Știri Social
Redactor: Marin Gherman
05 decembrie 2017

Efecte distrugătoare ale Legii Educației asupra românilor din Ucraina – film documentar realizat de BucPressTV (VIDEO)

Efecte distrugătoare ale Legii Educației asupra românilor din Ucraina – film documentar realizat de BucPressTV (VIDEO)

Românii din Ucraina sunt indignați de adoptarea noii Legi a Educației, care, prin art. 7 reduce în mod substanțial dreptul la studii în limba maternă.  „Limba noastră cea română....” – un film documentar realizat de BucPress TV, care arată care sunt efectele articolului lingvistic al Legii Educației asupra românilor din Ucraina.

Filmul a fost realizat de echipa BucPress TV –  un proiect al ONG Centrul Media BucPress, asociația a jurnaliștilor români din Ucraina, subliniind formele de luptă a românilor din Ucraina pentru menținerea identității lingvistice și salvarea școlilor cu predarea în limba română.

În pofida eforturilor și străduințelor etnicilor români, noua Lege a Educației deschide o pagină tristă a realității românești din Ucraina.

Filmul reflectă opiniile experților independenți din Cernăuți (istorici, critici literari, scriitori),  ale liderilor societăților pentru cultura românească din Ucraina, reprezentanților autorităților centrale și locale, dar și ale persoanelor implicate în mod direct în procesul educațional din Ucraina.

Sunt descrise evenimentele legate de pichetarea Administrației Regionale de Stat Cernăuți de către românii din regiune  în legătură cu adoptarea și promulgarea Legii Educației, care încalcă în mod direct dreptul la studii în limba maternă.

Merită menționat faptul că funcționarea platformei de opinie și actualitate românească BucPress TV a avut loc pe parcursul anului curent cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, dar și din resurse financiare proprii ale Centrului Media BucPress.

Aducem mulțumiri tuturor celor implicați în realizarea filmului, celor care susțin noi proiecte media destinate românilor din Ucraina și de pretutindeni.  

Marin Gherman, BucPress 

Material video
„Limba noastră cea română….” - efecte distrugătoare ale Legii Educației asupra românilor din Ucraina (film documentar) de BucPress TV

Distribuie:
Vizualizări: 2446
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
Calendar 2017

Parteneri BucPress
Cernăuți live
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2017 BucPress - Toate drepturile rezervate