Acționau la comanda Rusiei: doi indivizi au fost reținuți în regiunea Cernăuți

Serviciul de Securitate al Ucrainei, împreună cu Poliția Națională, au prins doi agenți ai Rusiei care încercau să incendieze obiective energetice aparținând companiei Ukrzaliznîția. Cei doi riscă închisoare pe viață.

S-a stabilit că cei doi sunt locuitori ai regiunii Cernăuți, care căutau „bani ușori” prin canale de Telegram, unde au fost recrutați de către coordonatori ruși.

Unul dintre suspecți este în vârstă de 24 de ani, recidivist – anterior fusese pedepsit pentru furt de autoturism. După ieșirea din detenție, a primit ordin să incendieze facilități energetice ale Ukrzaliznîția. A implicat în plan un cunoscut de 34 de ani.

Cei doi au fost învinuiți de comiterea unei acte de diversiune, realizată în mod conspirativ și în condițiile legii marțiale (articolul 113, partea a II-a din Codul Penal al Ucrainei). Ei au fost plasați în arest preventiv.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă este de la 15 ani de închisoare până la detenție pe viață, cu confiscarea averii.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina