La Centrul „Diva Maria” din Transcarpatia au fost aduse paturi, haine, jucării și echipamente

La Centrul de reabilitare medicală și îngrijiri paliative pentru copii „Diva Maria” din cadrul Consiliului Regional Transcarpatia a avut loc, în weekend, o acțiune caritabilă destinată copiilor aflați în îngrijirea instituției.

La inițiativă a participat Miroslava Livci, responsabilă de activitatea administrativă a Consiliului Regional Transcarpatia. Împreună cu reprezentanți ai Vămii Transcarpatia, aceasta a vizitat copiii instituției, inclusiv orfani și copii lipsiți de îngrijirea părintească.

În cadrul acțiunii, centrul a primit paturi noi cu saltele, îmbrăcăminte, jucării și alte bunuri necesare. Pentru personalul medical al instituției a fost adusă, de asemenea, tehnică modernă de birou.

Oaspeții au discutat cu copiii și le-au oferit cadouri. Potrivit organizatorilor, pentru copiii care cresc fără îngrijirea părinților, sprijinul nu se limitează la lucrurile materiale. Atenția, căldura umană și sentimentul că nu sunt singuri sunt la fel de importante.

Directorul interimar al centrului, Antonina Honcearuk, le-a înmânat diplome de mulțumire Miroslavei Livci și primei adjuncte a șefei Vămii Transcarpatia, Elizaveta Halkina, pentru sprijinul acordat instituției, contribuția la dezvoltarea acesteia, colaborarea constructivă și implicarea personală în soluționarea nevoilor copiilor.

Miroslava Livci le-a mulțumit tuturor celor implicați în organizarea acțiunii, în special angajaților Vămii Transcarpatia, care, potrivit acesteia, răspund prompt solicitărilor centrului și contribuie la sprijinirea copiilor și a personalului instituției.

„Într-o lume în care bunătatea și grija sunt deosebit de necesare, astfel de inițiative ne amintesc că acești copii nu sunt singuri. Alături de ei sunt oameni gata să îi sprijine, să îi ajute și să le ofere căldură sufletească. Le mulțumesc angajaților centrului pentru sensibilitatea lor, pentru munca de zi cu zi și pentru dragostea pe care o oferă copiilor. Grija față de ei este contribuția noastră comună la un viitor sănătos, puternic și fericit al Ucrainei”, a declarat deputata Consiliului Regional Transcarpatia, Miroslava Livci.

Ea a mai subliniat că sprijinirea instituțiilor sociale și medicale care se ocupă de copii rămâne o direcție importantă a activității Consiliului Regional. Potrivit acesteia, prin eforturile comune ale autorităților, organizațiilor caritabile, societății civile și mediului de afaceri pot fi create condiții mai sigure și mai confortabile pentru copii și, totodată, le poate fi oferit sentimentul de atenție și protecție.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina