Știri Politică
Redactor: Elvira Chilaru
11 martie 2019

La Biserica Albă din dreapta Tisei ar putea fi deschis un punct de trecere a frontierei cu România

La Biserica Albă din dreapta Tisei ar putea fi deschis un punct de trecere a frontierei cu România

În Transcarpatia ar putea fi deschis un nou punct de control și trecere  a frontierei cu România „Biserica Albă - Sighetu Marmației“ – informează Agenția BucPress.

Potrivit corespondentului BucPress în Transcarpatia, un obiectiv discutat mai mulți ani la rând și la  diverse  niveluri a fost abordat  recent la reuniunea  experților ucraineni și români, cu participarea organelor executive centrale și locale ale celor două țări vecine – la Slatina, raionul Teaciv.

Victor Dovgan, ministrul adjunct al Infrastructurii din Ucraina, inițiatorul  conferinței,  a sosit cu mare întârziere din cauza unui incident neplăcut pe  drumurile precare ce leagă  regiunile Lvov și Transcarpatia. Or, expreții adunați  atât din Ucraina cât și din România, au dezbătut tema noului pod  peste râul de frontieră în cunoștință de cauză, căci anume ei, reprezentanții celor mai diverse structuri au fost cei care au elaborat proiectul și  l-au modificat  în conformitate  cu  cerințele ambelor părți. Astfel, un  nou punct  de frontieră pe Tisa se prevede să se deschidă în cel  mai apropiat timp „Biserica Albă (Ucraina) - Sighetu Marmației (România)“ pe teritoriile adiacente.

Lungimea frontierei de stat a Ucrainei cu România în regiunea Transcarpatică este cea mai mare - 204 km. Controlul, inregistrarea  mărfurilor, vehiculelor, cetațenilor se efectuează în 2 puncte de control la frontiera  de  stat (la Teresva nu funcționează  de o perioadă mare de timp). Încă trei nu funcționează în prezent. Noul punct  „Biserica Albă (Ucraina) - Sighetu Marmației (România)“ se prevede să fie  al șaptelea  din numărul  total și al treilea  activ,  în cazul în care acest proiect va fi  pus în aplicare. După zece ani de  discuții acum se prevede să se treacă la fapte.

La întâlnirea experților internaționali de la Slatina a fost vorba despre deschiderea unui nou punct de control la frontiera dintre Ucraina și România. Am vorbit despre necesitatea de a crea condiții prealabile pentru deschiderea punctului de trecere, negocierile privind proiectul de acord, conceptul general și prezentarea proiectului de construire a unui obiect comun și etapele concrete pentru a-l  pune în aplicare, inclusiv s-a discutat și despre  evaluarea impactului asupra mediului și a rezultatelor cercetării hidrologice etc.  Inițiatorii reuniunii: Ministerul Infrastructurii din Ucraina și Ministerul Afacerilor Externe.

Conform proiectului, Ucrainei îi revine să construiască un drum de acces la punctul de control cu lungimea de  1 km și  punctul vamal. Toate celelalte cheltuieli: construcția podului, a arterelor pentru transport  de la  autoturisme până la TIR-uri, punctul de control și trecere a frontierei de pe teritoriul României  va fi  finanțat și construit de București. Departamentul de Infrastructură al Administrației regionale de stat din Transcarpatia  va oferi finanțare pentru elaborarea  proiectului în cadrul programului de dezvoltare a infrastructurii de frontieră. Iar proiectul  schimbului   de note  între Ucraina și România pentru deschiderea noului  punct international  de trecere a frontierei este elaborat de Departamentul  cooperării  transfrontaliere din cadrul ARS Transcarpatia.

Astfel, călătorii  vor  fi supuși controlului actelor și celui vamal  mai întâi pe teritoriul  Ucrainei, apoi  pe cel al României. Această propunere de proiect a fost înaintată de România chiar de la început,  partea ucraineană a acceptat-o în cele din urmă. Deoarece  legislația  Ucrainei și legislația  UE  nu sunt identice, e imposibil să fie construit un punct comun (unic) de  control și trecere a frontierei de stat dintre cele  două țări.

În ceea ce privește termenul de punere în funcțiune a obiectivului,  din  momentul deschiderii șantierului  părțile  din proiect sunt optimiste,  se prevede, că un an de zile va fi suficient pentru a ridica podul cu 8 benzi și punctele de control pe cele două maluri ale Tisei. Cu toate acestea, încă n-au fost evaluate cheltuielile pe care urmează să le suporte partea ucraineană.

În comentariul  său  despre rezultatele  întâlnirii și activității experților, ministrul adjunct  al Infrastructurii,Viktor Dovgan, a accentuat că de la realizarea acestui proiect transfrontalier Ucraina va avea  beneficii  extraordinare și asta nu poate să nu bucure.

Elvira CHILARU pentru Agenția BucPress – www.bucpress.eu

 

Distribuie:
Vizualizări: 545

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2019 BucPress - Toate drepturile rezervate