Știri Social
16 mai 2017

Ziarul „România Liberă” a împlinit 140 de ani

Ziarul „România Liberă” a împlinit 140 de ani

S-au împlinit 140 de ani de la fondarea ziarului „România Liberă”. RFI România îndeamnă cititorii și ascultătorii, în acest context, să afle care este istoria celui mai longeviv ziar din România.

Contextul istoric în care a apărut „România Liberă” este cel al declarării independenţei României. După ce principele domnitor Carol I a semnat la 10 mai actul prin care România devenea o naţiune suverană şi independentă, cărturarul ardelean August Treboniu Laurian şi fiul său Dimitrie August Laurian au hotărât să scoată un ziar care să reflecte noul statut al ţării.

Ziarul fondat de cei doi a primit numele de „România Liberă”. Ziua de 15 mai, în care a fost lansat acest cotidian nu a fost aleasă întâmplător. În 15 mai este aniversată Adunarea Naţională de la Blaj din 1848, care a marcat un punct culminant în Revoluţia românilor ardeleni. Atunci, peste 40.000 de români strânşi pe Câmpul Libertăţii din Blaj au votat un document care proclama, printre altele, principiul libertăţii presei. August Treboniu Laurian a fost unul dintre redactorii documentului adoptat la Blaj. Pentru el şi pentru ceilalţi lideri ai Revoluţiei de la 1848, data de 15 mai avea o semnificaţie asemănătoare cu cea pe care o are azi ziua de 22 decembrie 1989.

Ziarul a atras nume de prim rang ale culturii româneşti printre colaboratorii săi. Aşa ar fi Mihai Eminescu,  Barbu Ștefănescu Delavrancea, Alexandru Vlahuță și Duiliu Zamfirescu, dar și fondatorul ”Junimii”, Titu Maiorescu. În îndelungata sa existenţă, au fost şi perioade în care ziarul nu a mai ieşit din tipar. În perioada comunistă, cotidianul era unul dintre cel mai importante, alături de „Scânteia”.

Unul dintre cei mai longevivi jurnalişti ai României libere a fost regretatul Virgil Lazăr, care a publicat mai mult de şase decenii. În 2011, el făcea o comparaţie între presa din perioada comunistă şi cea de acum.

“Pe vremea comunismului era foarte greu să lucrezi pentru că trebuia, în primul rând, să te fereşti cât puteai de cenzură. Dacă te cenzurau la Bucureşti, cei care erau însărcinaţi cu misiunea asta, de multe ori îţi băgau nişte <<şopârle>> de îţi era ţie ruşine. Astăzi, este multă libertate, însă ce reamrc eu la tânăra generaţie, este prea profilată numai pe ziaristică şi, de multe ori, lipseşte cultura generală”, spunea ziaristul Virgil Lazăr, citat de RFI România.

BucPress

 

Distribuie:
Vizualizări: 302
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
Calendar 2017

Parteneri BucPress
Cernăuți live
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2017 BucPress - Toate drepturile rezervate