adică, odată cu trecerea timpului, a început să se modifice viziunea asupra inexistenţei «limbii moldoveneşti», iniţiativa, evident, pornind de la un nivel destul de înalt, chiar de la Kiev, viziune care în cele din urmă s-a materializat într-o «nouă» dar aceeaşi veche concepţie a aceleiaşi «limbi moldoveneşti» confirmată chiar printr-un act legislativ. La finele anului 1997, Rada Supremă a Ucrainei a inclus «limba moldovenească», alături de limba română, în numărul celor zece limbi, asupra cărora se extind principiile Cartei europene a limbilor regionale sau limbilor minorităţilor naţionale, recunoscute şi consfinţite în ţara respectivă prin adoptarea Legii «Cu privire la ratificarea Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale». Astfel parlamentarii ucraineni şi-au manifestat grija lor deosebită pentru o limbă care nu există, care nu se predă nici într-o şcoală din Ucraina şi care nu are nici un suport material, adică în această limbă nu se editează nici un fel de publicaţii, cărţi etc. Interesant ar fi de aflat de la aceşti parlamentari ce deosebiri văd ei între, să spunem, moldovenii unui sat din raionul Noua Suliţă şi românii unei localităţi din raioanele Herţa sau Hliboca. Sau, mai bine, chiar între moldovenii din Răchitna şi românii din Boian, sate învecinate care se află în acelaşi raion? De la Kiev însă se vede mai clar şi de aceea nu se admite nici într-un caz ca românul bucovinean să se confunde cu românul basarabean din aceeaşi regiune Cernăuţi. Şi cu atât mai mult, românul bucovinean de peste sârma ghimpată de dincolo de Siret, nu dă doamne, să se confunde cu românul basarabean de dincolo de vama de la Mămăliga, deocamdată fără sârmă ghimpată...

În demersul parlamentului ucrainean există suficiente temeiuri ca să se întrevadă, chiar şi pentru cei mai neavizaţi, dedesubturile ce depăşesc intenţia pur umanistă a deputaţilor, intenţie ce ar viza, chipurile,  protejarea limbilor regionale sau celor ale minorităţilor naţionale, după cum impune Consiliul Europei. În Ucraina, în afară de aşa-zisa «limbă moldovenească» există încă destule limbi care ar trebui protejate şi care nu au fost incluse în numărul celor zece... Reanimarea «limbii moldoveneşti» de către Rada Supremă nu poate fi interpretată altfel decât în concordanţă cu strategia de divizare tot mai accentuată a comunităţii noastre în români şi moldoveni,  politica de delimitare a acestora fiind preluată de către autorităţile ucrainene cu şi mai multă acerbie, de cum a făcut-o timp de jumătate de secol imperiul sovietic.

 Apologeţii «moldovenismului» şi realitatea românească

Astfel, tonul dându-se la nivelul legislativ cel mai înalt, pe teren s-a purces imediat la fapte, adică la aplicarea «prevederilor legislative» în practică. Anul următor în regiunea Odesa s-a înfiinţat o «asociaţie naţional-culturală a moldovenilor din Ucraina». Puţin mai târziu, în februarie 1999, cu implicarea acestei «asociaţii a moldovenilor» încropite în grabă de către un oarecare Fetescu, la Odesa s-a desfăşurat o «conferinţă ştiinţifico-practică internaţională» cu tema «Moldovenii din Ucraina: retrospectivă istorică şi actualitate», având drept organizatori Preşedinţia Ucrainei şi Administraţia de Stat a acestei regiuni, acţiune care a făcut în Ucraina şi mai evident  interesul deosebit de accentuat manifestat faţă de aşa-zişii moldoveni din sudul Basarabiei de către autorităţile acestei ţări, cu intenţia nedisimulată de a-i prezenta drept o etnie aparte de cea română. Această schimbare de macaz, căreia nu se poate să nu i se zărească tenta politică, este cu atât mai  surprinzătoare  fiind coroborată cu realitatea din şcolile naţionale din zonele cu populaţie românofonă, în care limba română s-a încetăţenit deja temeinic – atât în şcolile româneşti din regiunile Cernăuţi şi Transcarpatică, cât şi în cele «moldoveneşti» din regiunea Odesa. Simpozionul «Moldovenii din Ucraina» de la Odesa nu a urmărit alt scop decât cel de fundamentare teoretică şi de oficializare cât mai grabnică a acestei noi «concepţii» a ideologilor ucraineni şi în special a celor din cadrul Ministerului Învăţământului cu privire la departajarea tranşantă a populaţiei românofone din Ucraina în două etnii diferite. Prin aceasta se explică şi faptul că la simpozionul respectiv au fost prezente personalităţi politice importante ca, bunăoară, Ghenadi Udovenko, fost ministru al afacerilor externe, preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului a Radei Supreme, Ivan Hnatâşin, ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Serghei Grineveţki, şeful Administraţiei Regionale de Stat, precum şi savanţi, politologi, inclusiv o impresionantă echipă de la Chişinău.

