Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, a declarat că viitorul securității și libertății Uniunii Europene depinde de integrarea Ucrainei ca stat membru. Oficialul european a subliniat că aderarea țării la UE reprezintă nu doar un pas decisiv pentru Kiev, ci și o garanție pentru stabilitatea întregului continent.
„Nu poate exista siguranță și libertate în Uniunea Europeană fără o Ucraină sigură și liberă, ca parte a UE”, a afirmat Kos, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții comunităților naționale din Transcarpatia.
Ea a menționat că este nevoie de un plan de acțiuni care să vizeze protejarea și integrarea naționalităților conlocuitoare din Ucraina, iar procesul de aderare la Uniunea Europeană oferă cea mai bună oportunitate pentru soluționarea acestor probleme.
Kos a anunțat că monitorizarea legislației ucrainene privind integrarea europeană a fost finalizată, iar subiectul va fi discutat în detaliu la Kiev, pe 1 octombrie. „Pentru mine este o mare onoare să ajut Ucraina să devină stat membru. Negociem pentru prima dată aderarea unei țări aflate în război. Voi luptați nu doar pentru securitatea și pacea Ucrainei, ci și pentru cea a Uniunii Europene”, a subliniat oficialul european.
Despre vizita Martei Kos în Ucraina
Vizita comisarei europene se desfășoară între 29 septembrie și 1 octombrie și are ca obiectiv evaluarea progresului Ucrainei în procesul de aderare. Pe agenda sa figurează întâlniri cu reprezentanți ai Guvernului și Parlamentului, discuții privind descentralizarea și dialoguri cu instituțiile anticorupție ale țării — NABU, SAP, VAKS, Biroul Securității Economice și NAZK.
Kos și-a început vizita la Ujgorod, unde a vizitat licee cu predare în limba maghiară și slovacă, subliniind că respectarea drepturilor comunităților naționale constituie o condiție esențială pentru integrarea europeană a Ucrainei.
Elvira Chilaru


