Știri Politică
Redactor: Vitalie Zâgrea
13 februarie 2018

Crearea unei forțe ONU de menținere a păcii, necesară pentru soluționarea crizei din Ucraina

Crearea unei forțe ONU de menținere a păcii, necesară pentru soluționarea crizei din Ucraina

Organizaţia Naţiunilor Unite ar trebui să ia în considerare crearea unei forţe de circa 20.000 de militari din state din afara NATO şi de 4.000 de poliţişti pentru a soluţiona criza din Ucraina, relevă un nou raport care va fi prezentat oficialilor occidentali în această săptămână, transmite Reuters.

Preşedintele rus Vladimir Putin a sugerat crearea unei misiuni ONU de menţinere a păcii, care să aibă un mandat limitat, propunere considerată de mulţi experţi occidentali drept o ocazie de a negocia crearea unei forţe a Naţiunilor Unite mai mari, cu scopul restabilirii ordinii în estul Ucrainei, scrie Agerpres.

Un raport comandat de fostul secretar general al NATO Anders Fogh Rasmussen - în prezent consilier al preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko - va fi prezentat sâmbătă unor oficialităţi occidentale, printre care emisarul special al SUA în Ucraina, Kurt Volker, la Conferinţa pe teme de Securitate de la Munchen.

''Operaţiunea va avea avea nevoie de un mix format din unele ţări europene, precum Suedia, ţări cu tradiţie în operaţiuni de menţinere a păcii, ca Brazilia, şi ţări care se bucură de încrederea Rusiei, precum Belarus'', a explicat Richard Gowan, autor al raportului şi expert în probleme ONU la Universitatea Columbia.

BucPress amintește că situația în estul Ucrainei continuă să fie tensionată. Zilnic rebelii proruși tulbură liniștea în zonă, deschizând foc din lansatoare de mine de diverse calibre și încălcând regimul de încetare a focului.  În conflictul din estul Ucrainei din luna aprilie 2014 și până în prezent peste 10.000 de persoane. 

BucPress

Distribuie:
Vizualizări: 166

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2018 BucPress - Toate drepturile rezervate