Știri Politică
10 octombrie 2018

Ucraina denunță la ONU militarizarea Crimeei

Ucraina denunță la ONU militarizarea Crimeei

Sporirea de către Rusia a forţei sale militare în Crimeea, anexată de Moscova în 2014, precum şi utilizarea peninsulei ca bază pentru operaţiunile sale militare în Siria şi în alte părţi ale regiunii, generează consecinţe pe termen lung pentru Europa de Sud, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, a atras atenţia marţi reprezentantul permanent al Ucrainei la ONU, Vladimir Ielcenko, în cadrul Adunării Generale a Naţiunilor Unite, informează agenţia de presă ucraineană Ukrinform preluată de Agerpres.

'Ocuparea şi, apoi, militarizarea Crimeii au importante implicaţii în materie de securitate pe termen lung nu numai în regiunea Mării Negre, ci şi în Europa de Sud pe ansamblu, precum şi în regiunea Africii de Nord şi a Orientului Mijlociu. Evenimentele actuale din Siria reprezintă o dovadă convingătoare în acest sens', a declarat diplomatul ucrainean, referindu-se la sprijinul acordat de Moscova regimului preşedintelui Bashar al-Assad. 
Peninsula anexată de Federaţia Rusă, plină cu trupe şi arme, reprezintă o ameninţare majoră pentru întreaga lume, a insistat el. 
Moscova a ales calea escaladării, a extinderii şi aprofundării agresiunii, a apreciat reprezentantul permanent al Ucrainei la Naţiunile Unite, calificând drept 'fără precedent' gradul de militarizare a peninsulei Crimeea. 
'Desfăşurarea a numeroase exerciţii militare în Crimeea şi în jurul ei demonstrează politica agresivă a Rusiei atât faţă de Ucraina, cât şi faţă de alte ţări din bazinul Mării Negre. Militarizarea constantă a Mării Azov reprezintă un alt motiv de îngrijorare' pentru Kiev, a subliniat Ielcenko, citat de agenţia de presă rusă RIA Novosti. În acelaşi timp, a spus el, Rusia continuă să încalce sistematic drepturile şi libertăţile fundamentale în special ale tătarilor din Crimeea ocupată şi ale etnicilor ucraineni, fapt stabilit de mecanisme internaţionale relevante, inclusiv de ONU, OSCE şi Consiliul Europei. 'Problema revenirii Crimeii (la Ucraina) este şi rămâne o prioritate absolută a politicii interne şi externe ucrainene', a subliniat Vladimir Ielcenko, în condiţiile în care Rusia a declarat în repetate rânduri că problema Crimeii este închisă pentru ea: peninsula este componentă a Federaţiei Ruse. 
'Având în vedere situaţia actuală instabilă în domeniul securităţii, Ucraina intenţionează să prezinte Adunării Generale a ONU un proiect de rezoluţie cu scopul de a trimite un avertisment Rusiei în legătură cu militarizarea teritoriului ucrainean şi a regiunilor învecinate', a subliniat ambasadorul Ucrainei la Naţiunile Unite. 
BucPress

 

Distribuie:
Vizualizări: 189

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2018 BucPress - Toate drepturile rezervate