Știri Social
19 iunie 2017

586 de ani de la prima atestare documentară a satului românesc Crasna din regiunea Cernăuți

586 de ani de la prima atestare documentară a satului românesc Crasna din regiunea Cernăuți

La 15 iunie 2017 în localitatea Crasna au avut loc mai multe evenimente importante pentru românii din nordul Bucovinei. În afară de hramul Mănăstirii, care îl are ca patron spiritual pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava și Ziua Luceafărului poeziei românești, Mihai Eminescu, localnicii din Crasna au sărbătorit prima atestare documentară a acestei așezări de răzeși (prima atestare documentară apare în anul 1431, în vremea domniei lui Alexandru cel Bun) – notează BucPress.

Sfântă Liturghie a fost oficiată în prezența IPS Serghii, Mitropolitul de Ternopil și Keremenț. La hram au fost prezente fețe bisericești din Romania, din Cernăuți și raionul Storojineț – potrivit unei postări pe Facebook a Consulatului General al României la Cernăuți, în care se mai spune că evenimentul  s-a bucurat de o participare numeroasă a autorităților locale și raionale, șefi ai instituțiilor de învățământ, mass-media și peste 2000 de enoriași. De asemenea, foarte mulți tineri și copii au trecut pragul Sfintei Mânăstiri.

La sărbătoarea satului românesc Crasna a participat și domnul Ionel Ivan, ministru consilier la Consulatul General al României la Cernăuți, care, în discursul său, a transmis și un mesaj de felicitare din partea consulului general Eleonora Moldovan, din partea statului roman și a Consulatului General, aducând mulțumiri

Maicii Starețe Ioana pentru invitație, autorităților ucrainene și tuturor crăsnenilor pentru primirea prietenească.

BucPress reamintește că în primăvara anului curent la Școala de cultură generală nr. 1 din Crasna, raionul Storojineț, regiunea Cernăuți, a avut loc Ziua ușilor deschise, cu prilejul sărbătorii sosirii primăverii.

„Încă de la intrarea în instituția de învățământ, am fost întâmpinați cu o deosebită căldură sufletească și prietenie, specific bucovineană. A fost prima noastră vizită diplomatică la această școală, în care învață în limba română aproape 400 de elevi” – au constat diplomații români în primăvara anului curent.

BucPress


 

 

 

Distribuie:
Vizualizări: 896
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
Calendar 2017

Parteneri BucPress
Cernăuți live
Parteneri Media BucPress
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2017 BucPress - Toate drepturile rezervate