Premierul britanic Keir Starmer a declarat miercuri că orice eventuală desfășurare de trupe britanice de menținere a păcii în Ucraina va fi supusă aprobării Parlamentului de la Londra, în contextul discuțiilor privind garanțiile de securitate postbelice pentru această țară, potrivit Agenției BucPress din Cernăuți, citând Agerpres.
Declarația a fost făcută în contextul reuniunii desfășurate marți la Paris, unde cele 35 de state participante la așa-numita „Coaliție de Voință”, majoritatea susținătoare ale Ucrainei în războiul cu Rusia, au convenit asupra posibilității desfășurării unei forțe multinaționale în Ucraina, precum și asupra monitorizării unei eventuale încetări a focului sub coordonarea Statelor Unite.
După reuniune, președintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer și președintele ucrainean Volodimir Zelenski au semnat o declarație de intenție privind desfășurarea unor trupe de menținere a păcii în Ucraina, în eventualitatea încheierii unui acord de pace cu Rusia.
Rusia nu a reacționat oficial la această declarație, însă a transmis în repetate rânduri că respinge orice desfășurare de trupe străine în Ucraina. Moscova susține că apropierea NATO de granițele sale reprezintă una dintre cauzele conflictului și avertizează că inițiativele europene privind trimiterea de trupe ar împiedica soluționarea acestuia.
Adresându-se Camerei Comunelor, Starmer a precizat că guvernul britanic va solicita în prealabil aprobarea parlamentară înainte de a participa la un contingent multinațional în Ucraina. El a subliniat că efectivele militare vor fi stabilite pe baza unor planuri aflate încă în curs de elaborare.
Premierul britanic a mai declarat că a discutat de două ori, în perioada sărbătorilor, cu președintele american Donald Trump despre garanțiile de securitate pentru Ucraina și a dat asigurări că Londra nu va acționa fără o coordonare prealabilă cu Statele Unite.
BucPress


