Au fost numite comunitățile din nordul Bucovinei care alocă cele mai multe fonduri pentru Forțele Armate ale Ucrainei

Șase comunități din regiunea Cernăuți se numără printre cele care au direcționat cele mai mari sume pentru nevoile Forțelor Armate ale Ucrainei (ZSU).

Potrivit șefului Administrației Militare Regionale Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk, în primele nouă luni ale anului 2025 regiunea a alocat 246 de milioane de grivne pentru sprijinirea apărătorilor și apărătoarelor țării.

În topul comunităților care au contribuit cel mai mult, în funcție de procentul din veniturile proprii, se află:

Comunitatea Ceahor,

Comunitatea Mămăiești,

Comunitatea Vicno,

Comunitatea Verenceanca,

Comunitatea Cuciurul mare,

și Comunitatea municipală Cernăuți.

Zaparaniuk a îndemnat autoritățile locale să prevadă în bugetele pentru anul 2026 alocări pentru nevoile forțelor de apărare de cel puțin 10–15% din veniturile proprii.

În anul 2024, lider la nivel regional a fost Comunitatea teritorială Vicno, care a direcționat peste 12,4 milioane de grivne, echivalentul a 42,8% din cheltuielile raportate la veniturile proprii, pentru sprijinirea armatei, a familiilor militarilor și a persoanelor strămutate intern.

Alexandru Vasilachi

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina