Știri Social
10 aprilie 2019

Grădiniţa românească din Cernăuţi, din nou sub semnul întrebării

Grădiniţa românească din Cernăuţi, din nou sub semnul întrebării

În data de 8 aprilie a.c. la primăria oraşului Cernăuți au fost depuse 78 de cereri ale părinţilor pentru deschiderea unei grădiniţe româneşti în vechea urbe bucovineană. Cererile, solicitate de autorităţile cernăuţene la 13 martie 2019, au fost însoţite şi de certificatele de naştere ale copiilor, care vor frecventa această instituţie preşcolară de învăţământ – informează BucPress.

Grupul de iniţiativă al părinţilor, împreună cu reprezentanţii Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” şi Ligii Tineretului Român „Junimea” din regiunea Cernăuţi, în timpul întâlnirii avute cu vice-primarul oraşului, Oleksandr Paskar, a solicitat un număr de înregistrare a cererilor depuse pentru a respecta procedura juridică.

La întâlnire a fost invitat şi directorul Departamentului orăşenesc de învăţământ Nina Vitkovska, care a dezvăluit mai multe informaţii ţinute în taină până acum, menţionând că în sediul de pe strada Armeană nr. 17-A, solicitat pentru inaugurarea grădiniţei româneşti, la finele lunii mai va fi deschisă o altă grădiniţa – „Zerneatco”, nr. 54, aparţinând consiliului local. Mai mult decât atât, în această grădiniţă s-au înscris deja 30 de copii (majoritari ucraineni – n.r.) prin intermediul platformei online, fapt care i-a uimit pe membrii grupului de iniţiativă, întrucât la ultima întâlnire din 13 martie 2019 nici vorbă nu era de înregistrarea online la această grădiniţă şi de existenţa juridică a unei asemenea instituţii. Atunci s-a vorbit de un sediu în reconstrucţie, cu şanse de a fi destinat copiilor români din Cernăuţi. De asemenea, la îndemnul vice-primarului, membrii comunităţii româneşti au venit la sediul primăriei cu o propunere privind candidatura şefului grădiniţei şi a personalului, care posedă limbile ucraineană şi română şi au studii de specialitate. Dar ce fel de candidaturi pot fi examinate, dacă şeful grădiniţei a fost numit deja în luna februarie? – s-au întrebat membrii grupului de iniţiativă.

Nina Vitkovska nu este la curent dacă noua şefă a grădiniţei nr. 54, Olena Stefanciuc, cunoaşte limba română, argumentând că „oricum, toate documentele oficiale trebuie îndeplinite în limba de stat”.Oare prin această afrimaţie doamna Vitkovska a dorit să jignească comunitatea românească, dând de înţeles că românii din regiunea Cernăuţi nu ar fi în stare să administreze o grădiniţă?  

În acelaşi timp, şefa Departamentului de învăţământ a spus că va examina fiecare cerere în parte şi în cel mai scurt timp va informa comunitatea românească despre decizia primăriei Cernăuţi. În perioada examinării cererilor depuse, asociaţiile româneşti din Cernăuţi vor continua să adune cereri din partea părinţilor care-şi doresc ca odraslele lor să frecventeze o grădiniţă românească în centrul regional Cernăuţi.

Merită menţionat faptul că într-un demers semnat de mediul asociativ şi părinţii români, a fost solicitată în aceeaşi zi o poziţie oficială a primăriei Cernăuţi referitoare la posibilitatea amenajării sediului grădiniţei de către Primăria sector 1 Bucureşti, existând de câţiva ani o scrisoare de garanţie din partea primarului Daniel Tudorache.

În aceste zile subiectul grădiniţei româneşti din Cernăuţi a fost discutat şi la Strasburg la audierile APCE. Problema respectivă a fost făcută publică de Aurica Bojescu, secretar responsabil al UI ”Comunitatea Românească din Ucraina”.

Agenţia BucPress – www.bucpress.eu  

Distribuie:
Vizualizări: 889

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2019 BucPress - Toate drepturile rezervate