Știri Social
04 octombrie 2017

Apelul unor profesori din Bacău către autorităţile din Ucraina: respectaţi dreptul minorităţilor la educaţie în limba maternă

Apelul unor profesori din Bacău către autorităţile din Ucraina: respectaţi dreptul minorităţilor la educaţie în limba maternă

Patru asociaţii culturale din Bacău, reprezentate de profesori din învăţământul universitar şi preuniversitar, solicită autorităţilor de la Kiev să renunţe la „reforma“ educaţiei din Ucraina, care afectează învăţământul în limba maternă a tuturor minorităţilor etnice. În ţara vecină, în Bucovina de Nord şi în zona Odesa, trăiesc, potrivit statisticilor, peste 400 de mii de cetăţeni, care se identifică români şi moldoveni şi care vorbesc limba română.

Apelul societăţii civile din Bacău este asumat de „Societatea pentru Cultura şi Literatura Româna în Bucovina – organizaţia Bacău“, „Despărţământul ASTRA „Vasile Alecsandri”, Bacău, „Fundaţia Culturală „Georgeta şi Mircea Cancicov” Bacău, „Societatea Cultural-Ştiinţifică „Vasile Alecsandri”, Bacău“ şi Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Bacău , care sunt reprezentate de profesorul universitar Ioan Dănila, de profesorii Mitică Pricopie, Elena Bostan, de poetul Victor Munteanu şi de profesorul de filosofie Călin Boamba, care este şi director al Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri“.

  „Limba română în spaţiul istoric românesc

 Am luat cunostinţă cu profundă nelinişte de intenţiile autorităţilor ucrainene de a priva comunităţile româneşti din ţara vecină de dreptul fundamental la instruire în limba maternă. În clipa următoare gândul ni s-a îndreptat spre corifei ai culturii noastre care şi-au intersectat biografia cu ţinutul Bucovinei şi care ne-au lăsat nu doar creaţii artistice de primă mărime, ci şi mărturii cu valoare testamentară privind locul de formare şi de manifestare a limbii române.

Primul dintre ei este Vasile Alecsandri, care o definea în 1876 drept „tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul cel mai sacru lasat de generaţiile trecute şi care merită a fi păstrat cu sfinţenie de generaţiile ce-l primesc”. Cel ce ne-a înzestrat cu mobilizatoarea „Hora a Unirii” a publicat în 1850, în ziarul „Bucovina” din Cernăuţi (în Ucraina, azi), capodopera poeziei populare românesti, „Mioriţa”.

La rândul lui, Mihai Eminescu a studiat în acest important centru de cultură românească. „În casa lui, (Aron Pumnul, dascălul şi gazda sa), avea un fel de bibliotecă română clandestină, din care împrumută cărţi şcolarilor, îndeosebi pe Alecsandri” (G. Călinescu,Viaţa lui Mihai Eminescu).

Poetul naţional al românilor era de părere „ca niciun neam de pe faţa pământului nu are mai mult drept să ceară respectarea sa decât tocmai românul, pentru că nimeni nu este mai tolerant decât dânsul”.

Suntem deplin solidari cu cei ce vorbesc limba româna în această regiune istorică şi împărtăşim întru totul revendicările lor legitime. Reamintim cu durere faptul că numărul şcolilor din Ucraina cu limba de predare română a cunoscut o descreştere continuă în ultimele decenii, iar recentele iniţiative ale statului vecin pot avea efecte dramatice în privinţa zonelor locuite de români/moldoveni: regiunea Cernăuţi cu Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţei şi Nordul Basarabiei, regiunea Odessa, cu sudul Basarabiei – Bugeacul şi zona dintre Nistru şi Bug,  precum şi regiunea Transcarpatica, cu Maramureşul de Nord.

Solicităm, aşadar, Guvernului de la Kiev să renunţe la măsurile restrictive la adresa comunităţii româneşti şi a altor comunităţi care trăiesc pe teritoriul Ucrainei, prin respectarea drepturilor de bază ale acestora, în spiritul valorilor europene actuale“,  se arata în apelul semnat de Societatea pentru Cultură şi Literatura Româna în Bucovina – organizaţia Bacău, Despărţământul ASTRA „Vasile Alecsandri”,  Bacău, Fundaţia Culturală „Georgeta şi Mircea Cancicov”,  Bacău, Societatea Cultural-Ştiintifică „Vasile Alecsandri” Bacău,Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, Bacău.

Sursa: Ziarul de gardă

 

Distribuie:
Vizualizări: 706
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
Calendar 2017

Parteneri BucPress
Cernăuți live
Parteneri Media BucPress
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2017 BucPress - Toate drepturile rezervate