Opinie
12 octombrie 2018

Deputat român Marius Pașcan: Se consfinţeşte legislativ asimilarea forţată a minoritarilor români din Ucraina

Deputat român Marius Pașcan: Se consfinţeşte legislativ asimilarea forţată a minoritarilor români din Ucraina

Preşedintele executiv al PMP, deputatul Marius Paşcan, a declarat, joi, la Târgu Mureş, că asimilarea forţată a minoritarilor români din Ucraina se consfinţeşte legislativ, după ce Rada Supremă de la Kiev a adoptat, în primă lectură, proiectul de lege privind limba ucraineană, iar în acest sens a solicitat Ministerului Afacerilor Externe să comunice demersurile pe care le întreprinde, scrie AGERPRES.

„Această iniţiativă legislativă reprezintă în forma actuală o mare lovitură împotriva minorităţilor naţionale, inclusiv împotriva românilor din regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia. Actul normativ instituie crearea unei Comisii naţionale pentru standardele limbii de stat şi prevede numirea unui împuternicit pentru apărarea limbii ucrainene (...) Proiectul de lege privind limba ucraineană menţine cotele în audiovizual, emisiunile în alte limbi decât ucraineana nu pot depăşi un anumit procentaj din transmisiunile în direct (10-20%), precum şi Articolul 7 din Legea educaţiei, care limitează dreptul la studii în limba maternă, împotriva căruia au protestat românii din Ucraina, dar şi state ca Ungaria, România, Bulgaria etc.”, a precizat Paşcan, într-o conferinţă de presă.

Deputatul a menţionat că i-a adresat o interpelare ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, prin care solicită să i se comunice ce demersuri diplomatice concrete face România pentru apărarea identităţii etnice a minoritarilor români din Ucraina.

„Totodată, doresc să ştiu dacă aţi adresat vreun protest oficial la nivelul Uniunii Europene, al Comisiei de la Veneţia, în privinţa noilor demersuri legislative, a Legii educaţiei şi a Legii privind televiziunea şi radiodifuziunea, prin care sunt grav îngrădite şi lezate drepturile minorităţilor etnice din Ucraina la utilizarea limbii lor materne”, a spus Paşcan.

El a afirmat că în proiect este stipulată susţinerea testelor independente după absolvirea şcolii de cultură generală doar în limba ucraineană, dar după anul 2025, potrivit solicitării Comisiei de la Veneţia.

Politicianul susţine că proiectul de lege mai prevede traducerea integrală a conţinutul articolelor de presă în limba de stat, iar editurile vor fi obligate să promoveze cărţi în limba ucraineană în proporţie de cel puţin 50% pe parcursul unui an.

Acesta a spus că în proiectul de lege se arată că evenimentele publice să se desfăşoare doar în limba ucraineană, iar dacă participanţii la un eveniment public vor vorbi într-o altă limbă decât cea ucraineană, organizatorul este obligat să asigure traducerea integrală în limba de stat.

„De asemenea, legea respectivă prevede că numele şi prenumele cetăţenilor ucraineni vor fi scrise doar în limba de stat, 'potrivit regulilor de ortografiere ucraineană'. Totodată, legea interzice traducerea în alte limbi a numelor localităţilor şi ale instituţiilor de stat. Acelaşi lucru se referă şi la numele localităţilor, inclusiv cele locuite de minorităţi. Astfel, românii din Ucraina ar putea să fie lipsiţi de dreptul de a păstra numele localităţii lor în limba maternă”, a mai declarat Marius Paşcan.

BucPress

 

Distribuie:
Vizualizări: 614

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2018 BucPress - Toate drepturile rezervate