Săptămâna trecută, la Cetatea Hotin s-au prăbușit crenelurile zidului mare. Despre probabilitatea unei astfel de prăbușiri, experții avertizaseră încă din primăvară, după prima surpare majoră, a declarat primarul orașului Hotin, Andrii Dranciuk.
Prima surpare a zidului cetății s-a produs pe 17 aprilie, anul acesta. Potrivit concluziilor experților, aceasta s-a datorat umezirii zidului. După acest incident a fost formată o comisie a Rezervației de Stat Istorico-Arhitecturale „Cetatea Hotin” (DIAZ), cu participarea experților de la Institutul Științific și a specialiștilor Ministerului Culturii.
Cetatea se află în administrarea Ministerului Culturii, iar DIAZ gestionează direct toate procesele de pe teritoriul acesteia: formează locațiile muzeale, supraveghează lucrările de restaurare și stabilește necesarul acestora pentru viitor.
Atunci a fost formată și o echipă care a început elaborarea documentației de proiect. Aceasta urmează să fie finalizată, preliminar, până la sfârșitul acestui an. După aceea se va cunoaște volumul și costul lucrărilor de restaurare necesare.
„Știm că experții au semnalat probabilitatea căderii și crenelurilor, care nu se mai puteau susține fizic, întrucât zidul de sub ele se surpase deja. Așadar, era doar o chestiune de timp. Consiliul Municipal dorește să ajute la găsirea finanțării, discutăm cu partenerii noștri internaționali, am semnat deja un acord în acest sens cu o fundație caritabilă din Franța, care este dispusă să se implice și să caute fonduri pentru finanțare. Însă întreaga întârziere ține acum tocmai de elaborarea documentației — trebuie să înțelegem cât va costa și ce este necesar pentru aceasta”, a explicat Dranciuk.
Alexandru Vasilachi