După cum s-a relatat în presă, la conferinţa ştiinţifico-practică de la Odesa au fost luate în dezbatere «probleme privind starea şi căile de dezvoltare a etniei moldovenilor (!) în sudul Ucrainei», evidenţiindu-se  în mod deosebit «vechimea moldovenilor, limbii şi culturii lor sub aspectul dezvoltării civilizaţiei europene şi celei mondiale» şi combătându-se «teza revizionistă despre existenţa doar de câteva secole a moldovenilor ca popor». În susţinerea acestor «teze» au pledat asemenea apologeţi ai «moldovenismului» de la Chişinău ca V. Stati – «Destinul istoric al moldovenilor din diasporă», V. Senic – «Noi temeiuri filologice ale limbii moldoveneşti» etc. Pur şi simplu, doar aceste titluri ale unor comunicări scot tranşant în evidenţă caracterul politic tendenţios al «dezbaterilor» din cadrul simpozionului, precum şi morga lor deosebit de savantă. Însă astfel de sforţări de opunere a moldovenilor şi românilor în plan istoric au fost contracarate tacit chiar de comunicările altor vorbitori care, abordând problema drepturilor naţionale şi culturale ale moldovenilor precum şi modul satisfacerii lor în Ucraina, i-au pus pe moldoveni într-o ecuaţie directă cu românii, fiindcă statistica oficială privind  învăţământul în limba maternă este prezentată integrat pentru toată populaţia românofonă – în Ucraina există şcoli numai cu predarea în limba română, nu şi în «limba moldovenească». De aceea sunt foarte stranii concluziile pe care le-a făcut această conferinţă: «În locurile unde trăiesc compact moldoveni funcţionează şcoli cu predarea în limba moldovenească (!) şi instituţii preşcolare, sunt pregătite cadre pedagogice naţionale, la radio şi televiziune s-au creat redacţii moldoveneşti, precum şi biblioteci cu literatură moldovenească». După astfel de constatări au urmat recomandările privind «soluţionarea problemelor de dezvoltare etno-socială şi de renaştere (!) a etniei moldoveneşti din Ucraina» ce prevăd «conlucrarea structurilor de stat şi ale puterii executive cu organizaţiile obşteşti moldoveneşti», «elaborarea unui program pentru tineri în scopul antrenării generaţiilor tinere la mişcarea moldovenească naţională», «asigurarea şcolilor cu predarea în limba moldovenească (care nu există în Ucraina!) cu materiale didactice, îndreptare metodice, manuale»...

 De unde cresc picioarele «limbii moldoveneşti»?

Evident, recomandările respective au constituit un semnal foarte clar la o ofensivă largă împotriva limbii române, la «moldovenizarea»  românilor în general. S-au făcut, drept urmare a noii politici promovate de către autorităţile ucrainene faţă de populaţia românofonă, probe de creare a unor «organizaţii obşteşti moldoveneşti» şi în regiunea Cernăuţi, în particular în raionul Noua Suliţă, care deocamdată nu au reuşit, ceea ce nu înseamnă că astfel de tentative nu vor mai fi. Deşi se prevedea ca o conferinţă analogică «Moldovenii în Ucraina» să se desfăşoare în anul 2000 la Cernăuţi, aceasta nu a avut loc. Probabil nu s-a contat pe un succes asemănător celui de la Odesa, în Nordul Bucovinei  neexistând premisele necesare pentru aplicarea strategiei «moldovenismului». În schimb, în sudul Basarabiei recomandările «conferinţei» se aplică cu succes în practică. Astfel, pe anul de învăţământ 2001-2002 doar pentru cele opt şcoli româneşti câte mai există la ora actuală în regiunea Odesa a fost elaborată o programă de studiu pentru ... «literatura moldovenească» şi nu pentru literatura română, cum a fost până acum, programă aprobată de Ministerul Învăţământului din Ucraina. Adică în aceste şcoli elevilor li se vor preda deja nu literatura română, ci ... «literatura moldovenească»! Deocamdată, încă nu s-a dat curs altei «cereri a organizaţiilor obşteşti moldoveneşti» – celei  de a se reveni la grafia chirilică pentru «limba moldovenească»...  Probabil, nu pentru mult timp, deoarece în Ucraina, în particular la tipografia din Cernăuţi,  se editează de mai mulţi ani manuale şi altă literatură în «limba moldovenească» cu grafie chirilică la comanda separatiştilor din Transnistria!

