Știri Politică
Redactor: Marin Gherman
11 septembrie 2019

Biroul Național Anticorupție din Ucraina a deschis dosare penale împotriva lui Poroşenko şi a unui fost ministru de externe

Biroul Național Anticorupție din Ucraina a deschis dosare penale împotriva lui Poroşenko şi a unui fost ministru de externe

Biroul Național Anticorupție din Ucraina (NABU) a declanşat o anchetă penală in rem împotriva fostului preşedinte Petro Poroșenko și una împotriva fostului ministru de externe Pavlo Klimkin. Serviciului de presă al instituţiei a precizat că NABU a deschis dosarele penale respective la solicitarea instanţei, însă nu a oferit mai multe detalii cu privire la aceste anchete, notează Rador.

Agenţia RBC menţionează că în afară de ancheta demarată de NABU, împotriva lui Poroşenko mai există 11 dosare penale, acestea fiind deschise de Biroul de Stat pentru Investigații.

În unul dintre aceste dosare, Poroşenko este cercetat pentru posibile "acțiuni vizând confiscarea puterii". Astfel, fostul preşedinte Petro Poroşenko este chemat aproape în fiecare săptămână la audieri, însă, în majoritatea cazurilor, refuză să se prezinte în faţa anchetatorilor.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

 

Distribuie:
Vizualizări: 283

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2019 BucPress - Toate drepturile rezervate