Opinie
10 aprilie 2018

Victoria lui Viktor Orban, o revanșă a partidelor populiste din Europa (revista presei)

Victoria lui Viktor Orban, o revanșă a partidelor populiste din Europa (revista presei)

Viktor Orban, care se pregăteşte pentru un nou mandat de prim-ministru al Ungariei, s-a adresat alegătorilor duminică seară, după anunţarea rezultatelor parţiale care arată că partidul său, Fidesz, a obţinut 49,5% din voturi, şi a mulţumit pentru încrederea acordată.

 “Am câştigat”, cu aceste cuvinte şi-a început discursul Viktor Orbán în faţa mulţimii adunate la sediul Fidesz. "Vă mulţumesc că aţi crezut în noi; vă mulţumesc că aţi rămas alături de noi", a spus el. Fidesz, partidul premierului naţionalist de dreapta Viktor Orban, a obţinut 49,5% din voturi în alegerile legislative desfăşurate duminică în Ungaria, arată primele rezultate parţiale anunţate oficial după numărarea a 69,1% din voturi, potrivit Reuters. Fidesz ar obţine majoritatea în Parlamentul Ungariei. Potrivit The Guardian, Jobbik a câştigat 20% din voturi potrivit rezultatelor preliminare, în timp ce socialiştii ar fi obţinut 11,85%. Participare la vot la alegerile parlamentare din Ungaria a fost de 68,13%, faţă de 61,73% la alegerile parlamentare din 2014. La alegerile legislative din Ungaria au fost chemaţi la urne 7,9 milioane de cetăţeni cu drept de vot, pentru a-i desemna pe cei 199 de membri ai Parlamentului unicameral de la Budapesta şi implicit premierul.

De partea sa, Vona Gabor, liderul Jobbik, partid care a intrat în campania electorală cu o doctrină schimbată, renunţând la convingerile de extremă dreapta pentru un populism de centru, a anunţat duminică seară că va demisiona în urma înfrângerii formaţiunii sale în alegerile parlamentare. "Fidesz a câştigat, din păcate, încă o dată", a afirmat Vona Gabor, scrie The Guardian. Liderul Jobbik a spus, într-o conferinţă de presă susţinută după anunţarea rezultatelor parţiale ale alegerilor, că îşi va respecta promisiunea de a demisiona dacă pierde alegerile, dar că partidul îşi va continua activitatea pe care a început-o în 2010, ca o forţă de opoziţie faţă de Fidesz.

Să mai spunem că Marine Le Pen şi alţi lideri ai partidelor populiste din Europa l-au felicitat pe Viktor Orban pentru victoria sa clară în alegerile parlamentare din Ungaria, scrie Daily Express. Le Pen, liderul Frontului Naţional din Franţa, a declarat într-o postare pe Twitter: „O victorie clară şi mare a lui Viktor Orban în Ungaria. Inversarea valorilor şi imigraţia în masă promovată de UE au fost din nou respinse. Partidele naţionaliste ar putea fi majoritare în Europa la viitoarele alegeri ale Parlamentului European în 2019”. Geert Wilders, liderul controversat al Partidului Olandez al Libertăţii, l-a felicitat şi el pe Orban pe Twitter: „Felicitări Viktor Orban pentru acest rezultat excelent. O victorie binemeritată!” De asemenea, o membră importantă a partidului de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania şi-a arătat susţinerea faţă de premierul ungar: „Felicitări Viktor Orban! O zi nefericită pentru UE, o zi bună pentru Europa!”. După numărarea a 98% din voturi, partidul naţionalist condus de Orban, Fidesz, a obţinut 49,5% din voturi în alegerile legislative desfăşurate ieri în Ungaria. Orban şi-a bazat campania pe o platformă anti-imigraţie şi a susţinut că partidele din opoziţie pun în pericol securitatea naţională şi creştinătatea, transformând Ungaria „într-o ţară a imigranţilor” pentru că doresc o alianţă mai apropiată cu Uniunea Europeană, ONU şi George Soroş.

Lea Berzuc, RFI România

 

Distribuie:
Vizualizări: 134

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2018 BucPress - Toate drepturile rezervate