Opinie
05 noiembrie 2018

Ucraina – evoluții ale schismei religioase și implicații electorale (editorial)

Ucraina – evoluții ale schismei religioase și implicații electorale (editorial)

În cadrul vizitei sale oficiale în Turcia, președintele Ucrainei, Petr Poroșenko, a semnat, la 2 noiembrie 2018, la Istanbul, împreună cu Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, Acordul bilateral “Cu privire la colaborarea și cooperarea dintre Ucraina și Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului”.

Potrivit Președinției ucrainene, acordul semnat prevede prioritar colaborarea părților în vederea creării Bisericii Ortodoxe ucrainene unificate (cea care va primi din partea Patriarhiei ecumenice tomosul de autocefalie). Semnarea acestui document reprezintă o etapă decisivă pe linia înființării și recunoașterii viitoarei Biserici Ortodoxe ucrainene unificate autocefale.

Acordul semnat creează condițiile necesare constituirii Bisericii Ortodoxe ucrainene independente autocefale. După așteptata înființare a acesteia în cadrul unui viitor Sinod extins, Patriarhul ecumenic Bartolomeu I va înmâna tomosul de autocefalie reprezentantului ales al noii Bisericii Ortodoxe ucrainene cu rang de Patriarh, recunoscând astfel independența/autocefalia acestei Biserici.

Potrivit președintelui Ucrainei, “Acordul semnat astăzi creează toate condițiile pentru ca procesele de pregătire a Soborului (n.n. Bisericii Ortodoxe ucrainene autocefale) și de acordare a Tomosului să se desfășoare în strictă conformitate cu prevederile canonice ale Bisericii… Ucrainenii au așteptat acest moment de 1.030 de ani”. Patriarhul ecumenic a declarat că “Acordul semnat va grăbi acordarea autocefaliei Bisericii ortodoxe autocefale din Ucraina. Dreptul și dorința acesrtei Biserici se vor realiza în aceste zile. Un astfel de drept l-au avut și popoarele din Balcani, care au primit autocefalia din partea Bisericii-Mamă. Este dreptul exclusiv al Bisericii-Mamă de a acorda autocefalia când aceasta devine necesară și când sunt îndeplinite toate condițiile pentru acest proces”. Potrivit acestuia, Acordarea autocefaliei va conduce la unificarea tuturor creștin-ortodocșilor din Ucraina, care de 30 de ani se află în dezbinare: “Noua Biserică autocefală îi va uni pe toți credincioșii creștin-ortodocși din Ucraina și va intra în familia Bisericilor ortodoxe”.

Potrivirt Acordului, Patriarhia Ecumenică va gestiona procesul de pregătire a unui Sobor unuificat al noii biserici; la Sobor va participa și un reprezentant al Patriarhiei Ecumenice. Soborul va alege un singur reprezentant al noii Biserici, în calitate de Patriarh, care va primi tomosul de autocefalie chiar din mâinile Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I. Acordul prevede, de asemenea, înființarea, la Kiev, a unei Reprezentanțe permanente a Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol / Stavropigie, care va gestiona toate relațiile cu noua Biserică Ortodoxă ucraineană autocefală. Mai mult, Catedrala “Sfântul Andrei” din Kiev va deveni astfel sediul Reprezentanței permanente a Bisericii-Mamă (Patriarhia Ecumenică) în Ucraina.

Potrivit presei ucrainene, este posibil ca noul Sobor unificat, în urma căruia se va constitui noua Biserică Ortodoxă ucraineană autocefală, să aibă loc în perioada 21-22 noiembrie 2018.

Totodată, Patriarhul Filaret al Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Patriarhia Kiev se va adresa Radei Supreme a Ucrainei cu solicitarea de adoptare a unei legi care să consfințească existenţa unei singure biserici ortodoxe în Ucraina, precum şi schimbarea numelui actualei Biserici Ortodoxe Ucrainene subordonate Moscovei (“Biserica Ortodoxă Ucraineană – Patriarhia Moscovei”) în “Biserica Ortodoxă Rusă din Ucraina”.

Mediile analitice de la Kiev apreciază că înființarea noii Biserici Ortodoxe ucrainene reprezintă și un obiectiv personal electoral al actualului președinte al Ucrainei, Petr Poroșenko, a cărui decizie de a candida la un nou mandat de președinte al țării este deja publică (alegerile pentru alegerea șefului de stat în Ucraina vor avea loc în martie 2019). Petr Poroșenko mizează pe sloganul electoral “Biserică-Limbă-Armată” și are nevoie de evoluții convingătoare în planul politicilor interne pentru a învinge actualii săi contracandidați, dintre care cel mai bine plasat este Iulia Timoșenko.

Este foarte probabil ca evoluțiile de mai sus să convină electoral lui Petr Poroșenko, iar stafful acestuia să o acuze sistemic pe Iulia Timoșenko, în următoarea perioadă, că ar fi un lobbist al intereselor Moscovei în Ucraina. Petr Poroșenko a declarat recent că Rusia se va implica puternic în campania pre-electorală și electorală din Ucraina. În același timp, la Cernăuți, la 2 noiembrie a.c., susținătorii principalului contracandidat al lui Petr Poroșenko la președinția Ucrainei, Iulia Timoșenko (aceasta vizitează astăzi Cernăuțiul), au fost agresați de un grup de oponenți politici locali, care o numesc pe Iulia Timoșenko „agent al Rusiei” și apreciază că reprezentanții din nordul Bucovinei ai partidului acesteia („Batkivșcina”) slujesc „interesele României și nu ale Ucrainei” (notă: liderul filialei Cernăuți a partidului „Batkivșcina” este Ion Muntean, etnic român originar din raionul Hliboca, regiunea Cernăuți).

Principalele necunoscute de interes la București ale evoluțiilor viitoare sunt legate de reacția Moscovei și a parohiilor din cadrul actualei Biserici Ortodoxe Ucrainene – Mitropolia Moscovei la recentele evoluții, precum și poziția față de actuala schismă religioasă a comunității românești din Ucraina și a Bisericii Ortodoxe Române (care, până în prezent, s-a poziționat neutru, solicitând repetat un consens de decizie între Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Rusă; obținerea acestui consens pare, în prezent, utopică).

Dr. Dorin Popescu, președintele Asociației „Casa Mării Negre”

 

 

Distribuie:
Vizualizări: 282

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2018 BucPress - Toate drepturile rezervate