Care sunt circumstanţele ce-au determinat modificarea în optica autorităţilor ucrainene a problemei privind unitatea etnică a românilor şi moldovenilor? Care sunt cauzele ce-au generat această comandă politică de reanimare a «limbii moldoveneşti» şi a «moldovenismului» în Ucraina? Explicaţia este evidentă. Luaţi în ansamblu, cum este şi normal, moldo-românii constituie numeric în Ucraina, după ruşi, a doua minoritate. Situaţia de a fi a doua etnie ca număr, din perspectiva aplicării legilor şi convenţiilor internaţionale cu privire la minorităţi pe care urmează să le ratifice şi parlamentul Ucrainei,  implică nişte consecinţe de care autorităţile de la Kiev se tem în mod incontesatbil, în special după semnarea Tratatului politic de bază cu România, prin care şi-au asumat anumite angajamente despre îndeplinirea cărora vor trebui să raporteze atât în cadrul Comisiei mixte interguvernamentale, cât şi în cel al unor organisme internaţionale. La fel de cert este şi faptul că intenţiile de divizare a românilor şi moldovenilor s-au intensificat extrem de puternic îndeosebi după vizitele Preşedintelui României Emil Constantinescu în regiunile Odesa şi Cernăuţi. Prin promovarea «moldovenismului», care nu constituie decât o tentativă brutală de a diviza aceeaşi etnie în două entităţi insignifiante, Ucraina se străduieşte să se debaraseze până şi de acele minime angajamente pe care şi le-a asumat, destul de evaziv, printre altele, prin semnarea acestui tratat în anul 1997, în ceea ce priveşte respectarea drepturilor naţionale ale comunităţii româneşti şi crearea de condiţii favorabile pentru dezvoltarea identităţii noastre etnice. Pe de altă parte, această politică are şi obiective mai îndepărtate vizând evoluţia evenimentelor din estul Republicii Moldova, unde Ucraina îşi declară mereu «obligaţia sfântă de a apăra drepturile ucrainenilor» de acolo, reanimarea «moldovenismului» în acest context nefiind doar o banală nostalgie după vremurile imperiale, ci o reală strategie ce va fi pusă încetul cu încetul în practică de cei care năzuiesc să creeze în Estul Europei o supraputere locală. Nu întâmplător ziarele ultranaţionaliste de la Cernăuţi, ca «Ceas», bunăoară, afirmă mereu şi răspicat că Transnistria ar constitui «străvechi pământuri ucrainene» care vor trebui să revină cândva la sânul Ucrainei Mari...

 Românii din Ucraina – carte de joc în intrigi politice

Cu toul recent, acelaşi ziar, din 26 octombrie a.c., a venit cu tonalităţi absolut proaspete privind această  problemă, după cum se poate constata dintr-un articol intitulat provocator «România mare înghite Moldova mică» (!) şi semnat sugestiv, după părerea autorilor,  «An. Tonescu». Acest ziar «Ceas» este deja cunoscut pentru provocările de tot felul pe care le-a orchestrat de-a lungul ultimilor zece ani, provocări ce provin nu atât din birourile redacţiei, cât din afara lor, paginile publicaţiei respective servind de foarte multe ori drept poligon pentru probarea unor idei şi atitudini antiromâneşti sfidătoare, cinice şi respingătoare deopotrivă, care ulterior sunt preluate, mai atenuat şi diplomatic, de către oficialităţile ucrainene atât la nivel local, cât şi central. Este un procedeu bine pus la punct, care funcţionează ireproşabil, după cum s-a dovedit în repetate rânduri în trecut cu privire la cele mai diferite aspecte ale relaţiilor româno-ucrainene. De această dată însă este atacată problema «moldovenismului» în Ucraina, fiind vizate direct opiniile exprimate în acest sens de către cei mai înalţi demnitari români – preşedintele şi primul ministru. Drept pretext serveşte disputa de ultimă oră dintre România şi Republica Moldova pe marginea discursului ministrului moldovean al justiţiei la Haga, acuzele surpinzătoare şi scandaloase la adresa României ale căruia i-au bucurat peste măsură pe pescuitorii în ape tulburi din Ucraina, iar aceştia, desigur, nu puteau să nu scape posibilitatea de-a profita de o asemenea situaţie şi să nu conteste înainte de toate afirmaţiile «noilor iluminişti români», după cum scriu batjocoritor sforarii profesionişti de la «Ceas» şi de mai departe, avându-i în vedere pe preşedintele Ion Iliescu şi premierul Adrian Năstase, pentru că ar fi declarat că «români sunt toţi locuitorii Basarabiei şi Ucrainei care vorbesc limba română». Acest fapt atât de evident pentru toată lumea le trezeşte o nemulţumire totală şi neînfrânată noilor ideologi ai «moldovenismului» din Ucraina, din care cauză nici nu au pregetat prea mult pentru a-şi mediatiza cât mai grabnic «concepţiile» deja elaborate, dar care deocamdată aşteptau un climat mai prielnic. Şi iată că acest climat, după părerea lor, îi favorizează cât se poate de bine acum, de aceea şi imediat s-au pus pe treabă...

