Opinie
25 iulie 2018

Republica Moldova este țara cea mai expusă la propaganda rusă (studiu)

Republica Moldova este țara cea mai expusă la propaganda rusă (studiu)

Republica Moldova este țara cea mai expusă la propaganda rusă, și respectiv cea mai vulnerabilă, potrivit studiului „Rezistența față de dezinformare în Europa Centrală și de Est”, relatează portalul Media-azi.md.

Potrivit Radio Chișinău, cercetarea atestă faptul că majoritatea televiziunilor de top sunt cele care retransmit programe rusești, iar o bună parte din presa on-line favorizează Kremlinul. În același timp, există câteva categorii importante de populație predispuse spre a fi manipulate, constată autorii studiului. Experții mai atenționează că măsurile luate în ultimul timp de autorități nu sunt suficiente, ba mai mult, sunt susceptibile de a favoriza anumite grupuri politice.

Republica Moldova a obținut cel mai slab scor și a fost depășită doar de Belarus, ceea ce demonstrează un nivel mic al rezistenței la propagandă. Printre alte state din aceeași categorie mai face parte Letonia, în timp ce Lituania și România sunt cele mai bine asigurate din acest punct de vedere.

Studiul constată că în Republica Moldova sunt trei grupuri mari susceptibile de a fi manipulate prin intermediul mass-mediei mai mult decât restul populației: este vorba de minoritățile etnice, vorbitoare de limba rusă, care reprezintă aproape 20% din populație; unii enoriași activi ai Bisericii Ortodoxe din Moldova, care se supune Bisericii Ortodoxe Ruse și care pot fi influențați de biserică; și bătrânii, care reprezintă peste 700.000 din populația țării și al căror nivel de educație media este mai scăzut decât al celorlalte categorii de populație, notează Radio Chișinău.

BucPress

Distribuie:
Vizualizări: 2024

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2018 BucPress - Toate drepturile rezervate