Opinie
Redactor: Svetlana Pantea
18 februarie 2020

Rusia va adopta măsuri de răspuns la exercițiile militare comune ale SUA și NATO din Europa

Rusia va adopta măsuri de răspuns la exercițiile militare comune ale SUA și NATO din Europa

Rusia va adopta măsuri de răspuns la exerciţiul Defender-Europe 20 planificat în primăvară în Europa, dar într-un asemenea mod încât să nu genereze riscuri inutile, a declarat marţi ministrul de externe rus Serghei Lavrov după întâlnirea cu echipa redacţională a ziarului “Rossiiskaia Gazeta”, potrivit agenţiei de presă TASS, anunță agerpres.

“Bineînţeles, vom reacţiona”, a spus şeful diplomaţiei ruse, întrebat dacă Moscova va reacţiona în vreun fel. “Nu putem ignora procesele care provoacă o mare îngrijorare, dar vom răspunde într-o astfel de manieră încât aceasta să nu creeze riscuri inutile”, a adăugat ministrul rus. 

În opinia sa, cei care organizează astfel de exerciţii, “total nejustificate, doresc să provoace măsuri de ripostă pentru ca tensiunile să escaladeze în continuare”.

În acelaşi context, el a subliniat că toate măsurile de răspuns luate de Rusia se vor desfăşura pe teritoriul ei şi nu pe teritoriul altor ţări.

În plus, Lavrov a atras atenţia asupra faptului că exerciţiile Defender-Europe 20 au fost declarate ca fiind americane, cu invitarea partenerilor din NATO.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a dat asigurări luni că exerciţiul Defender-Europe 20, care va avea loc în lunile mai şi iunie ale acestui an, nu vizează Rusia, potrivit AFP.

Exerciţiile Defender 2020 vor fi cele mai mari manevre americane din ultimii 25 de ani în Europa. Circa 37.000 de militari soldaţi din 18 ţări urmează să participe la acest exerciţiu, care se va desfăşura în special în Germania, Polonia şi ţările baltice, potrivit agenţiei franceze de presă.

Agenţia BucPress – www.bucpress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 241

radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2020 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți