Avertizare de pericol extrem de incendii pentru următoarele trei zile în Transcarpatia

Pe fondul pătrunderii unei mase de aer tropical din nordul Africii, în perioada 4–6 august, în regiunea Transcarpatia se va menține o caniculă puternică. Salvatorii avertizează că, în această perioadă, în cea mai mare parte a regiunii va fi în vigoare un nivel extrem de pericol de incendii.

Potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei, în cursul zilei de 4 august, în zonele de câmpie și de piemont temperaturile maxime vor ajunge la 35–38°C. Pe 5 și 6 august, în cea mai mare parte a regiunii, temperaturile maxime vor urca până la 35–39°C.

Din cauza caniculei, pe durata celor trei zile se va menține pericol extrem de incendii (clasa a V-a), iar local – pericol ridicat (clasa a IV-a).

Salvatorii avertizează că temperaturile foarte ridicate pot îngreuna activitatea întreprinderilor energetice și comunale, precum și funcționarea transportului feroviar și rutier. De asemenea, canicula poate avea un impact negativ asupra sănătății populației.

Autoritățile recomandă populației:

  • să consume mai multe lichide;
  • să evite expunerea la soare între orele 11:00 și 17:00;
  • să poarte haine lejere, deschise la culoare, și pălărie sau șapcă;
  • să rămână, pe cât posibil, în încăperi răcoroase;
  • să nu lase copiii și animalele în autoturisme închise;
  • să nu aprindă focuri și să nu incendieze vegetația uscată;
  • să solicite imediat ajutor medical dacă apar simptomele insolației sau ale șocului termic.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina