Opinie
18 iunie 2019

Polonia doreşte prelungirea sancţiunilor impuse Federaţiei Ruse

Polonia doreşte prelungirea sancţiunilor impuse Federaţiei Ruse

Ministrul Afacerilor Externe al Poloniei,  Jacek Czaputowicz a declarat că Kremlinul nu şi-a schimbat atitudinea faţă de Ucraina de aceea este necesar ca UE să reacţioneze în mod corespunzător. Luând cuvântul în faţa jurnaliştilor după reuniunea Consiliului UE pe probleme externe de la Luxemburg, ministrul polonez de externe a declarat că Polonia şi-a exprimat intenţia de a continua sancţiunile europene impuse Rusiei nu pe un termen de şase luni, ci pe un an, comunică Ukrinform.

“În opnia  noastră aceasta ar fi o idee bună, însă vom vedea care este decizia finală”, a spus  Jacek Czaputowicz. Potrivit lui, iniţiativa Poloniei a fost susţinută de Ţările Baltice. Totodată, el a accentuat că Moscova nu şi-a schimbat atitudinea faţă de Ucraina, de aceea este necesară reacţia Uniunii Europene în această privinţă. “De fiecare dată apar noi probleme. Marinarii capturaţi de către ruşi care se află în închisorile din Moscova, iar în prezent a apărut problema paşapoartelor. Este mult mai important să susţinem problemele ucrainene, să facem ceva mult mai important ca până acum”, se spune în declaraţia ministrului polonez de externe. O altă propunere din partea Poloniei este tragerea la răspundere a persoanelor responsabile de eliberarea paşapoartelor ruseşti. Se aşteaptă ca hotărârea privind prelungirea sancţiunilor impuse Federaţiei Ruse să fie adoptată la summitul UE, care se va desfăşura în zilele de joi şi vineri.

Agenţia BucPresswww.bucpress.eu

 

Distribuie:
Vizualizări: 313

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2019 BucPress - Toate drepturile rezervate