Știri Politică
12 martie 2018

Igor Dodon împânzește Republica Moldova cu panouri stradale cu mesaje anti-unioniste

Igor Dodon împânzește Republica Moldova cu panouri stradale cu mesaje anti-unioniste

Creșterea de la zi la zi a curentului unionist l-a făcut pe Igor Dodon să treacă la măsuri de „combatere”, luate „la nivel național”. Astfel, președintele a găsit de cuviință să își pună semnătura pe panouri publicitare unde scrie că „Unionismul trece, patria rămâne. Moldova are viitor! Igor Dodon”, scrie Deschide.md.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Dodon încearcă să se convingă că mișcarea unionistă ia amploare doar datorită faptului că suntem în Anul Centenarului.

„În acest an este ceasul de vârf al unioniștilor. Aniversarea centenarului a răscolit în ei cele mai iraționale și întunecate emoții și pasiuni. Au devenit foarte perfizi și agresivi și, din păcate, multă lume a căzut pradă acestor isterii. Și multe autorități din statul vecin și-au arătat adevărata față și intenție”, scrie Dodon pe pagina sa de Facebook.

Totodată, Dodon a reiterat că „Unirea niciodată nu se va produce”, iar majoritatea cetățenilor Republicii Moldova „condamnă ferm acțiunile unioniste”.

Pentru ca acțiunile sale să fie cât mai clare, Dodon a încheiat postarea de pe FB cu versuri care aparțin celui mai mare poet român, Mihai Eminescu: „ce e val ca valul trece”, a scris președintele, sugerând apropierea dintre versuri și mesajul de pe panoul anti-unionist.

Doar că, din aceeași poezie, Glossă, mai reiese și că „Viitorul și trecutul / Sunt a filei două fețe, / Vede-n capăt începutul / Cine știe sa le-nvețe”, notează deschide.md.

BucPress

 

Distribuie:
Vizualizări: 499

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2018 BucPress - Toate drepturile rezervate