În Transcarpatia au fost înregistrate două cazuri mortale de leptospiroză. Potrivit specialiștilor, tragediile s-au produs din cauza prezentării tardive la medic și a încercărilor de tratare a bolii pe cont propriu.
La Centrul Regional de Control și Prevenire a Bolilor din Transcarpatia se atrage atenția că leptospiroza poate debuta asemănător unei răceli sau gripe, însă, fără tratament la timp, poate afecta rapid organele interne.
O atenție sporită este necesară după lucrările în grădină, curățarea beciurilor, activitățile gospodărești sau pescuit. Printre principalele simptome se numără febra bruscă, de 39–40 de grade, durerile musculare puternice, în special la nivelul gambelor, durerile de cap, slăbiciunea accentuată și înroșirea ochilor. În stadii mai avansate poate apărea icterul.
Bacteria care provoacă leptospiroza pătrunde în organism prin cele mai mici leziuni ale pielii sau prin mucoase, în urma contactului cu apă, sol sau produse contaminate. Printre principalii purtători ai infecției se numără șoarecii și șobolanii.
Medicii recomandă evitarea scăldatului în locuri care nu sunt amenajate oficial pentru agrement, folosirea mănușilor și cizmelor în timpul lucrărilor, protejarea alimentelor de rozătoare și evitarea consumului de apă netratată din surse naturale sau fântâni neverificate. De asemenea, este importantă combaterea rozătoarelor în gospodării.
La apariția simptomelor, trebuie solicitat imediat ajutor medical, iar medicului trebuie să i se spună dacă a existat un posibil contact cu apă, sol contaminat sau rozătoare.
Elvira Chilaru


