România a fost forțată să renunțe la monarhie la 30 decembrie 1947, când Regele Mihai I a fost constrâns să abdice sub presiunea directă a liderilor comuniști sprijiniți de Uniunea Sovietică.
Potrivit Rador, evenimentul a marcat una dintre cele mai profunde rupturi din istoria României moderne, ducând la abolirea monarhiei constituționale și proclamarea Republicii Populare Române. Abdicarea nu a fost rezultatul unui proces democratic, ci al unei acțiuni politice forțate, desfășurate într-un context intern și internațional dominat de expansiunea influenței sovietice în Europa de Est.
La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, România se afla sub ocupație militară sovietică, iar echilibrul de putere intern era profund alterat. Deși actul de la 23 august 1944, realizat de Regele Mihai I, a scos România din alianța cu Germania nazistă, prezența Armatei Roșii a devenit factorul decisiv în remodelarea vieții politice. Acordurile internaționale de la Ialta și Potsdam au consfințit includerea României în sfera de influență a Moscovei, limitând drastic capacitatea Occidentului de a interveni.
Între 1945 și 1947, Partidul Comunist Român, deși minoritar electoral, a preluat controlul asupra statului prin fraudarea alegerilor, eliminarea opoziției și represiune politică. Alegerile din noiembrie 1946 au fost falsificate, iar partidele istorice au fost desființate. Lideri precum Iuliu Maniu și Ion Mihalache au fost arestați și condamnați, în timp ce presa liberă a fost redusă la tăcere.
Lovitura decisivă împotriva monarhiei a fost coordonată de conducerea comunistă, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, sprijinit de figuri-cheie precum Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu. Rolul executiv i-a revenit prim-ministrului Petru Groza, care a acționat ca interfață formală a regimului.
În dimineața zilei de 30 decembrie 1947, Regele Mihai a fost convocat la Palatul Elisabeta, unde i-a fost prezentat un act de abdicare deja redactat. Conform mărturiilor ulterioare ale suveranului, palatul era înconjurat de trupe înarmate, iar presiunile au inclus amenințări directe cu violențe și represalii. În lipsa oricărei posibilități reale de rezistență, Regele a fost forțat să semneze documentul. La doar câteva ore, Parlamentul controlat de comuniști a proclamat Republica Populară Română.
În ianuarie 1948, Regele Mihai și Regina-mamă Elena au fost obligați să părăsească țara, având permisiunea de a lua doar bunuri personale limitate. Exilul a durat aproape cinci decenii, perioadă în care fostul suveran a trăit discret, refuzând orice compromis politic cu regimul comunist.
În plan intern, instaurarea republicii a fost prezentată de propaganda oficială drept un act „voluntar”, în timp ce orice opoziție a fost rapid eliminată. La nivel internațional, reacțiile occidentale au rămas rezervate, România fiind deja integrată de facto în blocul sovietic.
După 30 decembrie 1947, România a intrat într-o perioadă de represiune sistematică, marcată de naționalizări, colectivizare forțată, închisori politice și cenzură. Monarhia a fost eliminată din discursul oficial, iar numele Regelui Mihai a fost interzis timp de decenii.
După căderea comunismului, Regele Mihai a revenit treptat în viața publică românească, iar discursul său din Parlament, în 2011, a fost perceput ca un gest simbolic de reconciliere. Moartea sa, în 2017, și funeraliile naționale au reconfirmat statutul său de reper istoric pentru o parte semnificativă a societății românești.
