Opinie
Redactor: Georgeta Marina
01 martie 2020

O călătorie de trei zile în Transcarpatia: Sărbători românești la Apșa de Jos, Apșa de Mijloc și Slatina (VIDEO)

O călătorie de trei zile în Transcarpatia: Sărbători românești  la Apșa de Jos, Apșa de Mijloc și Slatina (VIDEO)

Acum, după trei zile petrecute alături de oamenii dragi sufletului meu în satele românești din Transcarpatia, la intersecția între iarnă și primăvară doresc să aștern pe hârtie impresiile mele despre această călătorie la Apșa de Jos, Apșa de Mijloc și Slatina. Acest ținut binecuvântat de Dumnezeu și de oameni frumoși la suflet și exterior merită aprecierea tuturor.

Fiecare școală, asociație au dorit să facă tot posibilul să fie întâmpinată primăvara cu adevărat. În prima zi a fost în vizită  ambasadorul României la Kiev, excelența sa Leon Țurcanu, care a oferit mărțișoare pentru copiii din Apșa de Jos și Apșa da Mijloc.

La Apșa de Mijloc excelența sa a înmânat o medalie acordată de președintele României Klaus Iohannis  doamnei directoare a acestei școli Elena Șovac pentru merite deosebite în păstrarea limbii și identității naționale în această instituție de învățământ. El a luat parte la o suită de manifestări organizate de aceste sate alături de consulul României la Slatina domnul Florian Grațian Pârvu, consul Gheorghe Anghel împreună cu tot corpul consular. Au  fost aĺături de comunitatea românească din Transcarpatia, oferind mărțișoare copiilor, exprimându-și susținerea lor pentru păstrarea identității naționale aici în acest ținut, dar ca cetățeni loiali ai statului ucrainean.


 Prima zi am fost fascinați de o șezătoare ca odinioară organizată de școală de artă din Apșa de Jos. Acolo copiii din sat, coordonați de profesoarele  Maria Lavriuc și Luciana Vlad, ne-au perindat prin lumea satului apșenesc la o seară de tradiții și obiceiuri așa cum erau la bătrânii locali cândva.  Vorba apșenilor a fost auzită și de oaspeții din patria istorică de la Huedin, Cluj Napoca și de grupul "Sigheteanca". Cu descântece, ghicitori, jocuri , cântec și voie bună copiii au reușit să fascineze sala arhiplină.

A doua zi am fost la Apșa de Mijloc unde copiii alături de profesoarele de limbă română  Ana Șiman, Anuța Moiș și Anuța Șiman ne-au pregătit o călătorie în lumea graiului matern. Concursul "Limba maternă – floare eternă" ajuns la cea de-a noua ediție a fost pus în scenă  cu puțină întârziere din cauza carantinei, dar nimic pe lume nu poate opri sentimentul de-ași exprima râvnă pentru păstrarea limbii materne. Scenariul artistic și recitalul a trezit încă odată dorință de-a lupta pentru limba natală, pentru limba mamei. Mândria poporului de glia strămoșească și de graiul arhaic (moroșenesc) în fiecare sat se aude unde nu ne-am dus.

Iar a treia zi a fost și mai încărcată de evenimente.  Primii în scena primăriei au urcat copiii satului sau mai bine spus grupul etnofolcloric "Slatina" conduși de  doamna Ileana Șiman. Copiii au recitat poezii dedicate mamelor și au cântat cântece-omagii aduse primăverii și femeii. Scenariul bogat, copii îmbrăcați în alb și roșu cu funcție și mărțișoare la piept erau acel mesaj transmis pentru toți – primăvara a sosit și ceva nou ne-a dăruit. Ne-a dăruit speranța spre bine și renaștere.

 Apogeul acestei călătorii a sosit spre seară când tineretul și iubitorii de tradiții s-au adunat la localul "Maramureș" unde au fost găzduiți de doamnă Ana Bococi. Asociația Maramureș Slatina și CIR-ul au pregătit surprize pe placul tuturor. Doamnele din sat au arătat master-class confecționând mărțișoare așa cum erau ele cândva, învățând tineretul să prețuiască această podoabă.


Au povestit legenda Mărțișorului și au  transmis tinerilor obiceiul de "Vergel "cum se zice în sat Lăsatul de sec în România înaintea postului mare. După care cu mic cu mare au jucat și horit  câyt le-au ținut picioarele. Au venit să fie alături de ei și invitați din România: prieteni, interpreți și toți aceia care sunt români adevărați. Asemenea frumusețe de fete, feciori de la care nu îți puteai lua ochii, îmbrăcați în haine tradiționale, plini de dorință de a păstra aceste datini – a fost pe placul tuturor.

Doar în mijlocul lor când vezi mândria de neam  și rădăcinile străbune te face să nu pierzi nădejdea  în bine, în prosperare și să spui cu glas tare: sunt mândru că sunt român.

Emisiunile noastre vor prezenta cu lux de amănunte călătoria noastră în Apșa de Jos, Apșa de Mijloc și Slatina.

Georgeta MARINA, pentru Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Material video


Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 793

radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2020 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți