Știri Social
07 noiembrie 2019

Articolul lingvistic al Legii Educației din Ucraina, discutat la Ministerul Învățământului și Științei de la Kiev

Articolul lingvistic al Legii Educației din Ucraina, discutat la Ministerul Învățământului și Științei de la Kiev

În data de 6 noiembrie a.c. la Ministerul Învățământului și Științei de la Kiev a avut loc un briefing dedicat percepției și atitudinii minorităților naționale din Ucraina față de legislația privind educația națională, informează Agenția BucPress.

În cadrul unui studiu amplu, realizat la comanda Programului Finlandez pentru reformarea învățământului din Ucraina, a fost realizată analiza presei de limba română, maghiară și ucraineană din regiunile Cernăuți și Transcarpatia, au fost organizate mese rotunde în nordul Bucovinei și Transcarpatia, cercetări sociologice (interviu, sondaje etc.) pe parcursul anului curent.

Potrivit coordonatorului acestui proiect, dr. Oxana Zabolotna, vice-președintele Asociației Cercetătorilor Educației din Ucraina, membrii minorităților naționale din regiunile Cernăuți și Transcarpatia nu sunt mulțumiți de Legea Educației adoptată de Rada Supremă în 2017, fiind făcute publice în timpul briefing-ului o serie de momente problematice ale legislației, dar și unele recomandări.


Sociologul dr. Tatiana Medina de la Universitatea Națională din Cernăuți a menționat că în primăvara anului curent a avut loc în nordul Bucovinei o masă rotundă, la care au participat reprezentanții direcțiilor regionale și raionale de învățământ, membri ai mediului asociativ românesc, alături de directori de școli cu predare în limba română.

La Kiev, ca și la Cernăuți în iunie 2019, sociologii ucraineni au prezentat rezultatele unui sondaj de opinie realizat în școlile din regiunile Cernăuți și Transcarpatia, potrivit căruia, majoritatea elevilor care aparțin minorităților naționale își doresc să păstreze educația în limba maternă. Părinții elevilor români au declarat în majoritatea cazurilor că își doresc o mai bună cunoaștere a limbii ucrainene de către copiii lor, însă cu păstrarea și dezvoltarea limbii materne în sistemul de educație. A fost atrasă atenția asupra faptului că tot mai mulți elevi învață limba ucraineană pentru a susține cu succes testarea finală, și nu pentru a utiliza această limbă în viața de zi cu zi.


O analiză sociologică a presei de limba română și a presei de limba ucraineană din regiunea Cernăuți a fost realizată în cadrul proiectului de cercetare de către politologul cernăuțean dr. Marin Gherman, președintele Centrului Media BucPress. Potrivit rezultatelor finale ale acestei analize, care va fi publicată în cadrul unei monografii științifice,  presa de limba română a avut o atitudine critică față de Legea Educației, a respins-o din start și nu a acceptat-o, fiind precizat faptul că presa de limba română a considerat Legea Educației în articolele apărute drept o încercare de a asimila și a deznaționaliza minoritatea românească. Au fost subliniate diferențele evidente de abordare și viziune în privința presei de limba ucraineană și celei de limba română, fapt neobservat în Maramureșul din dreaptă Tisei, unde și multe organe de presă ucraineană nu au susținut Legea Educației.

Potrivit politologului Ruslan Fatula din orașul Ujgorod, din 5 ziare regionale care apar în Transcarpatia 3 publicații s-au opus Legii Educației și, spre deosebire de regiunea Cernăuți, la Ujgorod „nu este înregistrată o barieră atât de evidentă în comunicarea între presa de limba ucraineană și cea a minorității naționale (maghiare)”. Mai mult decât atât, însăși Consiliul Regional Transcarpatia i-a solicitat Parlamentului să revadă articolul 7 al Legii Educației.


La briefing au participat oficiali și experți ai Ministerului Învățământului al Ucrainei, printre care Iuri Kononenko, directorul Departamentului Învățământului Secundar și Preșcolar. Reprezentanții Ministerului, în prezența coordonatorilor Programului Finlandez pentru reformarea învățământului din Ucraina, au menționat că studiul cu adevărat arată o serie de carențe ale Legii Educației, inclusiv cele determinate de art. 7 (lingvistic), multe dintre ele nereprezentând o noutate. În același timp, oficialii de la Ministerul Învățământului al Ucrainei nu cunosc nimic despre promisiunile făcute de președintele Volodimir Zelenski liderului român Klaus Iohannis privind modificarea legislației în domeniul învățământului, un subiect abordat de presa românească, dar nu și de cea de la Kiev.   

Atât experții de la Ujgorod, cât și cei de la Cernăuți, au menționat o serie de efecte contradictorii ale Legii Educației, precizând că majoritatea participanților la procesul de învățământ s-au plâns pe lipsa de consultații cu minoritățile naționale până la adoptarea unor astfel de acte legislative. Rezultatele studiului vor fi prezentate comitetelor specializate ale Radei Supreme, audiovizualului public și Ministerului Culturii din Ucraina.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

 


Ultimile știri Social
Distribuie:
Vizualizări: 464

radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2019 BucPress - Toate drepturile rezervate