«Autorul colectiv» (faptul se vede de la o poştă şi nu necesită vreo probă suplimentară) al acestui articol, ca de altfel şi al multor altor articole analogice publicate cu regularitate de către ziarul «Ceas», nu-şi poate stăpâni nici cât de puţin adversitatea de care este cuprins pentru a lăsa măcar o umbră de obiectivitate cu privire la neroziile pe care le debitează atât de ritos. Animat de un spirit polemic nereţinut, acest «autor colectiv» este gata să nege orice teză ce contrazice ideea existenţei unei «limbi şi etnii moldoveneşti» deosebite de limba şi etnia română, solidarizându-se în acest sens cu concepţia imperialismului sovietic pentru a-l combate cu vehemenţă pe preşedintele României Ion Iliescu, care a declarat că «ideea apariţiei naţiunii moldoveneşti provine de la teoria stalinistă»...        

Însă nu numai acest lucru îi deranjează pe binevoitorii noştri ucraineni. Ei se arată a fi foarte iritaţi de viitoarea aderare a României la NATO şi la Uniunea Europeană, deoarece, scrie ziarul «Ceas», «politica României nu poate să nu ne îngrijoreze înainte de toate pentru faptul că ea contravine la modul serios principiilor de bună vecinătate cu ţările vecine» (!) Dar asta nu e tot,  pentru că puţin mai  încolo se continuă: «Devine evident că România nu se va dezice de tentativele de a se amesteca în treburile interne ale Moldovei şi Ucrainei» (!).  Un astfel de «amestec» în treburile interne ale Ucrainei este ... susţinerea pe care România o acordă acestei ţări  pentru aderarea ei la Uniunea Europeană. Ucraina însă, îşi năuceşte din nou cititorii ziarul «Ceas», nu are nevoie de sprijinul României, fiindcă «transparenţa frontierelor între Ucraina şi România din cadrul UE va fi folosită de Bucureşti pentru continuarea destabilizării situaţiei în Ucraina» (!). Un asemenea limbaj părea că ţine de domeniul trecutului, dar iată că acesta poate fe revocat şi reutilizat cu destulă uşurinţă şi deloc întâmplător şi în mileniul trei pentru a emite nişte semnale de avertisment la adresa politicii unei ţări vecine, care la un moment dat nu convine cuiva. Din aceeaşi cauză sunt reanimate «limba  moldovenească» şi «moldovenismul», adică pentru a fi folosite drept carte într-un joc politic ce vizează cu totul alte obiective. De fapt, nu este vorba atât despre «moldovenism», cât despre comunitatea română în ansamblu din Ucraina, cu drepturile naţionale ale căreia această ţară, în care noi am nimerit în virtutea unor distorsiuni ale istoriei, încearcă să facă târg cu România sau mai bine zis să facă presiuni asupra României în vederea obţinerii diferitelor avantaje ... Or, pe noi, românii, cel puţin din Nordul Bucovinei, o  asemenea situaţie nu ne satisface  şi nu putem admite ca cineva să speculeze cu drepturile noastre fireşti şi inalienabile.    

Ștefan BROASCĂ, pentru Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Articol publicat inițial în  „România liberă” la 24 noiembrie 2001

 

 

 

 

Ultimile știri Opinie
Distribuie:
Vizualizări: 667

radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2019 BucPress - Toate drepturile rezervate