Știri Politică
Redactor: Leonid Parpauț
12 octombrie 2017

PROTEST ANTICORUPŢIE: “Nimeni nu-ţi acordă un drept, trebuie să lupţi pentru drepturile tale. Trebuie să-ţi revendici dreptul la un trai decent” - Vitalii Şabunin

 PROTEST ANTICORUPŢIE: “Nimeni nu-ţi acordă un drept, trebuie să lupţi pentru drepturile tale. Trebuie să-ţi revendici dreptul la un trai decent” - Vitalii Şabunin

„Organizaţiile publice din Ucraina declanşează proteste de amploare împotriva corupţiei. Dacă ne dorim schimbări în ţară, vă invităm în ziua de 17 octombrie curent  în faţa Radei Supreme sau a consiliilor din regiunile ţării” –anunţă Centrul Anticorupie din Ucraina, citat de 24tv.ua

“De ce este necesar să participăm la acţiunile de protest din 17 octombrie curent? Să nu uităm că în această zi în întreaga țară vor avea loc acțiuni paşnice în masă cu următoarele trei cerinţe ale protestatarilor:

crearea unei instanţe anticorupţie, modificarea sistemului electoral şi anularea imunității deputaţilor”, a anunţat Vitalii Şabunin, preşedintele Centrului de combatere a corupţie, expert în cadrul grupului anticorupţie  “Pachetul de măsuri pentru Relansarea Reformelor.

În cadrul unei emisiuni 24tv.ua, preşedintele Centrului de combatere a corupţie, Şabunin a declarat: “S-ar putea vorbi despre aceasta încă 20 de ani… Și, credeţi-mă, vom vorbi încă tot atâţia ani, dacă nu vom forţa Rada Supremă să pornească aceste schimbări. Da, îi vom forța împotriva voinței lor. Nimeni dintre noi nu ia în serios faptul că deputații vor refuza în mod voluntar la imunitatea de deputat. Aşadar, dacă ne dorim aceste schimbări în ţară, vă invităm în ziua de 17 octombrie curent   în faţa Radei Supreme sau a consiliilor din regiunile Ucrainei. Nimeni nu-ţi acordă un drept, trebuie să lupţi pentru drepturile tale… Trebuie să-ţi revendici dreptul la un trai decent”.

Vom aminti că potrivit unei informaţii difuzate de journalist.today, citat de agenţia UNIAN, coorganizatorii acţiunii de protest, care pledează pentru reforme politice, au semnat public un memorandum privind desfăşurarea unor acțiuni comune și au anunțat un protest paşnic în Piața Constituției din Kiev. Documnetul a fost semnat de coordonatorul mișcării publice (Cesno) „Onestitate” - Mykola Vygovski, de reprezentantul forței politice „Alternativa” - Egor Firsov, de către membrul partidului „Mișcarea Noilor Forţe” - David Sakvaralidze, de activistul „AutoMaidan”-ului,  - Oleksii Gryţenko şi de parlamentarul Serghii Leşcenko partidul „Blocul lui Petro Poroşenko”, reţine sursa citată.

Potrivit lui Vygovski, lider al mişcării publice „Onestitate: „În scopul atingerii celor trei obiective propuse  anunţăm despre declanşarea unor acţiuni paşnice la nivel naţional, care va avea loc  la 17 octombrie curent în  Piața Constituției din Kiev și în toate centrele regionale din Ucraina. Scopul nostru este ca prin protestele pașnice, ce vor avea loc în deplină conformitate cu legislația în vigoare, să-i obligăm pe parlamentari să-şi îndeplinească promisiunile făcute în cadrul campaniei electorale şi angajamentele internaționale ale Ucrainei”, se specifică în memorandumul coordonatorilor protestelor anunţate. La memorandum a aderat Asociația naţională „AutoMaidan”, organizaţia publică „Centrul de Anticorupţie”, mișcarea publică „Onestitate”, campania publică „Iniţiativa acţiunilor concrete”, coaliția organizațiilor publice „Resuscitarea pachetului de Reforme” (cu rezerve privind limitarea și nicidecum anularea imunității de deputat), organizația publică „Centrul de Combatere a Corupției“, asociaţia pan-ucraineană „Svoboda”, mișcarea civică ”Hvylea” („Valul”), forţa politică „Alternativa”, partidul „Alianța Democrată”, partidul politic “Corpul Naţional”, partidul lui Saakaşvili “Mișcarea Noilor Forţe”, partidul “Uniunea Samopomici”, partidul „Poziţie civică” şi  „Partidul European”, reţine journalist.today cu referire la Mykola Vygovski.

BucPress

Distribuie:
Vizualizări: 488
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
Calendar 2017

Parteneri BucPress
Cernăuți live
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2017 BucPress - Toate drepturile rezervate