Știri Social
Redactor: Marin Gherman
08 octombrie 2018

În fața Consulatului General al României la Cernăuți a avut loc un miting de susținere a familiei tradiționale

În fața Consulatului General al României la Cernăuți a avut loc un miting de susținere a familiei tradiționale

În data de 7 octombrie 2018 un grup de locuitori ai regiunii Cernăuți au desfășurat în fața Consulatului General al României la Cernăuți un miting de susținere a inițiativei de a introduce modificări în Constituția României și a consolida pozițiile familiei tradiționale. Potrivit participanților la miting, referendumul din România este un pas important pentru apărarea valorilor creștinești tradiționale – informează Agenția BucPress.  

Participanții au înmânat reprezentanților Consulatului General al României la Cernăuți o scrisoare de adresare, în care au salutat desfășurarea referendumului, dar mai ales discuțiile privind necesitatea păstrării valorilor creștine care sunt baza dezvoltării societăților ucraineană și română. În adresare se spune că „ideologia gender” încearcă să instaureze dictatura grupurilor sexuale minoritare și să cauzeze amoralitatea și vacuumul spiritual. „Un stat de succes nu poate exista fără spiritualitate, morală, familie sănătoasă și valori tradiționale”, se precizează în scrisoarea adresată poporului român.

Scrisoarea de adresare a fost semnată de „Comunitatea bucovineană”. Potrivit acesteia, locuitorii din regiunea Cernăuți susțin demersurile poporului român de a apăra valorile tradiționale, protestând în același timp împotriva homosexualismului și propagării ideologiei egalității de genuri. Din acest punct de vedere, cernăuțenii din „Comunitatea bucovineană” consideră referendumul un pas politic corect.

BucPress


Distribuie:
Vizualizări: 701

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2018 BucPress - Toate drepturile rezervate